Cautare




, Contributor

UP by Forbes |
|

Portretul unei lady

Pe Nina Brătfălean o cunosc de tot atâția ani de când există Forbes în România și a rămas de atunci, de la începutul-începutului, pe lista foarte scurtă a oamenilor care inspiră fără să-și dea seama.
„E atât de greu pe cât lași tu să fie.”

De la grația cu care își alternează cuvintele și tăcerile până la ținutele care îi completează povestea și la firescul cu care mimica, gesturile, gândurile și vorbele ei sunt mereu aliniate unele cu celelalte. Coco Chanel spunea că adevărata eleganță a unei doamne înseamnă refuz, iar dialogul cu Nina mi-a confirmat că, pentru a fi cu adevărat o lady, aceasta este marea putere. Să știi cine ești, cine vrei să fii și cine n-ai nevoie să devii niciodată.

Se spune că ar trebui să ne cunoaștem suficient cât să fim capabili să ne prezentăm – cu tot ceea ce suntem și facem mai important – în doar 30 de secunde. Tu cum te-ai descrie și ce informații din biografia ta ai insera în acele 30 de secunde? „Sunt Nina Brătfălean și…“

… sunt recunoscătoare pentru tot ce am înțeles din viață până acum. Știu să construiesc orice de la zero și să nu distrug nimic în jurul meu. Cel mai valoros lucru pe care l-am învățat în cei 26 de ani de studiu a fost să îmi aleg corect valorile și să îmi prioritizez corect detaliile vieții.

IMG_6129Verbul care mă definește este „a contribui“. Dacă acum câțiva ani substantivul care mă caracteriza era „viteza“, acum am evoluat înspre „dăruire“.

Care crezi că au fost cele mai importante schimbări ale tale în ultimii zece ani? De la modul de a privi viața la experiențe profesionale.

Încerc să nu folosesc cuvinte vagi, dar cea mai mare schimbare s-a produs în mine când am înțeles ce înseamnă cu adevărat „a dărui”, iar acest lucru se leagă de întâmplări personale, de suflet. Momente importante din viața mea care m-au făcut să-mi deschid ochii și să mă opresc din graba și nerăsuflarea cu care trăiam, cu care munceam, cu care asimilam. Sunt acele pietre de hotar, dacă vrei, care îți dau alt sens vieții.

Datorită acestor întâmplări, am început să văd mai clar, am început să prețuiesc și, astfel, am început să adun oameni minunați lângă mine, oameni care m-au călăuzit pe drumul meu de acum.

Mă refer, desigur, la drumul personal și la cum sunt acum, ca om. Unii dintre aceștia mi-au fost model; mulți pentru mult timp, voit și ghidat, iar alții cu o frază sau cu un dialog la o masă de business. Unii știu că le sunt recunoscătoare pentru cum m-au îndrumat și se bucură acum de cine sunt eu, iar alții nu știu acest lucru. Poate că este momentul să amintesc câțiva? Iată: Ion Țiriac, Susanne von Hegenhoff, Franz Fruehwirth, Brent Valmar, Viorel Niculescu, Victor Grigore, Michael Schmidt, Martin Winterkorn, Walter Rohrl, Marco Saltalamacchia, Franz Jung, Andrea Castronovo, Alexander Milanov, Christoph von Tschirschnitz.

 IMG_6426_bCariera cred că mi-am consolidat-o în piatră, în gând, încă de când eram mică. Îmi doream două lucruri, mereu aceleași, mereu clare în mintea mea: să călătoresc și să lucrez cu oamenii. Am găsit modul de a face asta într-un mod simplu și plăcut. Nu m-am ferit de muncă niciodată; cu atât mai puțin în ultimii zece ani, pe care îi văd ca anii mei de început de drum adevărat înspre cine voi fi-sau sunt-eu, Nina Brătfălean.

Care a fost cea mai prețioasă lecție învățată în cariera ta la BMW?

„Better apologize than ask for permission“, aplicabilă, desigur, de la un anumit nivel ierarhic în sus și de la un anumit grad de responsabilitate încolo. Cultura companiei este senzațională, ca studiu de caz și ca reper pentru orice manager; sunt convinsă că în câțiva ani va deveni punct de reper în studiile de Executive MBA (dacă nu, voi scrie eu acest studiu de caz și îl voi distribui la un moment dat :)…). În BMW poți deveni orice vrei: manager, președinte, politician sau super-specialist pentru un anume domeniu.

Poți fi tu însuți, complet, sau poți juca un rol care te construiește mai bine la un anumit moment al vieții. Este o libertate atât de mare, însă în același timp atât de responsabilizatoare, încât nu ai cum să nu rămâi recunoscător pentru cât ai învățat și pentru cât te-ai consolidat funcționând în roțile companiei.

Din momentul în care ai intrat în companie, cu un set de așteptări și planuri, cum ți-ai simțit tu evoluția, la nivel profesional și uman?

IMG_6552Am intrat în BMW venind de pe un drum ascendent de carieră. Eram la al treilea salt semnificativ al carierei: Ford și Mazda, Porsche România, BMW Group România. Mă refer la responsabilitate și la „leading people“ când vorbesc de „salt“. Intrasem cu certitudinea că voi fi perfect potrivită cu compania, cerebrală și foarte riguroasă fiind.

Că voi munci și voi crește treptat, până la poziția de General Manager în țara mea sau în alta. Pe parcurs, deși s-a dovedit că intuiția mea „de suprafață“ era corectă, multe lucruri au fost diferite. Perioada mea la BMW a coincis cu perioada de „trezire“ personală și de devenire a mea, ca om. Am crescut, pe scurt, cum era și normal. Sunt mulțumită de cum am făcut-o și nu mă uit în urmă spunând că mi-a fost greu. A fost exact atât de greu cât trebuia să fie. Acum este frumos și am bucuria de a fi contribuit.

Cum era Nina care tocmai se angajase la BMW față de Nina din prezent?

Nina de atunci avea la fel de multă energie și putere de muncă, așa cum are cea din prezent. Avea, însă, mai puțină răbdare și mai puțină dragoste de tot ce este în jur. Avea, oarecum, „cercul“ mai strâns în jurul ei și se bucura, poate, de mai puține lucruri. Își făcea imediat un plan complex, cu determinare, pentru fiecare obiectiv. Și, cel mai probabil, îl obținea în „no time“.

IMG_6263_cNina de acum este – sper că așa se vede – centrată și deschisă. Analizează mai mult – poate și mai repede – și îi implică mai mult pe cei din jur. Ascultă. Lasă pe alții înainte și învață mereu de la ei. Intrarea în echipa BMW a coincis cumva cu începutul găsirii mele ca om și a ajutat la a-mi identifica libertatea și creativitatea în muncă. Situațiile de business cu mize intense m-au încercat și m-au ajutat să văd ce trăsături și ce calități din adâncurile mele pot scoate la iveală și exersa; așa am ajuns să știu cu precizie cine sunt și ce îmi doresc de la mine în perioada următoare.

Nina din prezent știe foarte bine ce vrea și unde dorește să ajungă, iar claritatea aceasta a venit natural, fără să o caut cu îndârjire și fără să fac un plan anume pentru asta.

Care au fost cele mai importante momente de până acum, din cariera ta la BMW, cele de care ești cel mai mandră?

Sunt multe, chiar multe. Evenimentele cu clienți terminate în aplauze și în bucuria timpului bine petrecut cu noi și cu mașinile noastre – câte trei, patru pe an; apoi strategiile de an aprobate pe loc, în plen, de către board-ul regiunii noastre; prima mea vacanță foarte lungă în care echipa mea nu mi-a dat nici un semn și nu a avut nevoie de mine; momentul în care am înțeles că probabilitatea ca mărci competitoare să ne copieze strategia de marketing este uriașă.

IMG_6180Cel mai mult dintre toate, însă, mă bucură diminețile – multe – în care simt că echipa mea este mulțumită acolo unde este sau când ne zâmbim bucuroși că începem o zi nouă.

Nu vorbesc în clișee niciodată și nici nu sunt adepta adevărurilor poleite. Pur și simplu, așa stau lucrurile: certitudinea pe care o port, că avem bucuria „job-ului“, noi, toți cei din echipa mea, mă face să mă simt mândră și împlinită.

BMW Group este una dintre acele corporații care reușesc să transforme oamenii și să le ofere aripi, o valoare cu adevărat extraordinară pentru o companie.

Ce informație sau mentalitate însușită în perioadă studiilor în afară ți-a schimbat radical modul de vedea lumea?

Oamenii, colegii mei: inteligențe strălucite, personalități fascinante, sumă de succese globale nemaîntâlnită de mine până acum. La aceasta se adaugă câțiva profesori care m-au marcat și câteva cursuri care mi-au fost reper: Hitendra Wadhwa, Andrew Scott, Robert Bontempo, Lynda Gratton… mulți.

Am studiat în două paradigme – reper ale studiilor superioare internaționale: Columbia Business School și London Business School. Programul pe care l-am facut a durat 20 de luni și se numește Executive MBA Global, Americas and Europe. Este clasificat în top 3 al programelor de executive MBA din lume; în unii ani este pe locul întâi, în alții coboară ușor, conform analizei periodice a Financial Times.

IMG_6368Modul de a vedea lumea nu mi l-a schimbat scoala (EMBA-ul), radical. Dar școlile la care am studiat, în fiecare lună câte o săptămână, mi-au facut un foarte fin tuning pe business-ul internațional, pe antreprenoriat, pe poziția de cariera pe care pot – sau sunt în stare – să o accesez, odată „certificată“, intelectual și mental (și emoțional, la cursurile de Advanced Leadership), de aceste două școli, atât de renumite în lume.

Am intrat în curtea London Business School în mai 2014 cu un plan de carieră; am ieșit, 20 de luni mai târziu, cu un plan de viață (și cu o înțelegere corectă a priorităților mele). Continuând paralela, am intrat în campusul impresionant al Alma Mater Columbia Business School cu o listă de obiective clare de carieră în BMW; am plecat înspre aeroportul JFK, 20 de luni mai târziu, cu o listă de idei și proiecte cu care pot contribui, mai mult decât o fac deja, pentru cei din jur și pentru mine.

Am primit în acești doi ani lecția de „chapeau“ a vieții mele. Sunt foarte recunoscătoare că acest dar a venit la mine înainte să împlinesc 40 de ani.

Care au fost cele mai importante întâlniri din viața ta profesională?

Oamenii pe care i-am întâlnit în 16 ani de viață profesională – mentori, prieteni, ghizi – sunt, cu adevărat, câștigul meu din acești ani: relația cu ei și lecțiile pe care mi le-au facilitat. Am spus câteva nume adineaori, la o altă întrebare a ta. Mai sunt multe, multe. Am povești cu fiecare și portretul fiecăruia. Bunăoară, Ion Țiriac era foarte temut și respectat și vorbea puțin și la obiect; eu, din colțul meu, îi vedeam zâmbetul din colțul gurii și dragul cu care privea oamenii. Marco Saltalamacchia era foarte distant și uber-briliant (calcula din minte, privind, rândurile unui document Excel); ce am vazut eu, poate în plus, a fost eleganța posturii, a ținutei și a dialogului; tehnica mea „forte“ de negociere o știu de la el și nu a dat greș niciodată.

Celor ale căror nume le-am spus mai sus, și tuturor celor care sunt doar în inima mea, le datorez inspirația, energia, dar mai ales bucuria de a trăi și a lupta să construiesc lucruri cu adevărat importante.

În viața profesională am reușit să mă întâlnesc și cu mine în ultimii ani; cea care sunt acum a venit înspre mine recent, cam de 5-7 ani. Continuând metafora, întâlnirea cu mine, profesional, a fost interacțiunea – cheie și momentul determinant al ceea ce voi fi eu în câțiva ani.

Mai ai revelații, lucruri care te impresionează profund și care sunt game-changers? Care a fost ultima dintre ele?

Da, da, mai am, mulțumesc lui Dumnezeu! Trăiesc în recunoștința de a primi revelații des. Descoperirea lor și trăirea în simplitatea lor îmi dau sens – un sens adevărat.

Revelațiile în afara profesionalului, pe care apoi le aplic cumva și în job, vin de multe ori de la oameni simpli, de la care primesc bucăți de înțelepciune universale și simple – așa cum sunt mereu marile adevăruri: un taximetrist, o doamnă maseuză, un tânăr care servește la un bar de sucuri…

Ultima revelație – cu aplicații directe în plan profesional – este că lucrurile pe care le pot face oamenii nu trebuie „cerute“ de la Dumnezeu. Ideea o mai întâlnisem mai demult, sub forma „dacă doar să te târăști știi, atunci târăște-te“, dar până la formularea mai clară pe care am avut-o recent nu mi-a rezonat atât de clar în minte și nu mi-a dat toate răspunsurile pe care acum le-am primit simplu.

Când te trezești dimineața, care este primul motiv pentru care îți dorești să ajungi mai repede la serviciu? Care crezi că e cel mai frumos și important lucru la ceea ce faci?

Iubesc diminețile. Diminețile suntem cu toții – cei din jurul meu, cel puțin – bucuroși și energizați; „curați“ și, poate, recunoscători pentru încă o zi. Mă bucur de prin lift de gândul confortului scaunului și al volanului încălzit, al trapei pe care o ridic la mașină și miros primăvara când vine… mașina. Bucuria mașinii mele, mereu alta, este un motiv frumos să cobor dimineața repede din casă. Dupa atâția ani, a rămas.

Dar, mai mult decât orice, oamenii: ce am făcut împreună cu echipa în ultimii zece ani se cheamă „intensive job enlargement”, iar fiecare dintre noi a fost fericit făcând asta, pentru că structura unui branch BMW (un punct de coordonare de strategie și de vânzare) nu permite mult dans la stânga și la dreapta în afara pătratului desemnat.

Așa încât, cu echipa mea, am reușit încet-încet să „dansăm“ pe ruta noastră și să contribuim ca BMW să rămână atât de mulți ani numărul 1 în România și în regiunea Europa Centrală și de Sud-Est. Cel mai important lucru pentru mine, esențial chiar, este libertatea de care mă bucur de a-mi face job-ul așa cum știu și așa cum primesc inspirație.

Am câștigat în timp acest ascendent asupra tuturor board-urilor către care am raportat ierarhic și acest lucru mi-a adus senzația permanentă – transformată, apoi, în fapt real, de la momentul la care și echipa mea a început să o simtă – că pot fi creativă în business, că pot comunica și că, «at the end of the day», muncesc la bază cu cele mai personale dorințe ale oamenilor: acelea de a se manifesta sau completa cu un obiect-statement, în care își pun și viața: mașina.

Care sunt plăcerile și răsfățurile tale de lifestyle: un parfum, un designer, un local, un fel de mâncare și o destinație?

Tot ce este customizat strict pentru mine și pentru cum sunt eu devine răsfățul meu permanent; lista crește de la perioadă la perioadă: parfumurile create pentru mine de Alina Ieva, cremele de corp parfumate (iris, iederă, tei, smochină, vanilie), bijuteriile „mele“, create tot de Alina Ieva. Bucuriile mele sunt mici și mari, iar între cele mici, dar reper, sunt vacanța petrecută pe catamaran în Golful Chinei cu cel drag sau vacanțele petrecute cu mama la Paris sau lângă mare.

Mâncarea trebuie să fie fără proteină animală, dar să aibă neapărat fructe de mare.

Locurile mele „de retreat“ sunt, în țară, Clos des Colombes si Zabola. Uneori merg înspre ce se chema „acasă“ acum 21 de ani: Bistrița.

Care sunt cele trei cărți care te-au marcat cel mai mult?

Despre dragoste, reper îmi este „Pitulicea“ de Reșat Nuri Güntekin. Despre răspunsurile vieții: „Profetul“, de Khalil Gibran. Din autorii contemporani, imposibil de mă oprit din citit, a fost „Darul Ploii“, de Tan Twan Eng.

