Cautare




, Redactor

Reporter în căutare de oameni și povești.

Lifestyle |
|

Programul World Experience Festival 2018

World Experience Festival va prezenta, în cea de-a patra ediție a evenimentului, un program multicultural tematic concentrat pe celebrarea patrimoniului muzical mondial a 70 de națiuni, în perioada 3-9 septembrie, la ARCUB-Gabroveni și Parcul Titan.
Ahalina Group

Festivalul aduce pe scena principală peste 100 de artiști care vor prezenta muzica și specificul cultural al unor țări precum Italia, Sudan, Indonezia, Columbia, Cuba, Peru, Japonia, Turcia, Vietnam, India, Iran, Cipru, Argentina, Armenia, China, Irlanda, Brazilia, Grecia, România și mulți alții, alături de un program multicultural foarte divers de expoziții și workshop-uri muzicale, proiecții de filme, ceremonii culturale exotice și gastronomie internațională.

Evenimentul se va desfășura astfel:

  • Expoziția muzicală “Sounds of the world – În căutarea muzicii lumii“, 30 de țări participante

ARCUB – Gabroveni: Sălile Arcelor, Cafenea, Librărie, 3-9 septembrie, program de vizitare între orele 11.00-21.00

Pe întreaga perioadă a festivalului se poate vizita, în premieră, o expoziție de instrumente muzicale tradiționale din mai multe colțuri ale lumii, curatoriată pe zone geografice.

  • WORLD Cinema: 26 de pelicule din 20 de țări

ARCUB – Gabroveni, Sala Bolților, 5-9 septembrie, între orele 12.00-21.00

Filme documentare, drame, comedii și musical-uri premiate la festivaluri internaționale vor putea fi vizionate în cadrul festivalului.

  • Workshopuri multiculturale

ARCUB – Gabroveni, Foaier, 4 și 6 septembrie

Tot la Arcub, publicul va putea participa la ateliere gratuite și masterclass-uri de dans și cultură irlandeze sau la ceremonii spectaculoase, precum cea a servirii ceaiului japonez sau a artei îmbrăcării kimono-ului, dar și un atelier interactiv de etnomuzicologie și sonorități din spațiul Carpato-Balcanic.

  • Conferința și concerte World Musical Talks

ARCUB-Gabroveni, Sala Studio și Sala Atelier, pe data de 6 și 8 septembrie

Conferința principală a festivalului, denumită Connecting the world through music, este dedicată diplomației muzicale, aducând în discuție rolul pe care muzica îl poate avea ca forță de coeziune socială, ce poate promova obiective politice, culturale și sociale și poate fi chiar un catalizator al păcii.

  • Bazaar, spectacole de muzică și dansuri, ateliere culturale și gastronomie internațională

Parcul Titan, 7-9 septembrie, intrarea cu Globul Lumii, program de vizitare 12.00-22.00

Parcul Titan se va transforma într-o mică lume a experiențelor multiculturale, cu peste 35 de standuri culturale ale expozantilor și 20 de restaurante și food trucks care ii vor delecta pe spectatori cu cele mai gustoase preparate specifice din America Latină, Asia, dar și din țări din Europa.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii