FacebookTwitterLinkedIn

Nuclearelectrica, compania care operează centrala nucleară din Cernavodă, a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 477,68 milioane lei, în creştere cu 14,8% faţă de perioada similară a anului trecut.

Pe de altă parte, veniturile din exploatare au scăzut cu 1,8%, la 1,77 miliarde lei, potrivit unui raport publicat joi, 12 noiembrie, de companie.

În perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2020, SNN a obţinut un profit net de 477,68 milioane lei, în creştere cu 14,8% faţă de perioada similară a anului trecut. Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creştere de 3,3%”, arată raportul companiei.

Profitul operațional a crescut cu 1,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. 

”Veniturile din exploatare au scăzut cu 1,8%, determinate de scăderea cu 3,2% a preţului mediu ponderat al energiei electrice vândută în perioada 1 ianuarie –30 septembrie 2020 faţă de preţul mediu ponderat din aceeași perioadă a anului 2019, în condiţiile vânzării unei cantităţi totale de energie electrică mai mare cu 1,2%”, relevă raportul.

Cantitatea de energie electrică vândută pe piaţa reglementată, pe baza de contracte, pe piaţa spot (PZU şi PI) precum şi pe PE este de 7,91 milioane MWh, cu 2,2% peste programul de vânzări, de 7,74 milioane MWh (dimensionat la prognoza de producţie, fără estimarea opririlor neplanificate) şi cu 1,2% mai mare faţă de cantitatea de energie electrică vândută în aceeaşi perioadă a anului 2019.

Valoarea totală a programului de investiţii al companiei pentru acest an este de 309,54 milioane lei (fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung), comparativ cu 256,5 milioane lei în 2019. La 30 septembrie 2020, compania realizase 50,8% din valoarea totală a programului de investiţii planificat pentru acest an (157,11 milioane lei).

Ca şi în anii anteriori, Nuclearelectrica şi-a structurat programul de dezvoltare investiţii pe obiective definite în raport cu nevoile sucursalelor de producţie (CNE Cernavodă şi FCN Piteşti), astfel încât să obţînă un nivel cât mai ridicat de utilizare al capacităţii de producţie (EAF Energy Availability Factor) în condiţiile respectării normelor de securitate nucleară şi a menţinerii pe termen lung a nivelului de excelenţă în exploatarea centralei. Totodată, programul de dezvoltare urmăreşte să răspundă necesităţii de modernizare/retehnologizare a unor sisteme, din considerente atât de natură economică (reduceri de consumuri specifice, îmbunătăţirea unor parametri caracteristici proceselor deservite, cu impact pozitiv asupra eficienţei), cât şi de natură juridică, fiind necesare implementarea unor îmbunătăţiri asociate securităţii nucleare, protecţiei mediului şi securităţii muncii, acestea reprezentând cerințe imperative, venite din partea autorităţilor de reglementare din domeniu”, mai arată compania.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării. Nuclearelectrica are o capitalizare de 4,97 miliarde lei.