Cautare




, Staff

Industrie |
|

Praktiker a investit 600.000 de euro în remodelarea magazinului din Constanţa

Reţeaua de magazine Praktiker România a redeschis cel de-al optulea magazin remodelat, cel din Constanţa, strategia implicând modernizarea tuturor celor 27 de magazine din ţară.
Praktiker Romania_Magazin Constanta

Investiţia în remodelarea magazinului Praktiker din Constanţa a fost de aproximativ 600.000 de euro.

„Magazinul nostru din Constanţa performează foarte bine şi acesta este unul dintre motivele pentru care am ales să îl includ pe lista primelor 10 magazine modernizate din reţeaua Praktiker. Mai mult decât atât, este şi magazinul pe care l-am achiziţionat recent, prin finanţare CEC Bank, cum este şi cazul magazinului din Ploieşti, modernizat şi redeschis în luna martie. Procesul de modernizare a unităţilor noastre de vânzare este unul complex şi de durată, dar îmi doresc să continui în această direcţie şi să investesc în toate magazinele Praktiker din România. Obiectivul pentru finalul de an este să ajungem la un număr de 20 de magazine Praktiker modernizate şi redeschise, a spus Omer Susli, proprietarul Praktiker România.

Pentru a nu închide magazinul în perioada desfăşurării lucrărilor de modernizare, acestea s-au realizat structurat, pe arii şi departamente.

„Odată cu noul concept de magazin, le aducem clienţilor noştri din Constanţa şi promoţii atractive. Astfel, pentru orice achiziţie făcută în perioada 12-16 mai, clienţii Praktiker Constanţa primesc, sub formă de voucher, o reducere de preţ egală cu valoarea TVA-ului de pe bonul fiscal. Reducerea este valabilă în perioada imediat următoare, 17-31.05.2017, pe un singur bon fiscal, şi se va aplica sub formă de discount valoric”, a spus Mirela Ochiana, Marketing Manager Praktiker România.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii