Cautare




, Contributor

Travel |
|

Povestea Gabrielei Iancu: cum să reușești împotriva tuturor?

Gabriela Iancu_1
Cândva, Gabriela Iancu și-a imaginat o lume care să-i ia în serios viziunea despre fotografie, comunicare și împărtășire a emoției. A căutat-o în România și Cehia, dar a ajuns să și-o creeze singură tocmai în America. Acolo unde revista ei de food-photography, „What Liberty Ate”, este un mic fenomen.

Gabriela este un summum de contrarii sau, cum ar spune ea, de competențe interdisciplinare: iubește științele exacte, dar face un masterat în fotografie în Atlanta. S-a încăpățânat ani de zile să cucerească România, țara ei, dar munca i-a fost apreciată abia peste Ocean, în țara care a primit-o cu brațele deschise. Și, dacă vreodată s-ar decide să-și descrie de-a fir a păr aventura americană într-o carte, știu deja care ar fi fraza de început a intrigii: „Ne pare rău, experiența dumneavoastră nu este relevantă”.

Paris_1

Reușitele de astăzi, inclusiv revista bi-anuală „What Liberty Ate”, un format de coffee-table book rafinat despre mâncare, mici plăceri și experiențe delicioase de viață au pornit de la un șir de uși trântite și refuzuri. La 22 de ani (acum are 30), Gabriela era proaspăt întoarsă de la Strasbourg, unde studiase timp de doi ani Comunicare Digitală și realizase și un stagiu la Ministerul francez al Muncii.

Changes - Dor_1Cu tenacitate zadarnică, își amintește cum a încercat să-și convingă colegii, profesorii și potențialii angajatori de faptul că experiența ei internațională nu fusese nicidecum o vacanță prelungită. N-a avut nicio șansă. „Ieșirea mea peste hotare echivala, pentru ei, cu excursii pentru plăcere și nu cu integritate academică”, îmi povestește ea. „Ideea era clară: ceea ce știau ei era mai bun, mai practic și mai testat decât orice aș fi putut să descopăr eu în experiențele mele”.

Honey_1Fascinată de universul nou-descoperit în Franța, în special de marketingul informației digitale și de platformele creative, Gabriela se întorsese cu o altă viziune asupra lucrurilor pe care le studia la școală, respectiv informatică economică și comunicare digitală. „Am înțeles acolo că orizonturile îmi sunt deschise în afara meseriilor tradiționale”, explică ea.

Cu toate astea însă, odată întoarsă în țara ei i s-a repetat încontinuu, cu o insistență feroce, că nu poate fi angajată fiindcă „nu există siguranța că va rămâne în țară”, „pentru că nu a mai lucrat niciodată în România” sau pentru că „experiența din afară nu este absolut deloc relevantă”. Reticența lor s-a dovedit a fi cel mai mare noroc, pentru că a îndreptat-o în direcția diametral opusă. Cea corectă.

Tales_1„M-au făcut să îmbrățișez ideea de a căuta un loc în care tot ceea ce realizasem până la acea vârstă să conteze”, explică ea. Ceea ce nu înseamnă că respingerile repetate nu au lăsat urme adânci, pe care Gabriela le recunoaște. „Incapacitatea constantă a românilor de a mă accepta a fost foarte dureroasă pentru mine”, își amintește ea.

Screen Shot 2015-08-14 at 16.55.46Revista „What Liberty Ate” consemnează perse verența de a exprima artistic, o percepție personală, și în egală masură universală, asupra lumii. Fie că este vorba despre viața domestică, pe care o exprim fotografic cu ideile care mi-au rămas întipărite în minte din toate experiențele sentimentale sau vizuale trăite; fie prin intermediul filmelor, care cumulează nu trăiri statice, ci secvențiale, a unor stări emoționale mai avansate.

Atât fotografia cât și filmul consemnează aspecte ale lumii din jur văzute printr-o perspectivă romantică, culturală și filozofică. Astfel, What Liberty Ate aduce cititorilor nu numai sensibilitate artistică, ci și o înțelegere mai amplă a unor subiecte artistice și contemporane.

După toate „nu”-urile, și-a adunat elanul și și-a depus candidatura pentru un job în IT, în Cehia. O lună mai târziu, era deja angajată IBM, într-o cultură complet nouă, cu oameni necunoscuți, dar cu un sentiment de stranie și inexplicabilă familiaritate: „Să fiu singură printre străini mi s-a părut infinit mai ușor decât să fiu în țară, printre semeni care nu mă pot înțelege”. A rămas în Cehia patru ani, înainte să-și ia inima în dinți și să aplice, în 2013, la un masterat într-un domeniu pe care îl redescoperise cu emoție: fotografia.

Shrimp_1„Tatăl meu picta și, odată cu trecerea lui în neființă, am simțit un imbold acut să îmi urmez acest vis”, explică ea. Deși s-a imaginat de mică în postura de artist, ceea ce singură numește „o înclinație pasională” pentru numere a determinat-o să studieze economie și informatică și să-și facă un job din găsitul de soluții la probleme care cer răbdare, organizare și analiză. „M-am simțit mereu ca un mediator între partea tehnică și cea artistică și le-am folosit pe amândouă, interdisciplinar, la maximum”.

Totuși, odată cu pierderea tatălui ei, și-a amintit că motto-ul său dintotdeauna fusese că ,,nimic nu se întâmplă dacă nu-ți permiți să visezi”, așa că și-a dat voie să se imagineze din nou artistă, chiar și fără a avea vreo pregătire formală în domeniu. A creat un blog numit „What Liberty Ate”, pentru a-și consemna gândurile legate de libertatea de a fi așa cum dorești și de curajul de a-ți exprima convingerile artistice.

Cu un portofoliu format din cele mai bune fotografii de pe blog, obținute dintr-un proces fotografic intuitiv și autodidact, a reușit să obțină o bursă la Savannah College of Art and Design (SCAD) din Atlanta. I s-a oferit un fellowship grant pe baza meritelor academice, în valoare de 24.000 de dolari, precum și un grant suplimentar, de încă 10.000 de dolari, oferit studenților de succes. „Așa am descoperit că sensul pe care îl dau lumii din jurul meu, prin arta pe care o creez, este foarte apreciat aici”, zâmbește Gabriela.Screen Shot 2015-08-14 at 16.49.56

A intrat în legătură cu redactori de la reviste precum Southern Living, Atlanta Magazine sau cu postul HGTV, oameni care i-au apreciat viziunea diferită și atipică și au susținut-o în demersul ei artistic. Lumea din imaginația ei exista cu adevărat, doar că nu acasă, ci la mii de kilometri distanță, peste Ocean.

În prezent, ca proaspăt-absolventă de SCAD, Gabriela își plănuiește următoarea mutare decisivă în carieră, în paralel cu activitățile de asistent universitar și „peer tutor” care oferă asistență academică studenților în toate ariile legate de fotografie și software creativ.

Când nu e la facultate, lucrează la proiecte care abordează imaginea fotografică într-un mod neconvențional și care se inspiră, paradoxal, tocmai din cultura tradițională românească.

„Sunt teme contemporane largi, dar personale, în care mulți se pot regăsi”, explică ea. „Vreau să dau curaj celor care se simt descurajați în creația artistică să creadă în visul lor și să știe că există sprijin și dincolo de puncte de vedere închise sau demodate”.

Privind înapoi la toate locurile în care a trăit și joburile pe care le-a avut, Gabriela simte că a conectat cu puncte invizibile toate experiențele de până acum, astfel încât cărarea să o aducă exact în punctul care i se potrivește cel mai bine. „Am avut un drum atipic, creat pe măsura aspirațiilor mele”, crede ea. Exact ca în cărțile cu jocuri din copilărie, când trebuia să trecem creionul printr-o serie de puncte numerotate, astfel încât strădania noastră să transforme o mare de puncte aleatoare într-o imagine clară și concretă.

Screen Shot 2015-08-14 at 17.07.08O întrebare stăruie, însă: mai poate România să fie „acasă”? „Momentele cele mai grele din viața mea au fost cele în care a trebuit să renunț să mai sper că pot să mă întorc definitiv acasă”, recunoaște Gabriela. „Nu mi-am renegat niciodată identitatea, însă nici nu am căutat să fac astfel încât fiecare țară prin care am trecut să fie <România>”.

Un lucru știe sigur: dacă acasă se simțea neînțeleasă, în America a simțit taman contrariul. „Brusc, nu era <o persoană> care să-mi înțeleagă gândurile, perspectiva și trăirile artistice, ci o infinitate de persoane”, își amintește ea. „Am crescut în primele două luni cât alții în zece, fiindcă Statele Unite au fost țara în care am auzit de cele mai multe ori <Da, bineînțeles că se poate>”. Și, indiferent unde te-ai născut și ai crescut, locul în care îl înveți pentru prima dată pe „Eu pot” devine cel mai sincer „acasă” dintre toate.

France_1

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii