Cautare




, Contributor

Forbes.com

Lideri |
|

Poveşti nespuse despre Steve Jobs

steve_jobs.jpg
La un an de la moartea sa, i-am rugat pe prietenii lui Steve Jobs să ne împărtășească din amintirile pe care nu le-au făcut niciodată publice.

ASCUNDE PORSCHE-URILE RANDY ADAMS, UNUL DINTRE PRIMII ANGAJAȚI AI NEXT

Prima dată, Randy Adams l-a refuzat pe Steve Jobs. Jobs îi propusese acestuia un job la NeXT, compania de IT lansată de el după eliminarea sa de la cârma Apple. Anul era 1985, iar Adams spune că nu era pregătit să se întoarcă la muncă după ce își vânduse propria sa companie de software de desktop publishing. Câteva zile după primul său refuz, vocea lui Jobs era pe robotul telefonic al lui Adams. „Îi dai cu piciorul, Randy. Asta e oportunitatea unei vieți, iar tu îi dai cu piciorul.” La scurt timp, Adams și-a schimbat părerea și răspunsul.

Folosind o parte din banii pe care i-a câștigat în urma vânzării companiei sale, Adams și-a cumpărat un Porsche 911, cam în același moment în care și Jobs și l-a cumpărat pe al lui. Pentru a evita să-și lovească portierele, cei doi obișnuiau să parcheze unul lângă altul, ocupând trei spații de parcare. Într-una din zile Jobs a venit val-vârtej în biroul lui Adams și i-a spus că trebuie să își mute mașinile. „L-am întrebat: «De ce?», iar el a zis «Randy, trebuie să ascundem Porsche-urile. Ross Perot vine încoace pentru că se gândește să investească în companie și nu vrem să creadă că avem o grămadă de bani».” Cei doi au mutat mașinile în spatele birourilor NeXT, din Palo Alto, California, iar Perot a sfârșit prin a investi 20 de milioane de dolari în companie și a ocupa un loc în board-ul de conducere al NeXT în 1987.

Adams își mai amintește de momentul în care Bill Gates a apărut la una din ședințele NeXT, iar recepționerul l-a chemat pe Jobs în holul de la intrarea în clădire. „Puteam să îl văd pe Jobs, care stătea la biroul lui și nu era din cale afară de ocupat. Însă nu s-a ridicat de la birou și nici nu l-a chemat pe Gates sus. De fapt, l-a lăsat să aștepte în lobby mai bine de o oră. Asta cred că spune suficiente despre rivalitatea dintre cei doi.”

Inginerii NeXT, spune Adams, s-au folosit în schimb de această ocazie ca să coboare în hol și să îl asalteze cu întrebări pe Gates. „Nouă ne-a plăcut și am stat de vorbă cu el întreaga oră  până când Steve a catadicsit să coboare.” Adams spune că a părăsit NeXT după ce a intrat într-un dezacord cu Jobs în privința folosirii drive-ului optic în workstation-ul NeXT, care credea el că ar fi prea încet. Ceva mai târziu, Jobs l-a convins pe Adams să pună bazele unui business de software în jurul NeXT, ceea ce acesta a și făcut, cu o finanțare de 2 milioane de dolari de la Sequoia Capital. Dar, în timp ce Adams își punea pe picioare afacerea, Jobs l-a sunat din nou, de data asta ca să îi spună că NeXT urma să renunțe la business-ul centrat pe workstation-uri, urmând să se concentreze în schimb pe software.

„Mi-a spus că, așa cum vede el lucrurile, prețul hardware-ului o va lua iremediabil în jos, urmând să devină o marfă oarecare. L-am întrebat atunci de ce nu se apucă nu vândă PC-uri. Mi-a spus: «Mai degrabă aș vinde câini decât PC-uri.»”

URME DE PANTOFI ÎN MAGAZIN

La prima sa apariție publică după anunțul operației de cancer de pancreas pe care o suferise în 2004, Jobs s-a întâlnit cu o serie de reporteri (printre care și sus-semnata) la Stanford Shopping Center din Palo Alto pentru a lansa un nou mini-magazin. La acel moment, asta însemna jumătate din suprafața unui magazin Apple obișnuit, iar design-ul era unul complet nou, care includea un tavan complet alb, luminat din spate, pereți din oțel inoxidabil realizați în Japonia, cu orificii pentru ventilație în partea superioară care imitau design-ul computerului PowerMac G5, și o podea albă lucioasă realizată din „material folosit în hangarurile pentru avioane”, după cum declara Jobs în momentul respectiv.

Însă, chiar înainte ca enorma cortină ce fusese drapată în jurul magazinului să fie îndepărtată, Jobs avea un soi de cădere nervoasă, refuzând să iasă din magazin și să salute reporterii. De ce? Fiindcă designul magazinului, care arăta atât de bine pe hârtie, nu făcea față la fel de bine realității. Pereții de oțel afișau fiecare amprentă care le atingea suprafața iar podelele erau distruse de urmele de pantofi lăsate de oamenii care făceau ultimele retușuri înainte de marea lansare a magazinului.

Într-un final, Jobs a fost convins să iasă din magazin iar cortina a fost trasă în fața micii adunări de reporteri. Când am văzut podeaua, imediat m-am întors către Jobs, care stătea lângă mine, și l-am întrebat dacă fusese implicat în fiecare aspect al designului. A spus că da. „E evident că oricine a făcut designul magazinului nu a curățat de unul singur vreo podea în viața lui”, i-am spus atunci. Jobs și-a îngustat ochii către mine și apoi a intrat înauntru.

Câteva luni mai târziu, un executiv Apple mi-a spus că  Jobs i-a obligat pe toți designerii să se întoarcă în magazin după lansarea de sâmbătă și să-și petreacă toată noaptea în patru labe, curățând podeaua albă. După acest incident, Apple a schimbat-o cu cea din piatră care e acum prezentă în cele mai multe din magazinele sale.

O SĂ SE OBIȘNUIASCĂ CU EL

MARC ANDREESSEN, PARTENER LA ANDREESSEN HOROWITZ

Andreessen își aduce aminte de o întâlnire dublă la care a fost cu Jobs, cu câteva luni înainte de lansarea iPhone-ului. „În toamna lui 2006, soția mea, Laura, și cu mine am fost la cină cu Steve și minunata sa soție, Laurene. Stând afară, în fața restaurantului de pe California Avenue, din Palo Alto, așteptând să se elibereze o masă, Steve mi-a spus «Hai să-ți arăt ceva» și a scos din buzunarul jeanșilor propriul său prototip de iPhone. Mi-a făcut un tur al tuturor funcțiilor telefonului și, după o serie semnificativă de «Oooo!»-uri și «Aaaaaa!»-uri, m-am învrednicit să îmi dau și eu cu părerea. Fan devotat BlackBerry cum eram, l-am întrebat «Măi Steve, dar nu crezi că lipsa unei tastaturi fizice o să fie o problemă?» El s-a uitat fix în ochii mei, cu o căutătură fixă, și mi-a zis: «Or să se obișnuiască cu ea.» ”

BRUTAL, DAR CU GUST

GUY KAWASAKI, EVANGHELISTUL-ȘEF AL APPLE ȘI OMUL DE LEGĂTURĂ CU COMUNITATEA DE DEVELOPERI A APPLE

După lansarea Mac-ului din 1984, Kawasaki lucra în cubicle-ul lui când, într-o bună zi, Jobs a apărut lângă biroul său împreună cu un alt tip. Șeful Apple i-a cerut lui Kawasaki părerea despre de un program pentru Mac realizat de un terț developer, numit Knoware. „I-am spus exact ceea ce credeam despre produs – aveam o părere extrem de negativă despre acesta. După ce am terminat, Jobs s-a întors către tipul care era cu el. Apoi s-a uitat la mine și  a spus: «Guy, el este CEO-ul Knoware.»  [Jobs] nu ezita deloc să își pună angajații în poziții incomode. Asta era ceva caracteristic pentru el. Un fan de-al lui va interpreta asta într-un fel și va spune: «Vezi, știa cum să ocolească toate complezențele»,  în timp ce detractorii săi o vor vedea ca o lipsă impardonabilă de diplomație. Chiar dacă trata oamenii așa, motivul pentru care reușea totuși să aducă atâția oameni talentați să lucreze pentru el este că, spre deosebire de mulți alți șefi, el chiar aprecia munca grozavă. Când vine vorba de a le da feedback angajaților trebuie să stăpânești două aspecte diferite. În primul rând, e nevoie de cineva care are suficient de mult gust ca să își dea seama dacă munca pe care o faci e minunată sau groaznică. Și apoi e nevoie de cineva suficient de brutal să îți comunice asta. Și sunt suficient de mulți oameni care sunt brutali dar nu au gustul format. “

„Dacă vrei să faci o treabă grozavă, poți să o faci la Apple”, spune Kawasaki. „Dar există un cost – umilirea publică. Ceva de genul ăsta nu s-ar fi întâmplat niciodată la HP. De fapt, e exact opusul a ceea ce e considerat acceptabil la HP.  Pe de altă parte, la HP nu ai fi putut să prestezi cea mai bună muncă de care ești capabil, pentru că acolo nu era nimeni care să o aprecieze. Și atunci, unde ai prefera mai degrabă să muncești – la Apple sau la HP?”

O MICĂ MÂNĂ ÎN ECRAN

NOLAN BUSHNELL, FONDATORUL ATARI, CARE L-A ANGAJAT PE JOBS ÎN 1974

Bushnell spune că ceea ce-și aduce cel mai bine aminte de la Jobs era intensitatea lui. „Steve a fost primul tip pe care îl găseam, în mod frecvent, gemuit sub birou după o noapte întreagă petrecută la birou. Mulți oameni cred că succesul este de fapt noroc și ține într-o mare măsură de a fi la locul potrivit, în momentul potrvit. Dar eu cred că dacă ești dispus să muncești mai mult ca toți ceilalți îți poți crea singur o grămadă de noroc.” „Relația noastră a fost întotdeauna una foarte filozofică”, spune fondatorul Atari. „Lui îi plăcea să discute despre ideile mari și de unde vin ele. Era mereu interesat să vorbească despre crearea unor noi produse și despre cum știi când un asemenea produs e pregătit pentru a intra pe piață.” La începutul anilor 80, Bushnell a cumpărat o casă în Paris și apoi și-a invitat toți prietenii din Silicon Valley la petrecerea de casă nouă. Nu era nici pe departe o petrecere modestă – era acolo o formație live, mâncare și băutură din plin și invitații în ținută de seară – și Jobs, care plecase de la Atari în 1976 ca să pună bazele Apple, îmbrăcat în perechea lui preferată de blugi Levi.

Bushnell își aduce aminte cum stăteau amândoi pe țărmul stâng al Senei, a doua zi după petrecere – „eu sorbind din cafea”, povestește el, „iar Steve, ca întotdeauna, bând ceai, și urmăream mersul obișnuit al Parisului în jurul nostru. Am avut o discuție minunată despre importanța creativității. El era într-o fază în care știa că Apple II se apropia de sfârșitul ciclului de viață și nu era foarte mulțumit de Apple III, următoarea generație a produsului. Abia începe a să se joace cu idei pentru Lisa și ceea ce urma să fie Macintosh-ul. Vorbeam despre trackball-uri și joystick-uri și mouși și de întreaga idee de a avea o mânuță micuță în interiorul ecranului, care era în esență ceea ce a devenit mouse-ul de azi.”

„Ultima dată l-am văzut cu un an înainte de moartea sa”, spune Bushnell. „Era foarte, foarte slab însă nu arăta deloc fragil. Avea o forță interioară. A spus «Cred c-o să înfrâng chestia asta».”

O POVESTE DE CRĂCIUN

REGIS MCKENNA, PRIMUL MAKETING GURU AL APPLE

McKenna l-a cunoscut pe Jobs când acesta a venit, pe o motocicletă, la el acasă, ca să îi povestească despre cum vroia să transforme Apple într-un brand global. Jobs avea pe atunci avea 22 de ani. McKenna a participat la ședințele executive ale Apple din 1983 până în 1987 iar, de-a lungul anilor, cei doi au rămas destul de apropiați.

„În 1998 eu și soția mea am cumpărat 5 iMac-uri pentru nepoții noștri de Crăciun. I-am privit deschizându-și cadourile iar când Molly, nepoata noastră în vârstă de 5 ani, și-a deschis iMac-ul ei, a exclamat: «Viața e faină!». Din păcate, iMac-ul lui Molly avea o problemă: după câteva ore de folosire, ușița pentru CD-uri a refuzat să se mai deschidă.  Dealer-ul mi-a spus că nu era autorizat să schimbe computerul cu un altul, din cauza unei clauze în politica Apple, iar reparațiile urmau să dureze câteva săptămâni. I-am trimis un mail lui Steve, întrebându-l despre politica de returnare/schimbare a produselor Apple. 5 minute mai târziu îmi suna telefonul. Era Steve. M-a întrebat care era problema și care era numele dealer-ului. «Te sun mai târziu», mi-a spus apoi și, câteva minute mai încolo, aveam la telefon un dealer încurcat. «Avem un nou iMac aici pentru nepoata ta», a spus el. I-am trimis un mail lui Steve să îi mulțumesc și să îi spun că mi-a făcut nepoata foarte fericită de Crăciun. Am primit aproape imediat un răspuns de la Steve:  «Ho, ho, ho».

UN PRIETEN LA NEVOIE

HEIDI ROIZEN, VENTURE CAPITALIST

Compania lui Roizen, T/Maker, distribuia software pentru Mac în anii ’80. De-a lungul timpului a avut multe experiențe cu Jobs, pe care le numește „modelatoare de caracter”, însă una dintre ele a fost ceva mai personală.

„Pe 1 martie 1989 Steve m-a sunat să vorbim despre o negociere și, pentru că era Steve, am preluat apelul, deși tocmai aflasem că în seara anterioară tatăl meu murise, din senin, într-o călătorie de afaceri la Paris. Când i-am spus ce mi s-a întâmplat mi-a zis «Și atunci de ce ești încă la muncă? Trebuie să te duci acasă. Ajung imediat la tine.» Mi-a cerut să vorbesc despre tatăl meu, ce era important și ce am iubit cel mai mult la el. Mama lui Steve murise și ea cu câteva luni înainte, și de aceea cred că el era exact în același loc ca și mine și știa exact ce simt și despre ce trebuie să vorbesc. Întotdeauna o să îmi amintesc și o să apreciez ce a făcut pentru mine, ajutându-mă să trec peste acel moment.”

OBSERVĂ-TOT

EMILY BROWER AUCHARD, CARE A LUCRAT ÎN ECHIPA DE PR A LUI JOBS LA NEXT

Auchard spune că Jobs era un „observator”, un om care se agăța mereu de cel mai mic detaliu. „Una din sarcinile mele era să fiu de față la interviurile lui Steve cu presa și să iau notițe. Odată, înainte de un interviu, am realizat că purtam doi pantofi diferiți. Plecasem în grabă în dimineața aceea de acasă și, în drum spre mașină, am înhațat doi pantofi negri care, din păcate, erau din perechi diferite. M-am dus la șefa mea să mă sfătuiască ce să fac. Ea a spus că trebuia neapărat să îndrept situația pentru că nu avea niciun dubiu că Steve urma să observe.  Așa că am condus ca o maniacă până la cel mai apropiat mall unde mi-am cumpărat o altă pereche de pantofi de la Nordstrom, și apoi am continuat goana nebună până la birourile NeXT. A fost cea mai rapidă decizie de cumpărare pe care am luat-o în viața mea.”§

Un articol de CONNIE GUGLIELMO

Traducere de SARBINA RĂILEANU

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii