Circa 90% dintre măsurile de restructurare se vor implementa până în 2025, a precizat Continental AG, adăugând că operaţiunile din Germania vor fi serios vizate, în condiţiile în care aproximativ 13.000 de posturi vor fi mutate în alte zone sau eliminate, potrivit Bloomberg.
Industria auto se confruntă cu cea mai mare criză din ultimii 70 de ani iar furnizorii de componente sunt “deosebit de afectaţi”, a declarat directorul general de la Continental, Elmar Degenhart. Potrivit acestuia, grupul a decis să se concentreze pe “competitivitate maximă la toate locaţiilor şi un accent pe zonele de creştere”, scrie Agerpres.
Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. Continental avea la finalul anului 2018, peste 20.000 de angajaţi în România, din care o treime erau ingineri şi informaticieni în centrele de cercetare şi dezvoltare.