Dacă ai putea privi înapoi la viața ta ca la un document word în care poți să dai „edit“, „cut“ și „paste“, ce ai edita, ce ai tăia și ce ți-ai dori să multiplici ca să ai mai mult?

Aș multiplica doar la capitolul „dăruire“: aș acorda mai multă atenție oamenilor care m-au iubit și care mă iubesc, aș oferi mai des darul răbdării și m-aș bucura mai mult de simplitatea unei zile de duminică în care bat clopotele de biserică și în care oamenii se îmbracă frumos.

Nu aș face „cut“ niciunui episod, dar „edit“ aș face, adăugând efecte de lumină și de dragoste mai multe celor care au fost în viața mea până acum.

Poate că e întrebarea clasică, dar cât de greu e pentru o femeie să reușească într-o lume a bărbaților, mai ales într-un domeniu considerat eminamente masculin precum mașinile de lux?

E atât de greu pe cât lași tu să fie. Percepția e mereu una subiectivă, iar dacă te concentrezi doar pe asta vei pierde oricum perspectiva de ansamblu. Vei pierde din frumusețea drumului pe care îl parcurgi, vei omite lucrurile pozitive care se întâmplă în jurului tau și cum te poți folosi de acestea ca să construiești ceva memorabil.

Mie mi-a plăcut exercițiul competiției „femeia în lumea bărbaților“ și arena demonstrativă în care am crescut profesional (pentru aproximativ 10 ani). Totul era vizibil în acea „arenă“: de la emoții la preferințe, de la temeri la eșecuri. Am fost formată în acest exercițiu și, acum, la maturitate, am înțeles ce bunicile mele știau de multă vreme (și ce eu nu auzeam atunci, demult, când ele îmi spuneau): că locul femeii nu trebuie schimbat cu cel al bărbatului. Conceptul rotund de „complementaritate“ mi-a fost revelat după ani și ani în care credeam că există doar „mutually exclusive“.

Imaginea ta a avut mereu o eleganță și o constanță aparte, căreia i-ai imprimat stilul tău personal. Care sunt reperele tale de stil și care sunt brandurile în care te regăsești cel mai bine?

Nu caut branduri și nu mă definesc prin ele. Caut textură, fluiditate, „touchability“, finețe, stare. Nu știu dacă reușesc să transmit mai departe aceste atribute, dar după aceste criterii îmi aleg ținutele. Aleg cu simțul atingerii și al mirosului. Selecția pe care tu o numești ◊stil personal“ este, la mine, starea mea din anii sau din momentele de analiză, exprimată instinctiv. Fiind un introvert, mă exprim ca atare: gri, mult gri, mult nude, roz pal, lila, alb, negru. Verde și albastru, uneori.

Mă inspiră mult oameni dragi din jurul meu, fashion-designeri sau artiști, care, atunci când îmi explică în mod conceptual creația lor, îmi transmit iubirea și inspirația momentului creației și atunci eu devin pe loc purtătorul acelei haine. Port hainele din iubire pentru oamenii care le-au creat.

Nu caut confort, dar nici excentricitate. Starea de bine a simțurilor în momentul în care port o haină și posibilitatea de a ma exprima pe mine însămi purtând ținuta respectivă determină alegerile mele. Dacă tu, din afară, vezi în mine „autentic“, atunci eu sunt fericită.

Ce ți-ar plăcea să fie altfel la lumea în care trăim?

Mi-ar plăcea să avem mai mult discernământ spiritual. Să încetăm să dăm lecții necerute. Să nu corectăm după criteriile noastre, purtându-ne mereu ca niște profesori sau deținători ai dreptății, pentru ca acela care crede că îi poate corecta pe alții este plin de amor propriu.

Să iubim mai mult (în curtea noastră) și să ne comparam mai puțin. Să avem reperele înăuntrul nostru și nu atârnate de cuiul casei altcuiva. Să iertăm mai mult și să ascultăm. Să ne ținem de rostul nostru și să îl facem cu dragoste.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii