
Cablul este pe această piață din prima zi, a spus printre altele Radu Petric, a apărut când nu exista legislație și în prezent activitatea sa este stânjenită de tot felul de reguli: toate rețelele aeriene sunt practic ilegale, numărul prea mare de televiziuni în must-carry din legea audiovizualului sau legea infrastructurii, care deși este în vigoare de doi ani, nu se aplică din cauza nepublicării legislației secundare.
„Această situație face ca orice investiție în acest domeniu să fie făcută cu riscuri, dar toți se bazează că cererea puternică pentru aceste servicii fac investiția sigură, nu mediul legislativ”, a declarat Radu Petric.
Președintele ACC a mai spus că neaplicarea legii infrastructurii face ca rețelele să fie la discreția autorităților locale și a deținătorilor de stâlpi, fostele monopoluri din electricitate și comunicații. „Așteptăm ca ANCOM să grăbească procesul de aplicare a legii anul acesta pentru a ne putea face planurile de afaceri, pentru că marile investiții sunt încă înaintea noastră, ele nu au fost făcute.”

Realizând o succintă radiografie a pieței (foto), analogicul încă domină piața din România, a observat Petric, în ciuda avantajelor digitalizării, și asta vine din faptul că piața locală este atât de sensibilă la preț.
Investiția în digitalizarea cablului este foarte greu de făcut pentru că deja sunt zeci de televiziuni analogice gratuite și pentru că digitalizarea trebuie să utileze gospodăriile cu cel puțin un set-top-box, care costă destul de mult pentru veniturile românilor obișnuiți.
În acest context, Petric a fost de părere că televiziunea digitală terestră vine târziu în piață și într-o situație foarte complicată: „Este interesant de văzut care va fi modelul de business al sistemului având în vedere că piața de distribuție de televiziune este saturată și orice tehnologie care câștigă ceva clienți ia de fapt clienții altora. După cum se observă, distribuția IPTV a rămas la un nivel modest și nu crește semnificativ”.
Radu Petric s-a referit și la recenta ieșire din ACC a companiei numărul doi din cablu, UPC România, spunând că este dezamăgit de această decizie și că nu comentează asupra motivelor care au stat la baza ei. UPC România a fost multă vreme motorul asociației și ea a insistat ca în organizație să intre și RCS&RDS pentru a da greutate unei voci unice a industriei. „Chiar dacă alege să meargă pe propria sa cale – să nu uităm că în Ungaria există două asociații, una cu UPC și una cu RCS, ne vom întâlni la masa tratativelor pentru drepturile de autor sau cerând aplicarea legii infrastructurii având aceleași interese comune”, a conchis Petric.