Cautare




, Contributor

Social Media Coordinator

Educaţie |
|

Principalele greșeli făcute de tinerii de 20 de ani în căutarea jobului

Cautare_job.jpg
A fost odată un tânăr care a întârziat 15 minute la interviu, nu și-a cerut scuze și l-a întrebat pe angajator dacă are un coș de gunoi în care să-și arunce guma de mestecat.  A mai fost o tânără de 20 și ceva de ani a cărei convorbire telefonică cu angajatorul s-a întrerupt în mijlocul conversației. Tânăra a sunat înapoi abia după două ore, doar ca să explice, fără să-și ceară scuze, că era la salonul de manichiură și a scăpat telefonul în apă. A mai fost și mama care l-a sunat pe șeful fiului său ca să ceară explicații atunci când fiul nu a fost angajat la finalul internshipului.

Dani Ticktin Koplik, 58, director executiv și coach în Englewood, N.J., are zeci de povești ca acestea. În ultimii ani, Koplik s-a ocupat de așa-zisa Generație Y de căutători de joburi. Acest grup cu vârste cuprinse între 20 și 32 de ani face o serie de greșeli în căutarea joburilor, care sunt generate de impresia că totul li se cuvine, de lipsa respectului pentru autoritate și de implicarea excesivă a părinților.

Iată principalele zece greșeli pe care le fac tinerii de 20 de ani atunci când își caută joburi, în viziunea lui Dani Ticktin Koplik, conform forbes.com.  

1. Se poartă ca și cum li s-ar cuveni totul

Una din consecințele implicării excesive a părinților este că tinerii își imaginează că merită să obțină totul fără efort. Koplik povestește de un intern care în prima zi și-a anunțat supervizorul că trebuie să plece mai devreme în acea joi pentru că are o lecție de echitație.

2. Încep procesul prea târziu

Ar fi ideal ca studenții să înceapă să caute internshipuri pentru vară imediat după primul an de studii. Studenții care-și imaginează că vor obține un job fără prea mult efort așteaptă prea mult înainte de a începe procesul.

3. Profită prea puțin de rețeaua de alumni

Deși părinții și prietenii pot avea contacte utile, rețeaua de profesioniști din cadrul universității ar trebui să fie unul din primele locuri la care apelează un tânăr în căutarea unui loc de muncă.

4. Folosesc un CV neglijent și egocentrist

Tinerii în căutare de joburi au adesea probleme cu elementele de bază ale CV-ului, precum un layout clar și îngrijit, corectitudinea ortografică și gramaticală și folosirea cuvintelor cheie din descrierea postului. O altă mare problemă este secțiunea cu „obiective”, care este în general centrată doar pe ceea ce-și doresc ei, nu și pe potențialul angajator. De exemplu, tinerii spun adesea: „o poziție de entry level în care îmi pot folosi competențele, ideile și entuziasmul și de unde pot învăța cât mai mult.” Accentul ar trebui să fie însă pe ceea ce pot face ei pentru angajator.  

5. Scriu scrisori de motivație care repetă CV-ul

Mulți tineri aplicanți repetă în scrisoarea de motivație reușitele din CV. În loc, scrisorile de motivație ar trebui să fie scurte și intense, explicând beneficiile pe care aplicantul le poate aduce jobului.

6. Fac un research superficial

De obicei, tinerii doar se uită peste website-ul companiei înaintea interviului. Ei ar trebui însă să citească totul de pe site, să caute știri despre companie și să caute informații de pe social media despre managerii companiei.

7. Nu își „curăță” profilul social media

Toate acele poze de pe Facebook cu ei beți sau bikini ar trebui șterse sau restricționate cu privacy settings. Toți, incusiv studenții, au însă nevoie de un profil LinkedIn bine organizat.

8. Nu arată suficientă apreciere pentru intervievator

Tinerii aplicanți uită adesea să multumească pentru timpul intervievatorului. Mulțumește întotdeauna intervievatorului,spune-i clar că ai considera un privilegiu să lucrezi la acea companie și întreabă despre următorul pas din procesul de recrutare. Apoi trimite-i un bilet de mulțumire scris de mână sau un email care face referire la puncte specifice discutate în timpul interviului.

9. Nu exprimă respectul dat de diferența de generații

Koplik povestește despre un intern care, la finalul internshipului, a intrat în biroul directorului acelei mari companii și l-a întrebat „Pot să-ți dau feedback despre internshipul meu?”. Tinerii sunt atât de obișnuiți să fie incluși în conversații, încât uită adesea care le e poziția în ierarhie.

10. Se bazează prea mult pe anunțuri și pe târgurile de joburi

Problema căutării unui job a devenit cronică. Koplik susține că tinerii pierd prea mult timp aplicând online și prin târguri anonime de joburi. În general, oamenii găsesc joburi prin intermediul oamenilor pe care îi cunosc, nu prin anunțuri. Dacă vezi un anunț pentru un job, încearcă să găsești o conexiune personală cu angajatorul și folosește acest lucru ca punct de intrare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii