FacebookTwitterLinkedIn

Compania estimează că trendul ascendent înregistrat în 2014 va fi păstrat și anul acesta, când ținta este de 15 milioane de euro. La nivel de unități, compania a vândut peste 160.000 de perechi de pantofi.

În prezent, Denis are o rețea de 35 de magazine în cele mai importante orașe din țară: București, Constanța, Timișoara, Brașov, Sibiu,Bacau, Roman, Galati,Craiova, Iași, Suceava și Cluj, dar și în afara țării în Kiev, Ucraina.

„La nivelul anului 2014, valoarea investiților s-a situat la un milion de euro, banii fiind direcționați în principal către zona producție, design și platformelor de vânzare online pe care le-am lansat în partea a doua a anului trecut. Clienții au cumpărat din magazinele noastre online de aproximativ 100.000 de euro. De asemenea, pe parcursul lui 2014 am acordat o mai mare atenție amenajării unităților și, unde a fost cazul, am reamenajat”, spune Ana Cornea, manager și acționar al Denis România.

Conform vânzărilor efectuate în decursul anului trecut, cele mai comercializate produse au fost pantofii colecției primăvară-vară. „Investim foarte mult în creație, iar la nivelul anului 2014, 15% din cifra de afaceri a fost alocat acestui segment. Colaborăm cu designerul italian Davide Vaccari de mai bine de cinci ani, el fiind cel care și-a pus amprenta pe colecțiile celor trei branduri ale companiei, Why Denis,  Anna Cori&All Shoes și Denis, brand disponibil exclusiv pe piețele internaționale”, spune Ana Cornea.

Pentru 2015, compania doreşte inaugurarea a peste 10 magazine în țară, dar și extinderea în străinătate, amânată de la finalul anului 2014, pentru prima parte a acestui an. Țările vizate sunt, în continuare, Statele Unite ale Americii, Germania, Austria. Investițiile programate pentru acest an se ridică la 400.000 de euro.

CITEŞTE ŞI 

Producătorul de încălţăminte Anna Cori & All Shoes deschide un magazin online

Un business cu tocuri