FacebookTwitterLinkedIn

Spre ce meserii îi îndreptăm pe școlarii de azi?

Cred că ar fi potrivit să nu ne hazardăm în a denumi meseriile! Cu siguranță aceste meserii se vor baza pe creativitatea copiilor, manifestată în toate domeniile – cercetare, programare, artă. Vom asista la progrese tehnologice pe care le vedem în filmele science fiction. Îi educăm să fie independenți în gândire și să lucreze în echipe. Îi educăm să fie vizionari, curajoși și să își asume chiar riscul de a greși, până va ieși rezultatul dorit, cerut pe piață.

Pe lângă informații și acumulare de cunoștințe, cum poate pregăti școala noile generații pentru meserii care încă nu s-au inventat?

Școala va fi nevoită să își redefinească stilul de astăzi, adică să pună accent pe învățare, dar și pe formarea unor abilități reale, nu doar în textele de specialitate. Informațiile sunt acum la îndemâna oricui, însă este mare nevoie ca elevii să învețe cum să le selecteze și cum să le folosească. De asemenea, formarea caracterului copilului are nevoie de timp și multă răbdare din partea adulților (profesori și părinți). Acum ar trebui să ne gândim la calitate și nu la cantitate.

Care sunt noile materii pe care trebuie să mizăm acum mai mult ca oricând?

Prezența artelor în mai mare măsură a curriculei este necesară. Acestea dezvoltă creativitatea, curajul, talentul. O spun ultimele studii în domeniul educației. Se adaugă tehnologia, introdusă treptat, nu de la grădiniță, fără restricție de timp. Robotica este un domeniu care nu a pătruns încă în școli, decât în mică măsură și doar ca activitate extracurriculară. Revin la abilitățile utile acestui secol – colaborarea, competențele lingvistice, comunicarea, rezolvarea de probleme, competențele de responsabilitate socială, digitalizarea, responsabilitatea și asumarea deciziilor.

Programul copiilor este mai plin decât al unui adult. Școală, meditații, opționale etc. Ritmul acesta le asigură reușita în viață sau, din contră, le poate dăuna?

Este total neadecvat unei dezvoltări sănătoase. Copilul are nevoie de timp pentru joacă, dar și să viseze, să interiorizeze experiențe și să creeze. Un astfel de copil este un copil obosit și fară rezultate adecvate, care se plictisește la școală sau devine nervos, refuză activități.

Cum detectați nevoile copiilor din generațiile de azi și cum reușiți să le satisfaceți?

Este nevoie să îi privim sau să îi întrebăm cum se simt după o activitate sau ce le-a plăcut. Sunt copii inteligenți, înțeleg repede, uneori ne uimesc datorită mesajelor clare, dar și datorită unei atenții mari pentru cei din jur. Percep imediat nuanțe sau nevoi. Sunt generoși, calzi și oferă mult.

Ce obiective aveți pentru copiii din școală? Să ia note mari la examene? Să-și construiască niște principii de viață? Să se cunoască și să știe ce pot?

Noi am realizat de câțiva ani că performanța unui copil este cea în raport cu sine și ne străduim ca elevii să progreseze constant. Notele mari sunt consecințe ale unei constante implicări, a unor activități diverse. Expunem elevii la multe experiențe care vin de la parteneri sau părinți, ceea ce îi îmbogățește mult. Suntem o comunitate vie și dinamică. Creăm evenimente care ne aduc împreună, fapt care contribuie la o mai bună cunoaștere și la socializare. Avem și performanțe, atât sportive, cât și academice, dar acei elevi și familiile lor au ales acest drum, pe care noi îi însoțim. Îi încurajăm să ajute colegii mai puțin norocoși în familiile lor și să facă voluntariat. De asemenea, elevii propun activități care îi interesează și le suntem aproape!

În concluzie, doamna Dascălu, în afară de materiile din programa școlară, care ar fi noile rute spre succes și speranță?

Sport, arte, programare, robotică, lingvistică, ecologie. Este foarte important cum ajung acestea la elevi și cine sunt persoanele abilitate să le aducă. Mă refer la profesioniști în educație și la metode care să placă elevilor, dar să aducă și evoluție în cariera elevilor.