
Prinţul Carl Philip al Suediei, în vârstă de 41 de ani, şi prinţesa Sofia, în vârstă de 35 de ani, au fost testați pentru COVID-19, a anunţat joi curtea regală suedeză, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Prinţul Carl Philip al Suediei şi soţia sa, prinţesa Sofia, prezintă simptome uşoare de gripă și au intrat în carantină. Cei doi fii ai acestora sunt în auto-izolare.
Medicul familiei regale a început eforturile pentru a urmări lanţul de infecţie. Prinţul Carl Philip este al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Suediei.