FacebookTwitterLinkedIn

Cele două documente au peste 50 de pagini de informaţii financiare, care includ grafice, hărţi şi interviuri explicative și relevă faptul că Vaticanul deține peste 5.000 de proprietăți, transmite Reuters.

În plus, APSA, biroul Vaticanului pentru contabilitate generală, care gestionează proprietăţi imobiliare şi investiţii, plăteşte salarii ş acţionează drept birou de achiziţii şi departament de resurse umane, a publicat în 30 de pagini că deţine 4.51 de proprietăţi în Italia şi aproximativ 1.120 în străinătate, în afară de ambasadele din jurul lumii.

Potrivit documentelor, aproximativ 14% din proprietăţile sale italiene au fost închiriate la tarife de piaţă, în timp ce restul au fost închiriate la tarife reduse, multe pentru angajaţii Bisericii.

Totodată, documentaţia arată că APSA deţine proprietăţi ca investiţii în zone de lux din Londra, Geneva, Lausanne şi Paris, notează și news.ro.

Printre documentele publicate există și o declaraţie financiară consolidată separată pentru Sfântul Scaun. Conform acesteia, se vorbește despre un deficit de 64,8 milioane de euro în 2020, în scădere faţă de cel de 79,2 milioane de euro înregistrat în 2019.

Bugetul Sfântului Scaun include administraţia centrală a Bisericii Romano-Catolice, cunoscută sub numele de Curia, care supraveghează guvernarea Bisericii mondiale de 1,3 miliarde de membri, reprezentanţele sale diplomatice globale şi operaţiunile media.