FacebookTwitterLinkedIn

Cel mai ieftin mic dejun din București costă mai puțin de 3 lei, reiese din datele BNR

Creșterea s-a făcut pe fondul majorării valorii activelor, respectiv acordării mai multor credite, în timp ce ROA (profit net anualizat raportat la valoarea medie a activelor) a fost de 1,32%.

Valoarea activelor sistemului bancar din România era, la finele anului trecut, cu aproape 8,6%, peste nivelul din 2016, fiind de 427,41 de miliarde de lei, în condițiile în care erau cu două bănci mai puțin, respectiv 35.

Creșterea ROBOR se simte? Creditarea a crescut cu aproximativ 5,5%, în 2017, după o scădere în decembrie

La 1 mai, s-a finalizat fuziunea, prin absorbție a mamei de către fiică, a Băncii Comerciale Carpatica de către Patria Bank, iar, în toamna anului trecut Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă de retail din Italia, a absorbit Veneto Banca, ca urmare a unei tranzacții care a avut loc în Italia.

În plus, indicatorul ROE (profitul net anualizat raportat la valoarea medie a capitalurilor proprii) a crescut cu 21,7%, la 12,68% de la 10,42%.

Indicatorul de solvabilitate s-a redus, de la 19,68% la 18,86%, dar rămâne peste nivelul minim de 8%, ceea ce arată că băncile au fost mai deschise să crediteze și încă mai au marjă să finanțeze populația.

Depozitele au crescut cu 10%, anul trecut, la aproape 302,3 miliarde de lei

Raportul credite acordate versus depozite atrase de la clienți s-a redus la 74,74%, față de 79,05%, scăderea producându-se în ultimul trimestru al anului trecut.

La 31 decembrie 2017, creditul neguvernamental era în valoare de 232,33 de miliarde de lei, o creștere de 5,6% (2,2%, în termeni reali – 12,33 de miliarde de lei), faţă de 31 decembrie 2016, arată datele BNR. În același timp, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut cu 10,4%, până la aproape 302,82 de miliarde de lei.

Evoluția creditării s-a datorat majorării cu 15,8% a componentei în lei (12,1% în termeni reali) şi a diminuării cu 8,1% a componentei în valută, exprimată în lei. Exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 10,5%.

Lista băncilor sistemice, începând cu 1 ianuarie 2018: S-a redus numărul băncilor care pot zdruncina sistemul bancar românesc, în cazul unor probleme

Rata rentabilității activității de bază a celor 35 de bănci prezente în România s-a redus de la 188,57% la 181,99%.

În plus, băncile cu capital străin dețineau 77% din totalul activelor sistemului bancar românesc (nivel apropiat cu cel din septembrie 2015), la finele anului trecut, în scădere de la 91,3%, la finele anului anterior, ajungând la 329,1 miliarde de lei, față de 359,39 de miliarde de lei.

Isărescu despre creșterea ratei dobânzii de politică monetară la 2,25% pe an: „Urmărește să juguleze inflația” și să tempereze majorarea dobânzilor, dar ROBOR-ul va crește, în următoarea perioadă

De asemenea, ponderea activelor instituţii cu capital privat s-a redus, de la 91,8% la 91,3%, dar ca valoare a urcat de la 361,36 de miliarde de lei la 390,22 de miliarde de lei.