FacebookTwitterLinkedIn

Gama Gerovital Plant cuprinde produse cosmetice pentru îngrijirea zilnică a tenului, printre care lapte demachiant hidratant, loțiune tonică antioxidantă sau apă micelară hidratantă, a corpului (cremă restructurantă antivergeturi și cremă anticelulitică) și a părului, cu produse precum șampon hidratant sau balsam hidratant. Produsele sunt destinate persoanelor cu vârsta de peste 25 de ani.

Potrivit celor mai recente date furnizate de Ministerul de Finanțe, producătorul de cosmetice Farmec a raportat în 2014 o cifră de afaceri de 152 milioane de lei, în creștere cu 10% față de anul precedent. Produsele companiei sunt exportate în peste 40 de țări, iar câteva dintre principalele piețe de export sunt Italia și Spania, potrivit lui Mircea Turdean, directorul general Farmec.