Cautare




, Contributor

Afaceri |
|

Povestea din spatele celei mai ușoare biciclete pliabile din lume, construită de doi români

Într-o lume tot mai aglomerată, transportul rapid a devenit o necesitate. Doi tineri români au profitat de această nevoie și au conceput Hummingbird Bike, cea mai ușoară bicicletă pliabilă din lume.
Hummingbird

Ideea de a lansa cea mai ușoară bicicletă pliabilă a apărut în urmă cu mai mulți ani, când Petre Crăciun a vrut să cumpere o asemenea bicicletă care să aibă mai puțin de zece kilograme, însă căutările nu s-au încheiat cu succes. Pe atunci, tânărul locuia în București și era elev al Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza. Ani mai târziu, studia Modelmaking la o facultate din Anglia și, având posibilitatea de a lucra într-un atelier, a început să realizeze schițe și să lucreze la concept. După o perioadă caracterizată prin muncă asiduă, în care Petre a încercat să îmbunătățească design-ul bicicletelor pliabile care se găsesc deja pe piață, tânărul a reușit să construiască, din fibră de carbon, o bicicletă de 6,5 kilograme, mai ușoară cu aproximativ patru kilograme față de una obișnuită. Așa a apărut Hummingbird Bike. „Construcţia bicicletei cred că a durat, cel mai puţin, câteva săptămâni. Adevărata muncă a fost înainte, a fost complicat să îmi dau seama ce să fac că să îmbunătăţesc designurile actuale de pe piaţă”, explică tânărul.

La conceperea sa a contribuit Ligia Stan, cofondator al proiectului, care în prezent se ocupă și de partea de comunicare a businessului. Totodată, echipa formată din cei doi români s-a mărit recent și este susținuță de doi antreprenori din Londra, care se ocupă de tehnologie și inovație. În timpul dezvoltării proiectului, momentele dificile nu au încetat să apară. „Cea mai mare provocare a fost să ajungem la punctul în care putem înfiinţa o companie. Mintea mea este mai mult la produs şi design decât la business şi marketing. Din fericire, am avut sprijin de la oameni care au crezut în noi şi iată-ne aici!”, spune fondatorul Hummingbird Bike.

FORBES SMALL BUSINESS: UN TÂNĂR DE 37 DE ANI RULEAZĂ AFACERI DE PESTE 300.000 DE EURO DIN BICICLETE

În ceea ce privește investiția inițială, Petre Crăciun spune că a fost foarte mică, și anume de 1.000 lire sterline (echivalentul a aproximativ 1.400 de euro) sumă investită în producerea prototipului. „Desigur, nu am luat în calcul timpul petrecut în dezvoltarea ideii și a mâinii de lucru, deoarece am construit și asamblat totul singur”, adaugă tânărul. Până în prezent, cel mai mult au investit în patentul pentru sistemul inovativ de pliere al bicicletei, care a costat 5.000 de lire sterline (circa 7.000 de euro).

După cum explică cei doi tineri, „cel mai interesant lucru la bicicletă” nu este neapărat materialul folosit în conceperea sa (fibra de carbon), ci faptul că pivotul este concentric. Prin această inovație, în momentul în care ciclistul pliază bicicleta, lanțul este mereu tensionat și nu cade. Totodată, design-ul permite ghidonului să funcționeze precum un sistem de închidere, în momentul plierii. Acest nou sistem de pliere este conceput integral de Petre, iar cei doi tineri speră să primească patentul pentru invenție într-un an, cel mult.

hummingbird_03

Cu toate acestea, fibra de carbon folosită în fabricarea cadrului are de asemenea un rol esențial în construcția bicicletei. Motivul principal pentru care cei doi tineri au hotărât să utilizeze acest material în conceperea bicicletei a fost greutatea, însă, „pe lângă greutate, carbonul absoarbe vibrațiile solului, astfel asigurând o cursă mai confortabilă”, explică Petre Crăciun.

Bicicletele vor fi produse în Marea Britanie, astfel încât bicicletele să fie prevăzute cu componente calitative. În plus, din moment ce amândoi locuiesc în Anglia, vor să aibă acces la linia de producție și să fie prezenți când iese din matriță prima bicicletă. Inițial, li s-a părut tentantă ideea ca procesul de producție să se desfășoare în Asia, la un cost redus, dar s-au răzgândit și au optat pentru un preț mai scump în vederea unui control mai mare asupra produsului final. Echipa din spatele proiectului va începe producția bicicletelor la sfârșitul lunii noiembrie, după ce va avea design-ul final și va trece testele de siguranță pentru certificările europene.

Hummingbird Bike va fi disponibilă în două versiuni: single-speed și 5 speed. Cea din urmă este recomandată pentru zonele de deal, în timp ce versiunea single-speed este potrivită pentru un drum plat și lin. Pentru bicicleta single-speed prevăzută cu roți de 16 de inci, prețul pornește de la 990 de lire sterline, echivalentul a 1.400 de euro, iar cea mai scumpă este varianta 5-speed cu roți de 20 de inci, al cărei preț pornește de la 1.300 de lire sterline (aproximativ 1.800 de euro).

Pe lângă faptul că Hummingbird Bike se deosebește de alte biciclete pliabile prin greutate și sistemul inovativ de pliere, tinerii intenționează să lucreze și la partea estetică a invenției. „Ne gândim că putem transforma cadrul într-o pictură, un sticker din vinyl sau diferite patternuri”, mai spune Petre.

Bicicleta este disponibilă pentru cumpărare în avans pe platforma americană de crowdfunding Kickstarter, în patru culori (galben, roșul, negru sau simplu-fibră de carbon), la un preț de pornire de 990 de lire sterline. De asemenea, la începutul anului 2016, cei doi vor deschide un magazin online prin care doritorii pot achiziționa bicicleta. Într-o primă fază, Petre Crăciun și Ligia Stan plănuiesc să vândă cel puțin 50 de unități. Cu toate acesta, cei doi consideră că ideal ar fi să reușească să vândă 1.000 de biciclete Hummingbird. Primele unități vor ajunge la cumpărători începând cu august 2016 și vor fi livrate în întreaga lume, însă tinerii țintesc în special către piața europeană.

La momentul actual, cei doi designeri și totodată antreprenori au numeroase planuri, printre care optimizarea design-ului bicicletei. Pe termen lung, cei doi își doresc să construiască o bicicletă și mai ușoară, care să ajungă la o greutate de 4-5 kilograme, „poate chiar cea mai ușoară bicicletă din lume, nu doar cea mai ușoară bicicletă”, spune Petre Crăciun. De asemenea, tinerii vin constant cu noi idei pentru a lansa o variantă de bicicletă cu roți mai mari. „Până atunci, sperăm să creștem businessul și să ajungem să putem pune în aplicare toate ideile care nu ne lasă să dormim noaptea”, completează tânărul.

VEZI MAI MULTE POVEȘTI DESPRE MICI AFACERI

Cei doi consideră că un ciclist Hummingbird este mereu la curent cu noutățile apărute, fie în tehnologie, design sau cultură. Este curios și nu este neapărat un membru al clasei superioare, dar preferă să economisească bani și să achiziționeze un produs calitativ, în locul unuia mediocru. Și nu în ultimul rând, ciclistul Hummingbird se mândrește cu bicicleta și o transformă într-un accesoriu, mai degrabă decât în mijloc de transport.

Pentru Petre Crăciun și Ligia Stan, cel mai important lucru este pasiunea, motiv pentru care sunt convinși că o asemenea invenție ar fi putut fi concepută și în România, mai ales că ideea a apărut înainte ca tânărul să părăsească țara. Referitor la diferențele dintre piața de biciclete autohtonă și cea britanică, Petre consideră că scopul bicicletelor din România este recreațional, și nu funcțional, cum este cel din Marea Britanie. În al doilea rând, o altă diferență pe care tânărul a observat-o este că „în Londra, se vor investi opt miliarde de lire sterline în infrastructură pentru cicliști. Însă vreau să cred că încet-încet și românii vor înțelege avantajele mersului la muncă pe bicicletă”, conchide Petre Crăciun.

VEZI AICI CÂȚI BANI A STRÂNS HUMMINGBIRD BIKE PE PLATFORMA DE CROWDFUNDING KICKSTARTER

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii