Cautare




, Contributor

Servicii Financiare & Imobiliare & Auto

Burse |
|

Producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania s-a listat pe piața AeRO a BVB

Producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania s-a listat joi pe piața AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare (SMT) al Bursei de Valori București (BVB).
bvb.jpg

Anterior listării pe AeRO, Raiko Transilvania a derulat două plasamente private (iulie 2019 și februarie 2020) prin care a atras aproape 1,9 milioane lei de la investitorii pe piața de capital, pentru finanțarea activității curente a societății și pentru extinderea afacerii.

„Bursa este locul unde companiile de talie mică își pot accelera dezvoltarea, alimentând-o cu banii pe care îi atrag de la investitori. Cele peste 40 de emisiuni de obligațiuni și cele 9 companii nou listate în ultimii aproape 2 ani și jumătate demonstrează că piața de capital este locul propice pentru atragerea finanțării. Sectorul materialelor de construcții a evoluat foarte bine în ultimii ani, pe fondul trendului pozitiv al ratei de creștere economică din România și al majorării veniturilor clasei sociale de mijloc, care, implicit, au determinat creșterea standardelor de viață ale oamenilor”, a declarat Radu Hanga, Președinte BVB.

Înființată în 2014,în localitatea Căpușu Mare (jud. Cluj), Raiko Transilvania are ca principală activitate producția de sisteme de drenaj și producția, vânzarea și distribuția sistemelor complete de acoperiș de înaltă calitate și acoperișuri fotovoltaice.

Ponderea cea mai mare în veniturile societății o reprezintă categoria “Sisteme de drenaj al apei pluviale”, cu o cotă de 63% din cifra de afaceri în anul 2019, în creștere de la 57% în anul 2018. Raiko Transilvania a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de 4,6 milioane lei (+14% față de anul 2018) și un profit de net de 219.000 de lei (față de 147.000 de lei în 2018).

În primul semestru din 2020, cifra de afaceri a fost de 2,2 milioane lei (+31% față de aceeași perioadă din 2019), iar profitul net a fost de 83.000 de lei (față de 42.000 de lei în primele șase luni din 2019). Marja netă s-a îmbunătățit de la 2,5% la 3,7%.

Conducerea societății estimează că vânzările vor crește la 10,3 milioane lei în 2021, pentru ca în 2022 să ajungă la aproape 13,4 milioane lei. Concomitent, profitul net este estimat să avanseze la 414.000 de lei în 2021 și, respectiv, la 539.000 de lei în 2022, în condițiile în care marja profitului net se va menține la 4%.

„Suntem încântați că a venit momentul debutului nostru la Bursa de Valori București, devenind astfel prima afacere antreprenorială poloneză care a ales calea pieței de capital din România. Credem că piața AeRO oferă un avantaj de neegalat, care ne va ajuta să ne dezvoltăm afacerea la nivel european într-un ritm accelerat”, a declarat Tomasz Kurcin, Fondator și Administrator Unic, Raiko Transilvania.

Pentru următorii cinci ani, Raiko Transilvania își propune să atingă o cotă de piață de 10%, echivalentul unui volum de afaceri pe segmentul de sisteme de drenaj al apei pluviale de 4 milioane de euro. În 2019, societatea avea o cotă de piață de 3,25%.

Raiko Transilvania are un capital social de 4,1 milioane lei, divizat în 4,1 milioane de acțiuni, cu o valoare nominală de 1 leu/ acțiune. La începutul lunii februarie 2021, Administratorul Unic și Directorul General al Raiko Transilvania, Tomasz Kurcin, deținea împreună cu soția sa, deținea 53,25% din acțiunile Raiko Transilvania.

În nume propriu, Tomasz Kurcin deține 18,21% din acțiuni, iar societatea Tax & Capital Advisors SRL, deținută de Tomasz Kurcin și soția sa, are 35,04% din acțiunile Raiko Transilvania. Un alt acționar important al Raiko Transilvania este Marian Marius Alexe, care deține 35,19% din acțiuni.

TradeVille a intermediat ambele plasamente private și, totodată, listarea societății pe piața AeRO, în calitate de Consultant Autorizat.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii