Cautare




, Forbes Staff

Sănătate |
|

Premieră medicală: Vindecare fară bisturiu

Centrul medical BIO TERRA MED aduce în România un aparat medical pentru tratarea fibroamelor la sân și al nodulilor solizi de tiroidă.
Echopulse visualization and treatment unit

Ecoterapia este o metodă neinvazivă ce durează maxim 50 de minute și nu necesită anestezie, pacientul fiind ușor sedat, astfel putându-se inactiva nodulii solizi de tiroidă și sân. Efectele procedurii continuă și post tratament, dimensiunea tumorii putând fi redusă cu până la 70%, în primul an.

Echopulse device_Screen and treatment head

Aparatul este pe piața medicală din 2012 (în Franța, Germania, Anglia, Statele Unite, Hong Kong și Turcia), iar în România a ajuns acum două luni, la Centrul medical BIO TERRA MED, unde Dr. Cornel Lungu, singurul medic acreditat pentru realizarea tratamentelor de ectoterapie în Estul Europei, a reușit să trateze cu succes zece pacienți – patru cu noduli benigni solizi de tiroidă și șase cu fibroadenoame la sân.

Acest tratament stopează evoluția tumorii de la prima intervenție, de fapt, aceasta ar fi singura necesară și doar în cazurile mai evoluate, la pacienți cu mai multe tumori, se pot ajunge la maxim patru sedințe, declară Virginia Ioan, director Marketing al Centrului medical BIO TERRA MED.

 Citește și: Concurența a autorizat MedLife să preia clinicile Anima

În anul 2010, dr. Lungu a obținut, la Chongqing, China, atestarea ca specialist HIFU (High Intensity Focused Ultrasound). 
Între 1996 și 2008, dr. Lungu a fost șeful laboratorului de ecografie din cadrul Spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, efectuând toate tipurile de ecografii, de la cele mai simple, la cele mai complexe: abdominale, părți moi, Doppler cerebral, periferic și de vase abdominale, musculoscheletale, endocavitare, obstetricale, cu armonică de contrast, și laparoscopice. 
Membru al Societății Române de Ultrasonografie în Medicină și Biologie (SRUMB), dr. Cornel Lungu deține, încă din anul 1998, atestatul „Advanced” al Societății Europene de Ultrasonografie (EUROSON) și atestatul WSUMB (World Societes of Ultrasound in 
Medicine and Biology).

A&D Pharma țintește să ajungă, până la finele acestui an, la 800 de farmacii independente în Programul Respiro

De asemenea, conform criteriilor de clasificare profesională în ultrasonografie a membrilor Societății Europene de Ultrasonografie în Medicină și Biologie, dr. Lungu a dobândit nivelul II de practică ecografică (Advanced) cu peste 100.000 de ecografii efectuate până în prezent.

Dr. Cornel Lungu a participat cu lucrări la diferite congrese și simpozioane din țară și din străinătate, fiind, de asemenea, co-autorul unor articole și lucrări apărute în publicații de specialitate.

Afacerile Grupului Dent Estet din 2016 au ajuns la 6,8 milioane de euro

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii