FacebookTwitterLinkedIn

Primul turneu WTA organizat în România, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, le va aduce pe Arenele BNR din Bucureşti pe Simona Halep, deținătoarea locului 3 în clasamentul WTA, Roberta Vinci (locul 20 în clasamentul WTA), Klara Koukalova (locul 30 în clasamentul WTA), Karin Knapp (locul 49 în clasamentul WTA) sau Annika Beck (locul 51 în clasamentul WTA). Dintre românce vor fi prezente şi jucătoarele Monica Niculescu (locul 76 în clasamentul WTA), Alexandra Cadanțu (locul 81 în clasamentul WTA) și Irina Camelia Begu (locul 89 în clasamentul WTA). În total, 32 dintre cele mai importante jucătoare de tenis ale momentului vor participa la BRD Bucharest Open.

Federaţia Română de Tenis a adus acest turneu la Bucureşti, cumpărând, cu ajutorul sponsorilor, licenţa de la proprietarul din Ungaria. Conform lui Carmen Tocală, secretar de stat din Ministerul Tineretului şi Sportului, aportul autorităţilor în organizarea la Bucureşti a turneului WTA se ridică la aproximativ 450.000 de euro.  „Dacă totul va fi bine, îl vom organiza aici pentru un mimin de trei ani”, a declarat George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis. El a adăugat că există oameni de afaceri români care doresc să cumpere licenţa acestui turneu, dacă va fi scoasă la vânzare.

Premii în valoare de 250.000 de dolari vor fi puse în cadrul turneului, iar marea câștigătoare va primi și 280 de puncte WTA. Peste 25.000 de spectatori sunt așteptați în cele 9 zile de competiție.

Biletele pentru turneu vor avea prețuri cuprinse între 15 și 40 de lei, în funcție de zilele de desfășurare ale meciurilor, iar abonamentele valabile în perioada 7-13 iulie costă 120 de lei (pentru studenți, elevi și pensionari intrarea este gratuită în perioada 7 – 10 iulie).