FacebookTwitterLinkedIn

Prin această măsură compania dorește să contribuie la reducerea emisiilor de carbon din Capitală şi la diminuarea impactului asupra mediului, se arată într-un comunicat, citat de Agerpres.

“În strategia Comisiei Europene referitoare la Pactul Verde European (Green Deal) se pune accent pe utilizarea eficientă a resurselor şi trecerea către o economie circulară, mai curată. Având în vedere că activitatea de curierat este a treia sursă de poluare în Bucureşti, Poşta Română a decis achiziţionarea unui lot de autoutilitare electrice, fiind printre primele companii de stat care investeşte în transportul ecologic”, menţionează operatorul poştal.

Cele 15 autoutilitare electrice au fost achiziţionate de la SC Renault Commercial Roumanie SRL, companie care a câştigat licitaţia iniţiată de Poşta Română. Vehiculele, modelul Renault Kangoo ZE, în versiunea cu 2 locuri şi echipare Confort ZE 33, vor fi utilizate de către Sucursala Servicii Express, în Bucureşti, şi vor înlocui, parţial, maşinile cu o vechime mai mare de 10 ani, cu un grad de uzură avansată. Odată cu autovehiculele s-au achiziţionat şi 8 staţii de reîncărcare.

Valoarea totală a contractului este de 2,27 milioane de lei.

Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990 şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică și este deţinută de statul român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor în proporţie de 93,52%, şi de Fondul Proprietatea, în proporţie de 6,48%.

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, fiind cel mai mare angajator – peste 24.000 de angajaţi, cu 5.500 de oficii poştale/ghişee/agenţii poştale, iar peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile sale şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Sursa foto: Facebook/Compania Nationala Posta Romana