Ochii îi joacă de emoție atunci când își amintește de cele mai prețioase amintiri din concerte, vocea îi coboară în șoaptă caldă în momentul în care vorbește despre băiețelul ei vesel, iar întregul chip anunță sensibilități când povestește despre cum a ajuns să cânte jazz. Faptul că este mamă nu o împiedică să facă performanță, ba din contra, totul a început din momentul în care a născut.
„Este ca și cum faci o incizie pe corp și le arăți «Uite aici e inima, aici e sufletul».“
A urcat pe scenă încă de la grădiniță, cântând, recitând, chiar prezentând serbări, astfel nu a fost nicicând străină de lumea reflectoarelor. De asemeni, creativitatea a însoțit-o din copilărie: scria versuri și încă o mai face, doar că astăzi așteaptă ca anumite amintiri să fie vindecate înainte de a lansa un album care să conțină melodii semnate de ea. „Știu că va veni momentul în care voi da mai mult publicului decât doar emoții. La anul voi îndrăzni să fiu vulnerabilă în fața lui, cântând versurile proprii. De mică am compus, așa mi-am câștigat și primii bani la 14 ani, doar că la un moment dat m-am închis din cauza unei căsnicii care nu m-a ajutat să înfloresc. Mi-e greu să arăt oamenilor cine sunt eu cu adevărat, de asta am tot tras de timp fiindcă este ca și cum faci o incizie pe corp și le arăți «Uite, aici e inima, aici e sufletul.»“
Cu toate acestea, patru ani mai târziu, după ce a descoperit statutul de mamă și cel de solistă de jazz, are curajul să gândească un al treilea album format din momentele sale de inspirație. „După ce am născut, am decis să stau acasă cu băiatul meu, iar în cei patru ani pe care i-am petrecut doar cu el, am descoperit jazz-ul. Ascultam multă muzică, printre care și jazz, așa că am început să învăț piesele, să le repet, treptat mi-am făcut și un playlist, pe care am început să îl cânt. Totul a venit în mod natural.“
Ușurința ideilor, naturalețea prin care i s-a descoperit jazz-ul, faptul că a fost mereu implicată în lumea artistică o conduce către ideea că „vocația te alege“. Povestește cu nostalgie că dintotdeauna și-a creat singură contexte, chiar și atunci când avea nouă ani, iar în vacanța de vară, când mama sa era plecată la muncă, îi invita pe cei mai mici în curte și îi învăța coregrafii.
Jazz – ritm de empatie, emoție și ascultare
Dintre toate genurile muzicale, jazz-ul a ales-o pe ea, la timpul și momentul potrivit: „Nu ai cum să înțelegi jazz-ul fiind copil deoarece implică maturitate, cunoașterea unui instrument. Abia apoi devii atent la ce se petrece într-o melodie, te întrebi de ce un anumit instrument pare să cânte ceva, dar totuși cântă altceva, de ce instrumentiștii fac stopurile împreună și repornesc în același timp.“
Apoi mai există ceea ce Viorica numește lecția cea mai importantă pe care a învățat-o despre jazz, pe măsură ce se adâncea în studiu: „Despre asta este vorba în jazz: despre a învăța să asculți cu adevărat, exact ca într-un dialog, trebuie să ne ținem în prezent unul pe altul. Și despre interacțiune. Pentru mine, un concert bun este acela în care simt că între mine și trupă curg melodiile.“
„Un concert pe care nu o să-l uit a fost cel de la lansarea albumului «Stories of a heart». Cu o zi înainte am fost la înmormântarea bunicii mele. Am plecat dimineața și seara m-am întors, am trecut practic de la agonie la extaz fiindcă în momentul în care am apărut în fața oamenilor și am început să cânt, s-a dizolvat absolut orice. Trăiesc împreună cu ceea ce cânt pe scenă. E medicamentul meu“, mărturisește Viorica, descoperind despre ea o sensibilitate și o putere de empatie care îi acordează momentele artistice.
„Inspirația mea vine din sentimentele pe care le trăiesc, indiferent că înseamnă iubire, fericire, dezamăgire, tristețe. Am observat că mă aud mai bine atunci când sunt supărată. Simt atunci o emoție puternică, pe care reușesc să o transpun în cântat, iar când o vocalizez se alchimizează în energia pe care publicul o simte.“
Citește și Dragul de a scrie cărţi
Pasiunea și munca Vioricăi s-au făcut auzite și în emisiunea lui Andi Moisescu. Deși au trecut patru ani își amintește și acum despre încrederea pe care o avea în pasiunea ei: „M-a urmărit la concerte și m-a invitat în emisiune, iar printre altele am vorbit despre aspectele financiare și despre faptul că jazz-ul nu e prea profitabil. N-am avut un răspuns concret la întrebarea cum mă descurc, i-am spus că voi face să funcționeze. Iată-mă, patru ani mai târziu, reușind să câștig atât cât să mă întrețin pe mine și familia mea, să călătoresc, făcând doar ce-mi place.“
Este optimistă și zâmbește des. Vorbește despre planurile de viitor entuziasmată, în agenda ei fiind incluse albumul pieselor personale, dar și concertul de Crăciun, de pe 12 decembrie. Trupa sa va fi acompaniată de un cvartet de coarde, lumini și proiecții cu iz de sărbătoare. Ne sorbim ultimele guri de ceai povestind despre căldura acestui eveniment, acompaniate de câteva versuri cântate de Viorica: But baby, it’s cold outside!