Cautare




, Contributor

Între noi părinții |
|

Preadolescența sau pasul cel mare: din brațele mamei în brațele anturajului 

Parcă ieri ne stăteau cuibăriți în brațe și le citeam pentru a douăzecea oară povestea cu ursulețul, iar acum ne dau drumul la mână în grabă și aleargă spre prietenii lor în timp ce le repetăm pentru a douăzecea (sau două sutea) oară: „Ai grijă de tine! Ai grijă ce faci!“
2021_05_19 Urania Cremene - 0131_crop

Parcă ieri voiau numai cu noi și stăteau cu orele la mângâieri și pupici, iar acum ne rugăm de ei să stea la o poză sau să ne dea o îmbrățișare la despărțire…

Copiii noștri, mici până mai ieri, sunt din ce în ce mai mari.

Preadolescența și adolescența sunt etape pentru care pare că nimeni nu ne pregătește pe noi, părinții. Pentru că în această perioadă de tranziție către maturitate, copiii noștri trec printr-o serie de schimbări, atât la nivel fizic, cât și la nivel emoțional. Încep să se definească ca personalitate și să-și pună întrebări despre cine sunt, ce își doresc și care le este direcția.

Adică încep să se viseze mari și să-și vizualizeze viitorul.

Și, de multe ori, toate aceste schimbări ne iau pe nepregătite. Și pe noi, și pe ei.

Copilul dulce și prietenos devine peste noapte de nerecunoscut: hainele pe care i le iei sunt „prea de copii“, felul în care îi vorbești e „prea alintat“, iar timpul cu tine devine din ce în ce mai puțin, pentru că acum timpul cu prietenii primează. Uneori îți și răspunde înapoi, alteori mai trântește ușa în urma lui sau închide „poarta“ către inima lui și nu îți mai povestește ce simte, ce trăiește și ce i se întâmplă. Iar asta este adesea greu de dus pentru părinți, pentru că, oricât de înalți ar fi, oricât de mulți prieteni ar avea, oricât de multe uși ar vrea să închidă în urma lor… ei tot puii noștri sunt. Și nevoia noastră de a-i ști în siguranță, de a ști că le e bine, e la fel de prezentă. Mai mult decât atât, perioada adolescenței este ca o sită prin care se filtrează relațiile dintre părinți și copii, iar atunci se rup cele mai multe dintre relații,  dacă nu sunt gestionate corect. Deci, iată, că ajungem să umblăm ca pe sârmă, în timp ce încercăm să punem piciorul în prag. Ironic, nu? Ce facem, totuși, pentru a le fi aproape chiar și atunci când ei au nevoie să ia distanță și să experimenteze lumea?

Cum ne asigurăm că le e bine, că știu ce au de făcut și atunci când nu le suntem noi în preajmă?

În primul rând, le arătăm că îi iubim necondiționat.

Asta înseamnă să le arătăm faptul că orice ar spune, orice alegeri ar face pentru ei, noi îi iubim la fel de mult.  Chiar dacă vor să poarte haine care nouă nu ne plac prea tare (și aici nu vorbesc despre haine stridente sau care nu sunt decente) sau că ascultă un gen de muzică ce nouă nu ne este cunoscut, noi îi iubim la fel de mult. Chiar dacă lumea lor e acum mai mult online sau poate relația cu un prieten se centrează pe un joc anume despre care nu știm prea mult, noi îi iubim la fel de mult.

Tocmai de aceea este atât de important să construim o relație bazată pe cooperare, pe respect și pe încredere reciprocă. Să construim o relație al cărei mesaj să fie: „Mie, părintele tău, poți să-mi spui orice. Fără frică și fără rușine!“. Iar pentru a avea o astfel de relație cu ai noștri copii, e important să lucrăm conștient la asta. Adică să îi facem să se simtă acceptați așa cum sunt, să le arătăm că ei sunt buni și valoroși așa cum sunt, fără să le judecăm gusturile sau să-i rușinăm pentru ceea ce simt ori pentru alegerile lor.

Fiecare om e unic și copiii noștri au nevoie să le fie acceptată și subliniată această unicitate.

Atunci când se simt bine în pielea lor, când se simt întregi așa cum sunt, acceptați așa cum sunt, copiii vin către noi cu toată deschiderea. Ei știu că în brațele noastre sunt în siguranță exact așa cum sunt, cu bune și cu mai puțin bune, orice vârstă ar avea ei. Înseamnă asta că îi lăsăm să facă ce vor, când vor și cu cine vor? Nu. Pentru că iubirea necondiționată nu înseamnă permisivitate, ci înseamnă și reguli clare, stabilite împreună și înseamnă limite.

Așadar, în al doilea rând, ne facem clare așteptările, dar le oferim spațiu să exploreze, să învețe și, mai ales, să greșească.

Mai exact, în loc să îi pedepsim atunci când greșesc, le vorbim cu empatie, cu fermitate și căldură.

Atunci când este pedepsit, copilul începe să se teamă sau să se rușineze să mai spună ce se întâmplă în lumea lui sau să vină la tine când are o problemă, pentru că fiecare ceartă sau pedeapsă aduce cu sine doar suferință, nu lecții de viață. Deci, copilul, din dorința firească de a evita suferința, se va feri să îți vorbească. Pentru a evita să se ajungă aici, un lucru pe care părinții îl pot face este să își comunice transparent așteptările.

De exemplu, acceptăm să doarmă la prieteni, dar vrem să îi cunoaștem pe părinții acestora, le dăm voie în excursii, dar vrem să știm unde vor sta, ce adult îi va însoți sau cu ce prieteni merg în acea excursie. Astfel, „ispita“ de a ne minți sau de a ascunde lucruri va fi mai mică, dat fiind că au destulă libertate să exploreze lumea, dar o fac în cadrul anumitor limite stabilite împreună. Un alt lucru foarte important este să nu le vorbim „de sus“, adică din postura „eu sunt adultul, o să faci tu ce vrei când vei fi la casa ta“, pentru că acest lucru nu face decât să ridice un zid între tine, ca părinte și nevoile lor.

Asta le transmite mesajul că vrem doar să avem dreptate, nu că suntem deschiși să îi ascultăm cu adevărat. Și, de fapt, ei asta își doresc: să fie văzuți, valorizați, auziți și înțeleși… chiar și atunci când nici ei nu mai înțeleg ce vor.

Și un al treilea lucru important:

Nu ne transformăm relația cu copiii într-un dialog doar despre școală, note sau premii.

Știm cu toții că notele sunt importante, că școala e importantă și că rezultatele școlare influențează viitorul copiilor. Însă atunci când relația dintre părinte și copil devine doar despre asta, există toate șansele ca ea să se rupă, la un punct, sau să-l conducă pe copil la accese de rebeliune ori să-l facă să clacheze. Realitatea este că mult din ceea ce percepem a fi „lene“ sau „delăsare“, și mult din stresul și lipsa de motivație a copiilor, vine din felul în care percep ei dezamăgirea noastră vizavi de rezultatele lor și din presiunile pe care le punem asupra lor.

Așa că putem vorbi despre note, dar le transformăm în feedback, adică notele ne arată unde suntem, care e nivelul de la care pornim și cât mai avem de lucru până la obiectivul propus. Le vorbim și despre examene, dar îi întrebăm despre visele lor, despre ceea ce își doresc ei pentru viitor. Facem planuri împreună cu ei și le oferim susținere acolo unde au nevoie. Îi ajutăm să învețe cu drag și consecvență la materiile pe care le iubesc și îi îndrumăm înspre o direcție unde se vede că au înclinare, că sunt buni și că pot face performanță.

Atunci când au un scop bine stabilit și fac ceea ce iubesc, copiii sunt mai puternici decât credem, chiar și atunci când este vorba despre școală. Și e drept că punem presiune pe ei și vrem să-i motivăm și pentru că ne facem griji pentru viitorul lor, însă stresul nu îi ajută, comparațiile cu notele altor colegi nu îi ajută, să le spunem că îi iubim sau că suntem mândri de ei doar când au note mari, nu ajută. Ci doare și dă naștere la complexe și o stimă de sine scăzută.

Așa că rolul nostru este să fim acolo, să le amintim că pot, că sunt în stare. Să le fim alături și atunci când au parte de un succes, când iau un premiu, dar mai ales să le arătăm susținere atunci când le este greu, când greșesc sau când au parte de lecții, de un eșec.

Rolul nostru este să le fim mentori, susținere, părinți și ghid în călătoria către cea mai bună variantă a lor în această viață.

Urania Cremene este mamă și expert în parenting, creatoarea programului All About Parenting. Împreună cu echipa ei, a demarat campania de educare ”Educă azi, ca să nu vindeci mâine”. E un proiect dedicat părinților cu copii de toate vârstele, care își doresc să crească copii cooperanți, disciplinați și responsabili, dar în același timp fericiți și de succes. Prin această campanie, părinții au ocazia să afle informații gratuite despre cum pot crește și educa copiii fără pedepse și recompense prin intermediul webinariilor gratuite care au loc în fiecare zi, de luni până duminică. (Mai multe detalii pe allaboutparenting.ro/EducaAzi)

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii