Cautare




, Contributor

I'm a News Editor at Forbes Romania, with a focus on covering automotive and transportation, as well as other industries. Have any news tip? Drop me an email at iulian.luca@forbes.ro

Lideri |
|

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Aviației: Forțelor Aeriene le revine un rol major în consolidarea capacității de apărare a țării noastre

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în care arată că la această sărbătoare este onorată şi memoria tuturor eroilor care, de-a lungul istoriei, şi-au pus viaţa, cu dăruire, curaj şi abnegaţie, în slujba „Aripilor Româneşti”.
klaus iohannis

Potrivit preşedintelui, Forţele Aeriene ale României sunt, în prezent, o categorie modernă de forţe a Armatei, cu structuri aflate în plin proces de consolidare a capacităţii operaţionale, ca urmare a creşterii, în ultimii ani, a cheltuielilor pentru Apărare până la 2% din PIB, precum şi a introducerii în dotare a noi tipuri de aeronave de ultimă generaţie şi a unor sisteme performante de armament, transmite Agerpres.

„Forţelor Aeriene le revine un rol major în consolidarea capacităţii de apărare a ţării noastre, fiind apte să execute misiuni complexe de apărare a spaţiului aerian al României, să efectueze misiuni de transport aerian la mare distanţă, precum şi misiuni de salvare-evacuare şi pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale, în sprijinul autorităţilor civile, la nivel naţional sau local. Această categorie de forţe ale Armatei execută însă şi misiuni în cadrul NATO, conform misiunilor şi obligaţiilor pe care şi le-a asumat ţara noastră, militarii Forţelor Aeriene fiind, astfel, foarte buni ambasadori ai României, apreciaţi de aliaţii şi partenerii noştri”, a evidenţiat şeful statului.

Preşedintele Iohannis îşi exprimă preţuirea şi respectul faţă de performanţele profesionale ale aviatorilor şi membrilor Forţelor Aeriene, faţă de spiritul de sacrificiu, patriotismul şi dorinţa acestora de auto-depăşire.

„Sunteţi cei care, cu dăruire, aţi transformat zborul şi apărarea spaţiului aerian al României într-o adevărată pasiune. Aceasta presupune o pregătire continuă, antrenament şi dăruire. Vă doresc multă sănătate, succes şi vă asigur de întreaga mea apreciere! La mulţi ani!”, a mai transmis şeful statului.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii