Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Publicitatea TV în 2013: Pro TV

92. ProTV
Volumul de audiență livrat de Pro TV clienților publicitari a fost în 2013 de  408.829 GRP (target comercial), cu 10% mai mic decât în anul precedent. Cea mai bună lună în publicitate a fost decembrie 2013, când Pro TV a furnizat 40.236 GRP target comercial.

Dar și luna decembrie a anului trecut, în ciuda volumului mare de publicitate, a fost pentru Pro TV mai săracă decât luna corespunzătoare a anului 2012 (- 9,5%).

Oricum, Pro TV și-a păstrat și în 2013 poziția de lider pe piața TV, cu cel mai mare buget de audiență. Dar a fost concurat puternic de Antena 1 care a livrat un buget apropiat.

O altă lună bogată în publicitate a fost octombrie (lansarea grilei de toamnă), când Pro TV a generat 40.187 puncte de audiență (GRP’30) pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani). Pe baza punctelor de audiență, clienții publicitari cumpără timpi de publicitate de la televiziuni. Și bugetul din această lună a fost mai mic decât cel corespunzător lunii anului 2012: – 6,7%.

În noiembrie 2013, Pro TV a livrat 37.486 GRP’30 target comercial, cu 18,8% mai puțin decât în urmă cu un an.

Cele mai sărace luni în publicitate au fost ianuarie și august cu 23.302, respectiv 27.807 GRP’30 target comercial.  

În fapt, Pro TV a reușit doar în luna septembrie să livreze mai multă publicitate decât în luna corespunzătoare a anului precedent. În rest, volumule de publicitate lunare au fost sub nivelul anului 2012. Acest lucru se datorează creșterii prețurilor la publicitate aplicate la începtul anului 2013.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii