Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Povestea unui fotograf de reportaj: Andreea Macri și arta omului invizibil

MCRI4120 1
De la developat imaginile primelor campanii Connex, Andreea Macri a ajuns să-i privească prin obiectivul foto pe marii designeri ai lumii. Am stat la povești cu un fotograf de reportaj care intră în culisele modei pentru Style.com, Industrie și Elle Collections UK.

Jurnaliștii gândesc în cuvinte, fotografii în imagini. Pentru Andreea, unul dintre primele cadre care-i decorează pereții memoriei este imaginea bunicii, acum în vârstă de 92 de ani, developând fotografii într-o cameră obscură. Din acel moment, și viața ei s-a compus din sute și mii de cadre, mai apropiate sau mai îndepărtate, mai clare sau mai blurate, pe care doar trecerea timpului le-a ordonat la locul și momentul potrivit. Și, privind înapoi, toate compun un destin care aștepta firesc să se întâmple, deși în anumite momente nici măcar protagonista lui n-ar fi fost atât de sigură de asta.

Street Style - Paris, July 2011

Andreea a studiat scenografie, tot din dragoste pentru imagine, dar nu a practicat niciodată această meserie altundeva decât în culisele pictorialelor realizate pentru reviste glossy. Pentru că avea răbdare și era meticuloasă cu detaliile, a început, încă din vremea facultății, să developeze fotografii pentru fratele ei (fotograful Ionuț Macri) și pentru Cosmin Bumbuț. Pe atunci, la începutul anilor ‘90, existau doar două tipuri de filme, cu câte 12 sau 24 de poziții fiecare, iar fiecare fotograf se străduia să-și demonstreze măestria în fiecare cadru. „Abia așteptam să le văd, să analizez cum a pus fotograful lumina, cum a ales unghiul“, își amintește Andreea. „Prin acele poze aveai acces la tot ce era mai bun din viziunea omului respectiv“.

Cât despre cel care le developa, răspunderea lui era cu atât mai mare. La un moment dat, pentru o campanie Connex făcută în vârf de munte, Andreea s-a trezit la miezul nopții cu fotografii la ușă, pentru că imaginile developate trebuiau să intre urgent, chiar de-a doua zi, într-o campanie outdoor. „În mintea mea era doar atât: «Dacă le stric pe astea, s-a terminat totul!»“, își amintește ea, râzând.

După micile ei experimente de street-style și articole despre tinerii cool din Paris, Milano și New York, făcute cu mult înaintea epocii blogurilor („Când ești primul și vii prea devreme, câteodată înseamnă că ajungi să fii ultimul“, spunea designerul Stefano Pilati, fostul șef de creație de la Yves Saint Laurent), Andreea a intrat, în 2006, în lumea fascinantă a Săptămânilor Modei.

IMG_8402Chiar și după șapte ani, acele cadre trase la spectaculoasele show-uri Chanel, Louis Vuitton sau Yves Saint Laurent rămân printre preferatele ei, iar grație lor a fost contactată de branduri media din afară, precum Style.com, Industry, Elle Collections UK sau The Last Magazine. Primul job extern a venit acum un an și jumătate, din partea Photo Directorului de la Style.com, care i-a descoperit blogul și i-a trimis un mail extrem de jovial, întrebând-o dacă nu i-ar plăcea să facă fotografii de backstage la show-ul lui Rick Owens. „Am crezut că e o păcăleală pusă la cale de vreun prieten și i-am răspuns un «Da, sigur» destul de sec“, își amintește ea, amuzată.

Odată cu acest prim job de anvergură, a înțeles și diferența dintre mica lume a modei din România, unde lucrurile se fac din mers, și industria extrem de bine pusă la punct din afară. „Am primit un document word cu tot ce aveam de făcut, cu detalii, oameni de contact, intervale orare, cu toate amănuntele posibile, totul bătut în cuie și precis“, își amintește ea. „În România suntem obișnuiți să ne adaptăm din mers și să improvizăm mereu“. Apoi adaugă, foarte senină: „Dar e okay și așa, trebuie să ne descurcăm cu ceea ce avem“.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la Andreea, de când am cunoscut-o prima dată, la un eveniment Pirelli de la New York, este relaxarea cu care se plimbă printre experiențe, oameni și joburi, cu o doză sănătoasă de smerenie și realism și, mai ales, fără să se ia niciodată prea tare în serios. Recunoaște că a avut și noroc, și persoane care au plăcut-o și i-au dat o șansă, dar că meritul ei cel mai mare a fost că nu și-a pierdut capul în fața succesului.

IMG_8613„Din când în când e bine să mai iei metroul prin București, să-ți cumperi un covrig de la chioșcul din colț și să-ți aduci aminte cine ești tu cu adevărat“, zâmbește ea. Chiar dacă se află în backstage la Rick Owens sau la o cină elegantă în Rio de Janeiro, Andreea își cunoaște bine coordonatele propriei vieți, cea adevărată. „E înțelept să-ți aduci aminte din când în când că TU cel real ești cel din metrou, nu de la Pirelli, nu de la Fashion Week, chiar dacă ai șansa să fii prezent acolo pentru scurt timp și să povestești despre ele“. Tocmai de asta, când se termină Săptămâna Modei, unul dintre tabieturile Andreei este să ia autobuzul de la Opera din Paris către aeroport. „Îți dă o altă perspectivă asupra lucrurilor“, crede ea. „Pentru că e foarte ușor să spui «Wow, ce tare sunt!», și să pierzi din vedere cine ești și de unde vii“.

Pentru Andreea, „acasă“ este în acest moment reperul absolut și datorită băiețelului ei de opt luni, Ion, care a apărut în viața ei în același timp cu ofertele de job din afară. „Am aflat că sunt însărcinată în ziua în care trebuia să fac primul shooting cu Rick Owens pentru Style.com“, își amintește ea. A fost cam dur să știe că așteaptă un copil și în același timp să stea noaptea la repetiții cu Owens pe stadionul din Bercy, dar din acel moment lucrurile au curs nesperat de lin. A mai ratat unele joburi din cauza interdicției de a mai zbura, dar a descoperit cu bucurie că oamenii care îi oferiseră o șansă erau dispuși s-o și aștepte. „Am crezut că am pierdut momentul și că nu vor mai fi interesați de mine, după pauza de câteva luni“, recunoaște ea, însă totul a fost okay până la urmă.

IMG_9749Deși poartă mai multe pălării – Fashion Director la revista „The One“, producător pentru reclame și alte proiecte pe care le derulează cu fratele ei, sub brandul Macristudio, stilist și Art Director – titulatura care i se potrivește cel mai bine este cea de fotograf de reportaj și, mai ales, de fotograf de backstage. „La Fashion Week, toată lumea vrea să aibă cea mai bună ținută, cea mai strălucitoare apariție, cel mai bun loc, dar ca fotograf de backstage trebuie să fii invizibil“, explică ea. „Îmi place la nebunie treaba asta“. Și, deloc întâmplător, designerii pe care îi admiră cel mai tare sunt cei ale căror creații minimaliste nu lasă să iasă în evidență decât personalitatea purtătorului: Céline, Ann Demulemeester, Rick Owens sau Haider Ackermann.

Model after the Jean Paul Gaultier show, July 2011De când a descoperit munca în culise, aproape că n-ar mai face altceva, fiindcă dinamica unui eveniment i se pare fabuloasă: văzând exact cum lucrează acel furnicar de oameni, poți înțelege povestea mai profundă a unei colecții, de la modul în care sunt machiate manechinele până la diferența fundamentală pe care o poate face o coafură ponytail față de un coc în povestea compusă cu atenție de un designer. Lucruri pe care, paradoxal, nu le înțelegi atât de bine din primul rând, deși acolo cade lumina blițurilor. „În backstage, toată lumea trăiește clipa și fiecare e conștient de rolul său de rotiță într-un mecanism imens“, crede Andreea. „Nimeni nu încearcă să-și depășească statutul, să impresioneze, să iasă în evidență“. O asumare în care se regăsește pe deplin.

Ceea ce-i place însă cel mai mult la reportaje, pe lângă autenticul care nu ține de filtre și airbrush, este faptul că există mereu un plan secundar: chiar dacă ai ceva în prim-plan, în spate se întâmplă mereu altceva, se spune o altă poveste. Iar ei îi plac cel mai mult poveștile, acțiunea. Asta o ține pe linia de plutire. Nu-i place, în schimb, inflația de fotografii și de filtre care transformă realitatea după bunul plac al celui care apasă pe buton. „Pe Facebook, Instagram sau Twitter arătăm lumii varianta noastră photoshopată, iar eu nu vreau să am de-a face cu prea mult Photoshop în viața asta“, râde ea.

Și, pentru că face fotografii de când se știe, a înțeles unul dintre cele mai ironice adevăruri ale meseriei: cu cât trăiești mai puțin momentul, cu atât faci mai multe poze. „Cele mai importante momente din viața mea și din Fashion Week nu le-am surprins niciodată“, zâmbește ea. „Eram mult prea ocupată să le trăiesc“.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii