Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

Profitul brut al grupului VIG în România s-a dublat în primul trimestru, depășind 3 milioane de euro

Grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG) a obținut în România, în primul trimestru al acestui an, prin cei trei asiguratori la care este acționar, un profit brut de 3,2 milioane de euro, cu 213% peste cel din aceeași perioadă a anului trecut.
bani

În plus, plafonarea instituită de guvern pentru tarifele RCA (între 18 noiembrie 2016 și 18 mai 2017) a avut un impact negativ asupra vânzărilor de prime în ansamblu, determinând o scădere cu 7,5%, în primul trimestru al acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 131,6 milioane de euro.

De asemenea, rata netă cominată a gupului VIG în țara noastră s-a redus cu 4,7%, de la 102,8% la 98,1%.

VIG este prezent în România prin Asirom, Omniasig și BCR Asigurări de Viață.

Volumul primelor gupului VIG din ECE a fost de aproximativ 2,72 miliarde de euro

La nivelul întregului grupul VIG din Europa Centrală și de Est (ECE), volumul total al primelor a fost de aproximativ 2,72 miliarde euro, în primele trei luni din acest an, respectiv o creștere ușoară, de doar 0,5%, comparativ cu primul trimestru al anului trecut. Segmentul polițelor de asigurări de viață cu primă unică a continuat să scadă, reducându-se 22%.

Toţi indicatorii cheie de performanţă arată o îmbunătăţire considerabilă, faţă de primul trimestru al anului anterior, fiind astfel în deplină concordanţă cu planurile noastre. Perspectivele economice bune pentru Austria şi pieţele din Europa Centrală şi de Est ne fac să fim foarte încrezători că suntem pe calea cea bună pentru a continua performanţele în 2017”, a declarat Elisabeth Stadler, preşedintele Comitetului Director al VIG, sumarizând primele rezultate interimare pozitive din acest an.

Excluzând produsele de asigurare de viață cu primă unică, primele au crescut anual cu 4,2%. Asigurările de sănătate, unul dintre segmentele de creștere identificate în programul de management „Agenda 2020”, au avansat cel mai mult, primelor avansând cu 12,5%, până la 150,7 milioane euro.

Pe segmentul asigurărilor auto, pe linia de business Casco, volumul primelor a crescut cu 10,7%, la peste 284,4 milioane de euro, în timp ce primele din polițe de răspundere civilă auto au consemnat o scădere ușoară, de 0,6%, până la 368,5 milioane euro.

Segmentul asigurărilor de daune/accidente s-a majorat cu 6,8%, până la 1,3 miliarde euro, iar asigurările de viață cu prime regulate au avansat cu 1,5%, până la aproximativ 666,5 milioane de euro.

Avem în continuare o politică restrictivă de subscriere în majoritatea pieţelor pentru produsele clasice de asigurare de viaţă cu primă unică. De asemenea, punem profitabilitatea înaintea creşterii în ceea ce priveşte asigurarea RCA, segment în care ne confruntăm cu o competiţie puternică pe preţ în unele ţări, astfel că ne-am restrâns politica de subscriere în consecință. Am înregistrat creşteri foarte satisfăcătoare pe toate celelalte linii de business şi continuăm să avem performanţe stabile”, a explicat Elisabeth Stadler.

O dinamică puternic pozitivă a primelor a fost consemnată în Ungaria (+46,5%), Slovacia (+10%) și Cehia (+5,1%). Pe segmentul alte piețe din ECE, care include Albania, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Moldova, Serbia și Ucraina, primele au crescut cu 12,4%, Serbia și Bosnia-Herţegovina fiind piețele cu cea mai rapidă majorare. De asemenea, segmentul Turcia/Georgia a avut o evoluție pozitivă a primelor de două cifre, respectiv de 17,7%.

Cu excepția Slovaciei și Serbiei, unde creșterea au susținut-o asigurările de viață (polițe de tip unit-linked cu primă unică), creșterile s-au datorat segmentului asigurărilor daune/accidente.

Creșterea mare, de aproape 123%, din Țările Baltice s-a datorat consolidării, pentru prima dată, cu rezultatele BTA Baltic, companie care a fost achiziționată anul trecut.

Scăderea de prime raportată în Austria, de 4,2%, a cauzat-o continuarea declinului pe segmentul poliţelor cu prime unice.

Rata combinată s-a îmbunătăţit semnificativ cu aproape 1%, la 96,9%, faţă de un nivel de 97,8%, în primele trei luni ale anului trecut. În timp ce, rata daunei a rămas aproape neschimbată în ultimul an, rata cheltuielilor s-a redus semnificativ. Drept urmare, rata combinată s-a îmbunătăţit în multe dintre ţările în care activează VIG, mai ales în Austria.

Profitul brut al VIG s-a cifrat la aproximativ 110 milioane euro, respectiv o creştere de 22,4%, faţă de primul trimestru de anul trecut. Companiile din Cehia au avut cea mai mare contribuţie la profitul grupului, respectiv de 38%, urmate de Austria (35%) şi Slovacia (10%).

VIG a raportat un rezultat financiar de 247,7 milioane euro, în primul trimestru din acest an, o creştere anuală de 10,6%, față de același trimestru de anul trecut, datorită, în principal veniturilor curente mai mari rezulte din consolidarea globală a companiilor non-profit.

Rata de solvabilitate Solvency II a VIG a crescut, în primul trimestru din 2017, la aproximativ 206%.

Investiţiile Grupului, inclusiv numerarul şi echivalentele de numerar, erau în valoare de 36,2 miliarde euro, la 31 martie 2017.

„În primul trimestru din acest an, au fost făcuți pași concreți în direcția optimizării modelului de business în conformitate cu «Agenda 2020». Introducerea modelului de reducere a fraudelor a fost finalizată pentru întreg segmentul asigurărilor auto la companiile din Polonia și a început pentru segmentul de asigurări de daune/accidente. În România, implementarea modelului este în derulare pentru segmentul auto, iar o fază pilot este în desfășurare în Bulgaria. Ca parte a inițiativei de digitalizare a VIG au început primele proiecte derulate în cooperare cu Insurance Innovation Lab din Leipzig. Aceste proiecte includ dezvoltarea de produse specifice, precum și digitalizarea modelului operațional”, au detaliat reprezentanții VIG.

VIG este prezent pe piața asigurărilor în Austria şi din ECE, grupul având o experienţă de 190 de ani în domeniul asigurărilor. Acesta este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţăr, adunând peste 24.000 de angajaţi,

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii