Bunuri de consum |
|
Programul „Gusturi românești de la gospodari” dezvoltat de Mega Image a ajuns la o rețea de peste 140 de producători local

„Programul Gusturi românești de la gospodari aduce beneficii și pentru producători, de la stabilitate financiară la formarea lor continuă în legumicultură prin consultanță de specialitate, cu impact direct asupra agriculturii locale. Vom continua investiția în acest program pentru a face cu adevărat o diferență în calitatea produselor pe care le oferim clienților, din producția locală,” afirmă Mircea Moga, CEO Mega Image.
Încă de la lansarea programului, Mega Image a alocat o echipă coordonată de un inginer agronom, care le-a oferit producătorilor consultanță pe întregul parcurs al culturii, de la analiza solului și a apei, la furnizarea și plantarea semințelor, până la tratarea culturii pe perioada creșterii și la verificarea finală a recoltei.
Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 705 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go și Gusturi Românești.
Mai multe articole Forbes
Comentarii
Nu există comentarii