Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Pro Tv, televiziunea de pe locul I in topul „must-carry”, a renunțat la acest „privilegiu”

92. ProTV
Consiliul Național al Audiovizualului a luat act în ședința din 25 iulie a.c. de notificarea SC Pro Tv SA, printr-o adresă transmisă la 11 iulie, prin care societatea a anuntat ca iese din lista televiziunilor libere la retransmisie, notează Media Expres.

Astfel, atât licențele locale terestre (37 de tip TV), cât și licența de satelit (S-TV), ies din obligativitatea societăților de cablu de a le retransmite. Operatorii vor trebui să platească retransmisia Pro TV (în funcție de negocierile care vor exista între fiecare operator în parte și radiodifuzor).

Conform măsurătorii ARMA, indicele anual de audiență al Pro Tv-ului este 3,174.

„Decizia noastră este motivată de faptul că Pro TV se află într-un proces de modificare a strategiei de distribuţie în vederea trecerii la transmisia digital terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional după un concept care ne va ajuta să minimalizăm impactul digitalizării asupra business-ului. Schimbările strategiei de distribuţie nu vor afecta în niciun fel conţinutul”, este argumentul conținut în solicitarea Pro Tv SA.

Potrivit unui punct de vedere al Departamentului Juridic al CNA, notificarea Pro TV SA este legală, conform Anexei 3 la Deciza CNA NR. 72/ 2012.

„De la această dată, 23.07.2013, încetează şi valabilitatea oricărui accept de retransmisie acordat în baza art. 13, alin. 1 din Decizia CNA nr. 72/ 2012, precum şi obligaţia legală de retransmisie a distribuitorilor de servicii de programe în baza art. 82 din legea 504/ 2002, legea audiovizualului”, se afirmă în adresa transmisă Consiliului.

Acest paragraf a stârnit controverse între reprezentanții Pro TV și Consiliu, în ședința din 25 iulie.

Președintele CNA, Laura Georgescu, a susținut că „telespectatorul va fi cel mai prejudiciat prin ieșirea acestui post”. Ea a fost de părere că e contradictorie Decizia CNA 72, care stipulează că în orice moment o televiziune poate renunța la statutul de must-carry, în timp ce „nu are dreptul să și intre oricând” în listă. Radiodifuzorii trebuie să se declare, anual, până la 15 ianuarie, liberi la retransmisie pentru a putea intra în listă, conform art 11(1) din Decizie.

Directorul Executiv al Pro Tv SA, Elena Petre a afirmat: „Telespectatorul nu suferă deloc. Pro TV va fi recepționat în aceleași condiții (…) Contractele sunt în derulare. Când vor expira, vor începe negocierile”.

Întrebată dacă, în cazul în care negocierile se prelungesc, vor acorda „o perioada de grație”, ea a declarat că vor lua în calcul și această posibilitate.

Reprezentantul Departamentului Juridic a menționat faptul că Pro TV este obligat să își continue contractele încheiate în baza principiului must-carry până la data stabilită în contract.

Reprezentantul juridic al societății, Cătălin Cocean, a spus: „Contractele pot fi denunțate înainte de termen, conform legii sau cu acordul ambelor părți”.

Conform reprezentantului Departamentului Liccențe-Autorizări, există „în jur de 300 de societăți de cablu și în jur de 1.900 de avize de retransmisie eliberate de către CNA". Acești operatori vor trebui să solicite de la CNA acordul pentru modificarea avizelor de retransmisie.

Cocean a adăugat că acest lucru se va întâmpla doar dacă CNA anunță modificarea top-ului must-carry, pe site.

„Dacă Pro TV iese din must-carry, ce urmează? Ce se alege din must-carry, care va fi forma lui și cine va lua locul Pro Tv-ului în top?”, a spus Valentin Jucan că ar trebui să se întrebe Consiliul.

La ședința de joi, 25 iulie, au participat membrii CNA: Florin Gabrea, Valentin Jucan, Vasile Buda (vicepreședinte), Laura Georgescu (președinte), Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu, Calin Cristea, Lorand Turos.

Din partea Pro Tv SA au fost prezenți: Elena Petre – director executiv SC Pro Tv SA, Florin Turcilă – manager distribuție, Cătălin Cocean – reprezentant juridic și Adriana Păpureanu – reprezentantul radiodifuzorului la ședințele CNA

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii