Ca să-și merite numele, o bijuterie trebuie să fie mai mult decât suma materialelor scumpe din care este compusă, sub atingerea migăloasă a unui artizan. O adevărată bijuterie pornește de la o idee, trece prin etapele tehnice absolut necesare atingerii formei ideale și abia după toate acestea, când imaginea este clară în mintea artistului care urmează să o realizeze, intră în scenă metalele prețioase și pietrele rare care urmează să îmbrace imaginea în ceva concret.
Aceasta este filozofia de creație a lui Fulvio Scavia, artizan la a treia generație, care vorbește despre brandul ce îi poartă numele ca și cum ai vorbi despre un alt membru al familiei. Pentru că așa și este. „Am urmărit această companie pas cu pas, așa cum un tată își urmărește cu privirea copilul“, afirmă Fulvio. „Am văzut-o crescând și am împărtășit cu ea fiecare moment important, savurând fiecare succes, fie el mai mic sau mai mare“. Tot în ea și-a văzut oglindite eforturile și strădania de a da mai departe ceva început, cu un secol în urmă, de către bunicul său, Domenico. „Poate tocmai de asta, caut viitorul acestei companii în ochii propriilor mei copii“, zâmbește el. „Am speranța că ei vor continua să ducă mai departe această poveste începută cu atât de mult timp în urmă“.
Chiar dacă nu ai ști că Fulvio vine din Italia și nu l-ai auzi rostind măcar un cuvânt în limba sa maternă, ai putea ghici de la prima vedere că este italian. La întâlnirea noastră, a apărut într-o cămașă albă cu bretele roșii, asortate la rama ochelarilor de vedere. Zâmbitor și sfătos, te duce cu gândul la un bunic cu zeci de povești de istorisit, doar că e un bunic care se întâmplă să creeze bijuterii-unicat în valoare de zeci de mii de euro.
Și pentru care prețul, indiferent cât de mic sau de mare ar fi, nu este decât o înșiruire de cifre de pe o etichetă. „Nu aș putea niciodată să fiu doar un distribuitor de bijuterii, un comerciant de lucruri făcute din metale prețioase și pietre“, ține el să-mi precizeze. „Eu creez bijuteriile cu respect și smerenie, fiindcă ele trăiesc mai mult decât noi și fiecare piesă care iese din mâinile mele trebuie să fie perfectă“.
De fapt, fiecare bijuterie Scavia trebuie să respecte trei condiții obligatorii, impuse de Fulvio însuși: să inoveze printr-un design unic și neașteptat, să fie perfectă din punct de vedere tehnic („Când vezi ceva frumos pe piață, e de multe ori o surpriză neplăcută când îți dai seama că nu e foarte bine făcut“, crede el) și, nu în ultimul rând, să aducă fericire. Ceea ce, pentru Fulvio, înseamnă să fie purtată, iubită și transformată în parte integrantă din personalitatea purtătoarei. „Eu nu fac bijuterii pentru seifurile oamenilor, ci pentru ca ei să le poarte și să-i facă fericiți“, zâmbește el. „Când știi că porți ceva frumos, unicat, îți schimbă instantaneu starea de spirit“.
Recunoaște, cu amărăciune, că această lume a bijuteriilor – pe care o iubește de-o viață-ntreagă – s-a schimbat radical în ultimele decenii, devenind eminamente comercială. „Aproape toate bijuteriile pe care le vezi pe piață în ziua de azi seamănă între ele, indiferent de brandul care le-a făcut“, crede, cu tristețe, italianul. „Nu mai există simbolism și savoare culturală, s-au pierdut de multă vreme“. Convingerea lui este că, indiferent dacă îți permiți sau nu să cumperi o anumită piesă, o adevărată bijuterie, cu poveste și suflet, trebuie să îți trezească o emoție și să te facă să visezi la ea.
Tocmai de aceea, cele mai multe dintre piesele „Scavia“ sunt încărcate de simbolism. Îmi arată, pe ecranul telefonului mobil, o fotografie cu cea mai recentă creație, terminată săptămâna trecută, la capătul a nu mai puțin de 200 de ore de muncă (media pentru o creație Scavia este de o sută de ore de lucru). Este un colier din perle și coral, care înfățișează Zeul Vântului.
Coralul are sculptat un chip, iar perlele par șuvițele de păr care se unduiesc în bătaia vântului. Dincolo de simboluri, bijuteria este, pentru Fulvio, și o metaforă pentru viață. „Trebuie să abordezi viața exact la fel cum primești vântul prin părul tău, într-o zi de vară“, zâmbește el. „Ia-o ușor, las-o să-și urmeze cursul, fără să te adâncești prea mult în straturile ei întunecate. Trăiește ca vântul, ușor și lin“.
Recunoaște că iubește coralul și că folosește uneori pietre vechi, recondiționate, în componența bijuteriilor noi, pentru a le da o nouă viață. Îmi arată un colier cu pietre de opal prinse de o „camee“ din coral, sculptată cu migală. „E din secolul al XVII-lea, de undeva din Sicilia“, îmi explică el. „Nu-i așa că e nespus de frumoasă?“.
Scoate apoi din buzunar o hârtie împăturită, cu antetul hotelului bucureștean la care stă – semn că e o însemnare de seara trecută – și mi-o arată cu mândrie. Pe ea tronează schița extrem de exactă a unei perechi de cercei cu prindere atipică, o suprapunere de geometrii total diferite care funcționează împreună în mod inedit, dar în același timp extrem de firesc. „Piesele mele, chiar și când sunt simple, purtabile pentru toată ziua, trebuie să aibă ceva neașteptat“, îmi explică el. „Și desenez peste tot, ideile îmi vin non-stop, nu există opreliști“.
Fiecare creație Scavia are o poveste, anumite referințe culturale și o estetică aparte, iar de cele mai multe ori se naște dintr-o idee venită pe neașteptate. Mai ales că, este convingerea lui Fulvio, adevărații bijutieri nu trebuie să urmeze capriciile modei ci să traseze tendințele, mijlocind drumul dintre idee și materie. Specialist reputat în gemologie, și-a educat abilitatea de a privi un diamant neșlefuit sau un cristal în formă brută și a vedea, dincolo de piatră, bijuteria finită pe care urmează s-o așeze în vitrinele magazinului. „Pentru unii oameni, o bijuterie înseamnă neapărat diamante mari și vizibile“, explică el. „Dar există atâtea alte pietre fascinante, iar eu le iubesc pe toate în egală măsură“.
Povestea „Scavia“ începe în 1911, în Italia încă nerăvășită de Primul Război Mondial, când Domenico Scavia își deschide atelierul pe Corso „22 Marzo“ din Milano. Erau vremuri în care mediul rural și lumea urbană începeau pentru prima dată să se împletească și când talentele micilor meșteșugari se făceau pentru întâia dată văzute. Vremuri în care un artizan își putea petrece zilele și nopțile în atelier, alături de mica sa echipă, meșterind de la cap la coadă, cu ajutorul mâinilor și al câtorva instrumente primare, lucruri de o neasemuită frumusețe. Sau, cum îi place lui Fulvio Scavia să spună, „viața era pe atunci mult mai simplă, pentru că aveai senzația că totul se află abia pe punctul de a începe“.
Chiar dacă războiul a schimbat pentru totdeauna existențele tihnite ale oamenilor de la începutul secolului, soarta micului magazin de bijuterii avea să intre pe mâinile unei femei hotărâte să nu lase nimic să-i stea în cale. Sara Scavia, fiica lui Domenico, preia la sfârșitul anilor ’40 frâiele atelierului, reinventându-l sub forma unei companii în toată regula. Brandul „Scavia“ devine cunoscut în Milano și în tot restul Italiei, iar interesul publicului ajută familia să-și mute cartierul general chiar în „kilometrul zero“ al luxului milanez: Via della Spiga. „Deciziile mamei mele aveau o naturalețe și un sens al lucrului inevitabil, pe care îl au doar oamenii care își urmează drumul firesc, din instinct“, crede Fulvio.
Ea a fost cea care i-a insuflat actualului cap al familiei – și al afacerii Scavia – plăcerea lucrului cu bijuteriile și dorința de a-și asuma până la capăt acest destin, transformat într-o veritabilă vocație. Împreună, mama și fiul au început să iasă, treptat, din tiparele clasice ale bijuteriei din epocă, experimentând cu forme, tehnici și modalități de a da viață pieselor din metale și pietre prețioase. „De la mama am moștenit gusturile rafinate și acel simț aparte pentru culoare și nuanță“, recunoaște Fulvio. „Apoi am învățat să vizualizez mai întâi totul în mintea mea, după care să iau creionul și să desenez, cât mai amplu și cât mai plastic“. Viziunile italianului sunt cel mai adesea zugrăvite în nuanțe vii, puternice, cu personalitate debordantă. Recunoaște că, pentru el, culoarea este viața însăși, dar și că e nevoie de un anumit grad de rafinament pentru a o aprecia cu adevărat.
„Preferința pentru o anumită culoare e ceva foarte personal“, crede el. „Oamenii care se tem de culori o fac pentru că nu și-au exersat acest simț și nu se cunosc suficient cât să știe ce îi reprezintă cu adevărat“. Pe lângă folosirea bogată a culorilor, obținute prin combinații de rubine, smaralde și safire, piesele Scavia sunt ușor de recunoscut prin îmbinările luminoase de platină și aur alb cu întunecatul onix, dar și prin formele geometrice punctate elegant cu diamante rare.
Toate vin laolaltă în bătrânul atelier din Milano, unde atmosfera de artizanat medieval s-a păstrat, ca și entuziasmul oamenilor care lucrează cot la cot cu Fulvio. Practic, fiecare piatră așezată într-o montură de mâna unui meșteșugar nu face decât să ducă mai departe moștenirea unei epoci și a unor gesturi ritualice, transmise din generație în generație. Din această iarnă, aceste piese se află și în București, în incinta galeriilor The Grand Avenue din J.W.Marriott.
Are un fiu de 16 ani, pasionat de design („E mult mai bun decât mine, mult mai bun“) și o fiică de 21 care, la momentul întâlnirii noastre, se afla în Arabia Saudită pentru a discuta despre afacerile companiei. „Bunicul meu a fondat compania, mama a preluat-o și a schimbat-o, iar eu, la rândul meu, am făcut lucrurile cu totul altfel față de mama“, explică Fulvio. Știe că la un moment dat copiii lui vor prelua Scavia și îi vor da o altă formă, potrivită viziunii lor. „Ambiția mea cea mai mare este ca ei să știe să-și urmeze propriile ambiții și să facă totul cu pasiune, multă pasiune“. Apoi îmi zâmbește larg, pe sub ramele roșu-aprins ale ochelarilor. „Viața asta chiar e mult prea scurtă ca să nu faci totul cu pasiune.”
