Eliminarea impozitului pe dividende era o măsură prevăzută în programul de guvernare, în timp ce creşterea accizelor pe carburanţi nu figura în niciuna dintre variantele programului de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE.
Proiectul de ordonanţă prevede că, de la 1 septembrie a.c., acciza pentru benzina fără plumb va fi de 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1.000 de litri, iar acciza pentru motorină va fi de 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri.
În prezent, accizele sunt de 1.656,36 lei/1.000 litri pentru benzina fără plumb şi de 1.518,04 lei/1.000 litri pentru motorină, ceea ce înseamnă o creştere a accizei la benzina fără plumb cu 23% şi a accizei la motorină cu 25%.
La benzina cu plumb, acciza creşte cu 19,5%, de la 1.948,23 lei/1.000 litri în prezent până la 2.327,27 lei/1.000 de litri.
În urma majorării accizei, un litru de benzină fără plumb sau de motorină se va scumpi, de la 1 septembrie, cu circa 45 de bani, arată calculele News.ro.
O altă prevede din proiectul de ordonanţă este eliminarea impozitului pe dividende de la 1 ianuarie 2018, ceea ce înseamnă că, pentru profitul obţinut în 2017, patronii sau acţionarii nu mai plătesc nimic pentru dividendele încasate.
Firmele străine vor plăti din 2018 un impozit anual pe reprezentanţă majorat la 22.000 lei (circa 5.000 euro), în timp ce legislaţia actuală prevede nivelul de 4.000 euro, la cursul BNR.
VEZI TELEVIZIUNILE CU CELE MAI MICI AUDIENȚE – IULIE 2017
Proiectul de act normativ mai prevede scutirea de impozit pe venit a medicilor şi şi scutirea de impozit pe mijloace de transport pentru „tractoarele, utilajele agricole şi alte mijloace de transport agricole, utilizate efectiv în domeniul agricol”.