Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Prețul corect

Zilele trecute, când stăteam de vorbă cu mama – când timpul îmi permite să-i fiu alături și să o ascult, concentrată să nu pierd niciun amănunt din poveștile cotidiene pe care simte nevoia să mi le relateze uneori (are un stil spumos de-a o face) –, n-am putut să nu remarc revolta manifestată după cea mai recentă vizită la piață.
otilia ostrotky_contributors

După ce m-a pus în contact cu atmosfera, zumzetul oamenilor, mai mult sau mai puțin atenți dacă să strivească, pur și simplu, cu cărucioarele de piață degetele celor care aparent le încălcau teritoriul sau doar să ignore vecinul de bloc, din simplul motiv că nu mai e în spațiul obligatoriu de salut, s-a instalat în discuție negocierea pe care a avut-o cu vânzătorul de la tarabă.

Nefiindu-mi clar, în prima etapă, dacă pulsul mărit și vocea ei puțin ridicată brusc sunt urmarea vreunui moment de neatenție al meu sau doar al subiectului în discuție, am insistat să primesc un răspuns referitor la ce s-a întâmplat, de fapt, la piață. Părea chiar o poveste cu tâlc. Culmea e, ea chiar e cu tâlc, dar nu musai în linia în care îmi era relatată. Pe scurt, din istoric reieșea că piețarii au prețuri diferite la produse în funcție de client și de zilele săptămânii, în weekend devenind mult mai mari decât de luni până joi, deși e aceeași marfă, de la același furnizor, în același spațiu în care e puțin probabil, ca să nu zic imposibil, să se modifice frecvent prețul chiriei peste noapte.

După ce am calmat spiritele și mi-am încărcat părintele cu o doză de compătimire și afecțiune, repetându-i mamei vorbele lui Dalai Lama, gen „Fii bun ori de câte ori se poate și întotdeauna se poate”, mi-a rămas totuși în minte istoria cu pricina.

Obișnuiesc să particip activ la sesiunile de recrutare și selecție de personal în compania pentru care lucrez. Chiar dacă nu întotdeauna s-a întâmplat ca oamenii pe care i-am cunoscut așa să-mi fie colegi, de multe ori întâlnirea cu unii dintre ei a constituit pentru mine o valoroasă lecție de vânzare. CV-uri de foarte multe ori stufoase și aparent convingătoare relevau apoi în practică personaje insipide, incolore, inodore, pentru care „singurul minut” de faimă a fost și a rămas momentul deciziei selecției.

Am avut ocazia să intru în contact și cu oameni deosebiți și, mare mi-a fost bucuria în ce-i privește pe unii dintre ei, care au dovedit în timp că investiția în cartea care erau chiar ei s-a scris serios și a adus ulterior un beneficiu de imagine și profit companiei, mult mai mare decât investiția în achiziție sau mentenanță. Au fost și situații în care m-am dus precum proverbul la pomul lăudat, chiar cu sacul, crezând că argumentul plătirii prețului este suficient de convingător ca marfa să se livreze proaspătă și la timp, profesionalismul și dorința de dezvoltare să rămână constante, iar compania să ajungă pe culmile unui progres și a unei așa-zise civilizații transmise ca mesaj de marketing de imagine personală la angajare, pe care nu o întrevedea. Optimismul meu s-a transformat treptat într-un scepticism slinos, cu miros de mlaștină, din care doar norocul m-a ajutat să scap, plătind un preț prea mare pentru micimea unui produs cu termen de valabilitate redus. Cred că abia atunci am înțeles că banii pot da valoare produsului, însă produsul, dacă chiar e bun, dă valoare banilor.

Oricine spune că banii nu pot cumpăra fericirea, pur și simplu, nu știe unde să-și facă cumpărăturile, mi-a spus o prietenă de-a mea pentru care terapia prin shopping e aproape un stil de viață. Nu neg, mi s-a părut deșteaptă formularea, gândindu-mă evident la satisfacția obținută atunci când cumperi un produs de lux, pe care ți-l dorești, cu un preț mare, pe măsura brandului pe care-l reprezintă. Poate fi sau nu de calitate, dar ce contează. Starea de spirit e cea mai importantă. Pentru ea plătești. Iar în cazul mărfii sus-menționate, eticheta face toți banii, chiar dacă nu e la vedere. Iar când ai bani în buzunar, ești înțelept, arătos și cânți nemaipomenit de frumos, așa cum spune un proverb evreiesc. Din păcate, din ce în ce mai mulți oameni cheltuie banii pe care nu îi au, pe lucruri pe care nu le vor, pentru a impresiona oameni pe care nu îi plac, dar mai ales pentru a-și plăti cu o monedă scumpă o „fericire” temporară, dosită apoi într-un loc oarecare din dulap și rapid uitată.

Diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei fete, cânta Marilyn Monroe în filmul „Domnii preferă blondele”, în aceeași perioadă în care spunea că Hollywood este un loc în care ți se plătesc 5.000 de dolari pentru un sărut și 50 de cenți pentru sufletul tău. Se poate vedea cu ochiul liber, pe orice stradă din lume, cu bani poți cumpăra sexul, nu și dragostea. Și mai e ceva de luat în considerare, fiind, de fapt, cel mai important lucru. Prețul îl plătești și în funcție de valoarea pe care o acorzi investiției în ceea ce crezi tu că reprezintă produsul respectiv. Într-un fel, poate vulgar spus, e un preț pe tine. Când știi cât valorezi și ce beneficiu poți aduce, e normal, ca și în cazul brandurilor prețioase, prețul să fie unul mare, pe care îl știi și tu însuți şi ți-l asumi când scoți produsul la vânzare. Și poate nu-i o idee tocmai rea să faci din vorbele lui Einstein o mică rugăciune zilnică: „Nu tot ceea ce poate fi numărat contează și nu tot ceea ce contează poate fi numărat”. Te poate ajuta să ai o gestiune a situației, din punct de vedere economico-financiar, mult mai realistă. Măcar știi pe ce picior dansezi.

Precum scriitorul american Robert Orben, și eu, în fiecare dimineață când mă trezesc, mă uit pe lista Forbes pentru a afla dacă am ajuns printre cei mai bogați oameni din America. Dacă nu apar pe listă, încă nu e cazul, mă duc la muncă. Este bine să ai bani și lucruri pe care banii le pot procura. Însă e bine să verifici, din când în când, dacă nu cumva în „goana după cadou” ai pierdut din acele lucruri pe care banii nu le pot cumpăra. Nu de alta, dar uneori banii chiar costă prea mult și nu mereu „un turc plăteşte”, însă întotdeauna tu o faci. Și atunci, socotește chibzuit când scoți la vânzare bucăți din tine, ca să nu zic tot pachetul.

Se zice că viața îți va plăti orice preț îi vei cere și atunci evident trebuie să știi să ceri inteligent. Nu de alta, dar răul de mașină se manifestă cel mai des când începi să plătești ratele. Și nu vă fie teamă că vi se va reproșa că cereți mult. Dacă știți că aveți dreptate și sunteți onești cu sine, răspundeți curajos: ofer mult. Cine va înțelege valoarea reală a produsului, care sunteți voi înșivă, nu vă va pune în încurcătură utilizând astfel de tertipuri în negocieri, care n-ar trebui, de fapt, nici să aibă loc.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii