FacebookTwitterLinkedIn

Estimările sunt cu atât mai încurajatoare cu cât, în contextul crizei sanitare, doar 28% dintre respondenți au estimat creșteri ale vânzărilor pentru 2020, iar 46% scăderi.

”Pandemia a fost un adevărat test de rezistență pentru companiile din toate sectoarele. Afacerile de familie mari au rezistat relativ bine și s-au adaptat situației, iar acum majoritatea privesc viitorul cu încredere. Totuși sunt două direcții strategice pe care acestea trebuie să continue să le îmbunătățească în perioada următoare: transformarea digitală și strategia de sustenabilitate, proiecte sociale și de mediu”, a declarat Mihai Anița, Partener PwC România.

Impactul pandemiei asupra vânzărilor este inegal între sectoare. Sectorul ospitalității și agrementului este, evident, cel mai grav afectat, 84% dintre respondenții din domeniu anticipând scăderea afacerilor, urmat de industria auto (64%) și cea de divertisment și mass-media (63%).

În ceea ce privește măsurile luate în pandemie, 80% dintre respondenți le-au permis angajaților să lucreze de acasă, iar un sfert și-au redefinit producția, pentru a răspunde cererii din pandemie. Doar o treime din afacerile de familie au fost nevoite să reducă dividendele și doar 20% au avut nevoie de capital suplimentar.

În perspectivă, 80% dintre afacerile de familie intenționează să-și diversifice portofoliul sau să se extindă pe piețe noi.

Transformarea digitală întârzie

Chiar dacă patru din cinci afaceri de familie afirmă că inițiativele legate de digitalizare, inovație și tehnologie sunt o prioritate, progresul în aceste domenii a fost lent. Doar 19% spun că au finalizat planurile de digitalizare, iar 62% au arătat că mai au multe de făcut în acest sens. De remarcat că 41% dintre companiile care și-au digitalizat operațiunile sunt la a treia sau la a patra generație care gestionează afacerea familiei.

În topul priorităților pentru următorii doi ani se află extinderea pe noi piețe / segmente de clienți (55%), îmbunătățirea capacităților digitale (52%), lansarea de noi produse / servicii (50%), creșterea utilizării noilor tehnologii (49%) și regândirea modelului de afaceri (39%).

Cele mai importante trei priorități pe termen lung: protejarea afacerii ca pe cel mai important bun familial (82%), asigurarea că afacerea rămâne în familie (65%) și crearea unei moșteniri (64%).