Cautare




, Contributor

Servicii Financiare & Imobiliare & Auto

Afaceri |
|

Questo atrage o nouă rundă de finanțare în valoare de 1,5 milioane de dolari pentru platforma sa cu jocuri

Questo atrage o nouă rundă de finanțare în valoare de 1,5 milioane de dolari pentru platforma sa cu jocuri de explorare a orașului, condusă de Early Game Ventures cu participarea Sparking Capital.
Questo

Questo este o platformă multi-premiată ce oferă jocuri de explorare a orașului, permițând turiștilor și localnicilor să exploreze orașele pe cont propriu, rezolvând provocările din împrejurimile lor pentru a descoperi noi locuri și povești locale. Questo a primit premiul “Most Disruptive Travel Start-up of 2019 in Hospitality” de la divizia ONU World Tourism Organization și face parte din “Top 25 Hot Travel Startups of 2020” a platformei Phocuswright.

De când a început pandemia, Questo a crescut numărul de orașe în care operează. Dacă la începutul anului 2020 compania activa în 40 de orașe din Europa, acum este prezentă în peste 100 de orașe de pe patru continente, iar numărul de jocuri de explorare a orașului a crescut cu 150%, jumătate dintre acestea fiind create în parteneriat cu alți operatori din turism.

Investiția este destinată dezvoltării și extinderii companiei la nivel global, cu obiectivul de a oferi jocuri de explorare a orașelor în cele mai vizitate locuri din lume în anii următori. Compania își propune să fie prezentă în 200 de orașe până la sfârșitul anului 2021, concentrându-se în mod special pe piața din Statele Unite.

„Oamenii își petrec cea mai mare parte a vieții în oraș. Misiunea noastră este de a le permite să se bucure pe deplin de fiecare strat vizibil sau necunoscut al orașului, indiferent dacă sunt turiști sau localnici. Questo folosește storytelling și game design pentru a teleporta oamenii într-o lume fictivă chiar în orașul lor, împletind ficțiunea cu realitatea.Putem fi considerați un Steam pentru jocuri de tip real-world, unde jucătorii noștri sunt personajele principale, iar creatorii locali sunt dezvoltatorii de jocuri. În prezent, ne concentrăm exclusiv pe jocuri de explorare, dar opțiunile sunt nelimitate”, spune Alex Govoreanu, CEO și co-fondator Questo.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii