Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Bani și Investiţii |
|

Premierul Florin Cîțu a vorbit despre situația City Insuarance: „Este importantsă vedem dacă a fost fraudă sau nu, dar trebuie să ne obişnuim ca în economiile de piaţă să dea şi faliment companiile”

Prim-ministrul a menţionat că Fondul de Garantare se va asigura că niciun client nu va pierde poliţa pentru care a plătit la acest asigurător.
florin citu 6
„Există un reglementator. Guvernul tocmai de aceea nu ar trebui să mai intervină, pentru că există un reglementator. Aş vrea să văd exact care a fost evaluarea şi cum de s-a ajuns aici. Mă voi asigura că clienţii de la City Insurance nu vor avea de suferit de pe urma acestei situaţii. Asta vom vedea dacă şi-a făcut ASF-ul treaba, nu am în acest moment acest răspuns. Vreau să văd exact evaluarea celor de la ASF pe situaţie şi după aceea vom lua o decizie, dar de aceea avem reglementator, a declarat premierul Florin Cîţu.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat vineri deschiderea procedurii falimentului împotriva City Insurance, precum şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii.
„Reglementatorul pieţei este cel care are grijă de piaţă. În acelaşi timp, falimentul este parte din capitalism, este parte dintr-o economie de piaţă. Aş vrea să văd dacă falimentul a fost ascuns – aici sunt alte probleme, dacă cumva situaţia era mai veche şi a fost ascunsă, atunci ar fi o problemă – dar falimentul este o parte din economia de piaţă”, a mai spus el

„Este important, din punctul nostru de vedere, să vedem dacă a fost fraudă sau nu acolo. Asta e important din punctul statului de vedere. În rest, trebuie să ne obişnuim că în economiile de piaţă să dea şi faliment companiile, asta este o chestie naturală şi vor apărea altele care le vor lua locul”, a adăugat Cîțu.

Acesta a menţionat că o comisie de anchetă din Parlament poate cere explicaţii ASF cu privire la situaţia creată la City Insurance.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii