
UPDATE. Sorin Oprescu, reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică de DNA, a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce în cursul dimineţii a fost prezent la percheziţiile care au avut loc la casa lui de la Ciolpani (Ilfov), informează Mediafax. El va fi suspendat automat din funcţia de primar de către prefect în cazul în care judecătorii decid arestarea sa preventivă, potrivit Legii administraţiei publice locale.
Primarul ar fi primit cei 25.000 de euro sâmbătă de la şeful unei instituţii din primărie, care ar fi intermediat mita.
În ordonanţa de reţinere a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) se arată: „În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înfiinţat în administraţia locală din Municipiului Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti”.
VEZI TELEVIZIUNILE CU CELE MAI MARI AUDIENȚE LA NIVEL URBAN – AUGUST 2015
Conform documentului citat, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. Un procent de 10% din valoarea contractului ar fi fost cerută pentru Sorin Oprescu.
Potrivit procurorilor anticorupţie, sâmbătă, în baza în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea Primăriei şi o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu ar fi primit de la primul 25.000 euro din 60.000 euro pretinşi de cei doi de la patru denunţători pentru Oprescu.
Primarul Capitalei va fi dus, duminică, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.
CITEȘTE TOPUL CELOR MAI BUNE ORAȘE DIN ROMÂNIA PENTRU AFACERI – EDIȚIA 2015!