Cautare




, Contributor

Tech |
|

QuickMobile se extinde prin franciză, vizând deschiderea a 6 noi magazine până la sfârșitul anului

QuickMobile anunță un amplu plan de extindere pe piața locală, prin intermediul unei rețele de magazine deschise în franciză în principalele orașe din țară. Astfel, până la sfârșitul anului, compania mizează pe inaugurarea a 6 noi unități de tech retail.
QuickMobile

Primele orașe vizate pentru dezvoltarea rețelei de francize QuickMobile pe plan local sunt Sibiu, Brașov, Oradea, Pitești, Ploiești, Tg. Mureș, urmând ca, în 2017, planul să continue cu noi locaţii în Craiova, Arad, Alba Iulia, Bacău, Galați, Focșani, Piatra Neamț și Buzău, dar și în București.

HTC a lansat ultimul său model de smartphone – HTC 10

 Totodată, strategia companiei include şi un plan de extindere internaţională a reţelei de unităţi de tech retail pentru consolidarea poziţiei de specialist în comerţul cu tehnologie la nivel european.

„Cea mai bună soluţie de extindere pentru un business este conlucrarea cu nişte parteneri pentru dezvoltarea companiei, mult mai motivaţi decât angajaţii. De aceea am ales dezvoltarea în franciză a reţelei, având un model deja testat în ultimi 12 ani şi certitudinea succesului pentru francizaţi. Este şi forma noastră de a susţine antreprenoriatul din România”, a declarat  Cosmin Cosma, Director Reţea Francize QuickMobile.

Anti-furt pentru telefoane mobile

Printre avantajele francizatului vor fi independența și libertatea de decizie pe care le oferă o afacere proprie, susținută îndeaproape de un partener care îi oferă sprijin continuu.

În plus, pe lângă brand awarness, sprijin continuu și puterea de negociere oferită de expertiza companiei, QuickMobile va oferi stocul de produse, accesul la o rețea de furnizori globali de top.

Povestea tânărului care a reușit să doboare Apple pe piața africană

La rândul său, francizatul trebuie să aloce la început o investiție financiară necesară atât pentru acoperirea taxei de intrare în franciză, cât și pentru amenajarea magazinului, chiria pe 3 luni a spaţiului și cheltuielile de marketing dedicate lansării pe piață a noii unități de tech retail QuickMobile.

„Franciza QuickMobile se adresează mai ales tinerilor antreprenori, cu studii medii sau superioare, pasionați de telefoane și gadget-uri, dar și cunoscători ai pieței locale de profil, un avantaj în plus fiind experiența în retail și management”, a mai adăugat Cosmin Cosma.

Planurile QuickMobile vizează în următorii ani și extinderea internațională prin intermediul francizei, în urma participării la diverse evenimente dedicate cunoașterii piețelor respective și parteneriatelor de acest tip.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii