Cele mai multe analize demitizează utilitatea sfaturilor și demonstrează că de cele mai multe ori ele NU funcționează așa cum ne imaginăm sau cum ne dorim noi. De fapt, majoritatea sfaturilor tind mai degrabă să amplifice tensiunea interioară și confuzia celui care le primește decât să conducă la ceva constructiv. Iată câteva dintre motivele pentru care se întâmplă așa:
1. Atunci când dai un sfat, tu te simți mai puternic și mai bine cu tine, însă cel care primește sfatul se va simți inferior și incapabil. Chiar și în situația fericită în care avem numai intenții bune în a-l sfătui pe celălalt, faptul că noi îi spunem ce ar trebui să facă cu emoțiile, cu deciziile și cu viața lui îi transmite în mod inconștient mesajul că nu este suficient de matur, de inteligent sau de puternic încât să găsească rezolvarea prin propriile sale puteri. Iar acesta e doar primul păcat al sfătuitorului. Totodată, el presupune implicit că a cerut, a primit și a analizat suficiente informații încât să perceapă complexitatea situației cu care se confruntă celălalt (lucru extrem de improbabil), vede toate modurile posibile de rezolvare a respectivei probleme (long live self confidence…) și este atât de inteligent și de rapid încât a identificat pe loc soluția cea mai bună pentru cel de lângă (yeah, right!). În realitate, sfaturile sentențioase sunt o declarație tacită de superioritate și dăunează grav sănătății relațiilor.
2. Avem tendința să dăm sfaturi nesolicitate și niciodată nu vom fi iertați pentru ele. Din păcate, majoritatea sfaturilor pe care le primim vin fără să le fi cerut, pentru că ne-am format reflexul de a răspunde la orice împărtășire cu o opinie. Sfătuitorii din oficiu pot fi rude sau prieteni, ori chiar străini care se simt legitimați să intervină fie de gradul de apropiere, fie de propria lor experiență cu situații pe care le consideră similare: „Eu știu prin ce treci pentru că exact așa mi s-a întâmplat și mie, deci hai îți spun cum să faci mai bine…” sau nemuritoarea rețetă pentru dezastru: „Dacă eu aș fi azi în locul tău…”. Frazele care încep așa ar trebui interzise de legea evidenței. Sfaturile nesolicitate sunt atât intruzive, cât și încărcate de judecată (judgemental) și de critică implicită, așa că, indiferent de conținut, nu vor fi nici primite și nici urmate. Dimpotrivă, ele vor stârni reacții defensive și retragerea din conversație. Iar mai devreme sau mai târziu, persoana sfătuită va întreba ce se întâmplă cu bârna din ochiul celuilalt, dacă tot este atât de competent.
3. O soluție mediocră la care ai ajuns de unul singur e mai valoroasă decât un sfat excelent oferit de altcineva. Acest înțelept principiu din coaching arată cât de importantă este oportunitatea fiecăruia dintre noi de a greși și de a învăța din erorile noastre. Decât să primești un pește mare de-a gata, mai bine te străduiești să prinzi tu unul, oricât de mic, dar prin eforturi proprii. În felul acesta, măcar știi că vei avansa în loc să rămâi dependent de ajutor. E mai bine ca un om să progreseze încet-încet, dar atât cât poate vedea de unde se află versus a aplica sfaturi mai avansate, dar pe care (încă) nu le înțelege.
Dar, dacă sfaturile sunt atât de riscante, ce soluții avem pentru a fi cu adevărat alături de ceilalți când vin către noi cu problemele lor?
Să Ascultăm în loc să Vorbim. Cel mai adesea, oamenii aflați într-o situație tensionată nu caută un mod de acțiune. Ei caută să își pună în ordine propriile gânduri, să facă o evaluare a gravității situației și abia după aceea să exploreze perspective și soluții. Vor o stare de conectare, și nu lecții de moralitate. Nevoia lor este deci o nevoie de spațiu, își doresc să se asculte pe sine și să fie ascultați. „Dacă asculţi fără să judeci prematur, oamenii îţi vor spune în mod normal tot ce gândesc, adică cele mai uimitoare, mai absurde și mai interesante lucruri. Deci, dacă un dialog sună plictisitor, e semn fie că tu nu asculţi cu adevărat, fie că celălalt nu împărtășește cu adevărat”, explică Jordan B. Peterson în 12 reguli de viaţă.
Se spune că emoțiile împărtășite își pierd din putere, prin urmare, conversația poate fi un mod constructiv de a fi alături de cineva chiar și în momentele cele mai grele: „Când durerea celuilalt e proaspătă și nouă, lasă-l să o întâmpine. Nu încerca să i-o iei. Iartă-te că nu ai puterea asta. Suferinţa și durerea sunt precum bucuria și pacea; nu sunt lucruri pe care să le putem înșfăca unii de la alţii. Sunt lucruri sacre. Aparţin călătoriei fiecăruia. Tot ce putem face este să domolim această spaimă: sunt complet singur. Aceasta este spaima pe care o putem alina. Dăruiește-i celuilalt prezenţa ta, iubirea și pe tine însuţi astfel încât să înţeleagă că, oricât de tenebros i-ar fi drumul, nu va păși de unul singur. Dacă îi dăruiești asta, e de ajuns”, spunea scriitoarea Glennon Doyle în „Nu te lăsa. Puterea de a-ţi însuși viaţa”.
Să arătăm Compasiune în loc să arătăm Milă. Indiferent de situația în care se află celălalt, mila nu este o emoție care să îl ajute. Ea implică o formă de aroganță care îl poate inhiba sau întrista și mai mult pe celălalt. O emoție constructivă este, în schimb, compasiunea. „Când Frica ta vine în contact cu durerea cuiva, se naște Mila. Când Iubirea ta vine în contact cu durerea cuiva, se naște compasiunea”, spun învățăturile tibetane. Dintr-un spațiu al compasiunii pline de iubire ne putem apropia de cel de lângă noi de pe o poziție mai umilă și de aici, într-adevăr, putem veni cu un sfat valoros, cu condiția ca el să ne fi cerut în mod explicit acest lucru, iar noi să îl dăm fără pretenția că ar fi răspunsul absolut. Adevărul este rareori pur și niciodată simplu, așa că, în mod firesc, decizia trebuie lăsată celui care va trebui să îi suporte consecințele.
Să punem Întrebări în loc să oferim Soluții. De multe ori, a pune întrebarea potrivită e mai valoros de o sută de ori decât a servi pe tavă răspunsul corect. O întrebare care schimbă perspectiva și care îl face pe celălalt să vadă ceva la care nu se gândise până atunci poate deveni un boost de încredere în sine și o motivație mai eficientă decât orice soluție. Să pornim de la premisa că oamenii au întotdeauna cele mai bune răspunsuri în interiorul lor… trebuie doar susținuți să le găsească.
În concluzie, fie că ne dorim să fim prieteni buni, manageri apreciați sau parteneri de încredere, ar fi bine să ne ștergem din minte ideea că ceilalți au nevoie de sfaturile noastre. Sfaturile, ca și sarea, se oferă numai la cerere, dar chiar și atunci cu mare precauție. Să oferim mai bine spațiu și ascultare, ascultare cu inima deschisă, dincolo de aprecieri și dincolo de critici. Să le dăm voie celorlalți să fie imperfecți și vulnerabili, fără a-i lăsa însă singuri. Marile conversații așa încep.
