ADM Capital a investit în Brikston, prin intermediul fondului său central de recuperare CEECAT, lansat în 2011, iar, în iulie 2014, a obținut o participație de 98% din acțiunile Brikston.
Recenta tranzacția se înscrie într-o serie recentă de exituri ale fondului de investiții ADM CEECAT Recovery Fund. În plus, prin aceste tranzacții, ADM se orientează spre susținerea fondului CCL CEECAT Fund II, care va debuta la începutul anului viitor.
Înființată în 1967, ca entitate de stat și privatizată în 1994, Brikston este lider în producția de cărămidă din România. Brikston produce cărămizi goale și pline, fațade și produse decorative în diverse culori și dimensiuni. Cu sediul în Iași, compania a realizat vânzări de aproximativ 16 milioane de euro, în 2016. Produsele Brikston sunt exportate și către Republica Moldova și Ucraina.
Reprezenanții ADM Capital susțin că au îmbunătățit profitul operațional cu peste 60%, pe parcursul celor trei ani de la achiziția companiei Brikston, în iulie 2014.
„Această tranzacție reprezintă un pas important în dezvoltarea afacerilor europene ale ADM Capital, și demonstrează capacitatea noastră de a face investiții solide și de a realiza o creștere puternică. Totodată, tranzacția Brikston este o dovadă a capabilității noastre de a realiza exituri în regiunea balcanică, lăsând în urmă afaceri mai puternice și mai sănătoase după investițiile noastre. Suntem încrezători că Birkston va continua să se dezvolte pe piața românescă și că va beneficia de o creștere susținută la nivel de management și resurse, odată cu preluarea sa de către Wienerberger”, a declarat Anthony Stalker, Partener la ADM Capital.
Finalizarea tranzacției este supusă aprobării autorității de supraveghere, iar, în așteptarea acestei aprobări, cele două companii vor continua să își desfășoare afacerile separat.
Fondată în 1998, ADM Capital are peste 20 de ani de experiență în investiții pe piețele emergente din 20 de țări. Cu o echipă de peste 50 de persoane în birourile locale din Almaty, Istanbul, Londra, Moscova, Kiev și Hong Kong, activele administrate ale ADM Capital depășesc 1,3 miliarde de dolari. Activitatea emergentă a companiei ADM Capital este operată sub umbrela CCL Capital.
CCL Capital este în curs de lansare a două noi fonduri, CCL CEECAT II și CCL SEE-Turci SME Lending Facility, în regiunile Balcani și Turcia.