Procurorul Alexandru Anghel şi comisarul Marian Mihoci, şeful Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, au oferit vineri primele declaraţii privind desfăşurarea anchetei în acest caz, transmite Agerpres.
“Se pare, este posibil, să fi fost două explozii ale unor tuburi de oxigen, ulterior incendiului. Se pare că a fost un incendiu şi apoi au fost două explozii ale unor tuburi de oxigen. Se pare. Urmează să lămurim”, a explicat procurorul.
Ancheta va mai dura câteva zile, urmând ca sâmbătă să fie efectuate necropsiile cadavrelor la INML. Potrivit procurorului au fost cooptaţi şi specialiştii de la INSEMEX Petroşani.
Referitor la informaţia că în salonul în care a izbucnit incendiul ar fi fost o aerotermă adusă de o rudă a unui pacient, Alexandru Anghel a spus că această problemă va fi lămurită sâmbătă.
De asemenea, procurorul nu a confirmat dacă pavilionul respectiv avea autorizaţie de securitate la incendiu.
Incendiul de la Matei Balş a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, iar în pavilion erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi, iar al patrulea după ce manevrele de resuscitare au eşuat. Ulterior, într-o baie a fost găsită o altă persoană decedată.