Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Portretul floristului la tinerețe

În timp ce-mi descopeream latura artistică înfigând orhidee Vanda și bulbi de zambilă într-un burete acoperit cu bețigașe de cornus verde, am aflat de la Dhaniel Nora aproape totul despre aspirină, zahăr, apă clocotită și restul adevărurilor populare despre flori. Bonus: o sesiune de terapie anti-stres.
7_1

Florile în ghiveci nu rezistă în casa mea. Indiferent cât de vioaie sunt atunci când le primesc, toate cunosc în mai puțin de o lună un sfârșit subit și, sper eu, cât mai nedureros. Pe de altă parte, deși îmi place să dăruiesc flori, compunerea unui buchet reușit fără ajutor din afară mi s-a părut mereu o sarcină mai grea decât rezolvarea unei ecuații: ce floare se potrivește cu ce floare, câte culori poți să pui în același buchet, ce se poartă, ce nu se mai poartă? Prea complicat! Și, nu știu cum se face, dar printr-un mecanism al sorții care vrea să-mi înlăture prejudecățile una câte una, mă trezesc așezată periodic în postura de a face exact lucrurile la care știu cu certitudine că nu mă pricep. Cum ar fi rolul de cursantă la un atelier de aranjamente florale. Eu, înconjurată de multe flori al căror nume nu-l cunosc, cu o foarfecă imensă în dreapta, un burete floral și… două mâini stângi într-ale floristicii.

Pe Dhaniel, floristul și profesorul meu pentru o seară, îl avusesem deja ca subiect al unui cover-story Forbes despre downshifting și oamenii curajoși care renunțaseră la jobul de zi cu zi pentru a-și urma adevărata vocație. În cazul lui Dhaniel, originar din Sibiu, florile marcaseră începutul unei vieți și al unei cariere nou-nouțe, după câțiva ani petrecuți în banking și apoi într-o multinațională.

De când a fondat „Purple Flowers & Events“, Dhaniel și-a găsit un stil propriu ca designer floral, unul mai ieșit din comun. „În floristică îmi plac lucrurile care, prezentate inițial oamenilor, le pot părea ușor dubioase“, râde el, cu accentul ardelenesc care a făcut cândva deliciul primului nostru interviu. „După care încep să le înțeleagă și să le placă“. „Dubioasă“, în vocabularul neaoș al lui Dhaniel, s-ar putea numi o construcție din sârmă specială, în care înfige multe bețigașe de cornus, apoi prinde de ele eprubete în care se află câte un fir de floare. Arată spectaculos, chiar dacă la prima vedere „neinițiații“ pot ridica din sprâncene. În plus, dacă buretele floral care se vede în buchet este considerat o greșeală care face aranjamentul să pară neterminat, sârmele sau alte elemente dispuse în mod original nu sunt considerate greșeli, ci artificii creative. Sunt multe reguli de respectat în lumea florilor și, chiar dacă pare un domeniu lejer și artistic, foarte puțini oameni din afară realizează munca și migala pe care o implică. „Cei mai mulți se gândesc că noi stăm în atelier și mai înfigem câte o floare într-un buchet din când în când“, râde el.

Cu același accent pe care îi doresc să nu și-l piardă niciodată, Dhaniel nu doar ne îndeamnă duios să ,,împlântăm“ florile în bureții speciali pe care îi avem fiecare în față, ci ne și demitizează, cu umor, multe dintre lucrurile care circulă cu valoare de adevăr popular. Cum ar fi faptul că florile se pun în buchet obligatoriu în număr impar, că anumite flori nu rezistă în apă cu altele („Nu mi s-a întâmplat niciodată ca flori să omoare alte flori“, tranșează el, „și am făcut toate combinațiile posibile“) sau că rafinatele cale sunt, de fapt, „flori de înmormântare“. „Vă întreb doar atât: la ce înmormântare ați văzut voi buchete de cale?“, ne provoacă el, iar tăcerea noastră îi livrează instantaneu răspunsul. Mda, cam are dreptate.

Calele sunt, de altfel, singura floare dintre cele cunoscute românilor la care se aplică mitul popular al zahărului adăugat în apă, tot așa cum crizantemele sunt printre puținele cărora le merge bine cu tradiționala „apă clocotită“ aplicată periodic tulpinii și la fel cum imprevizibilul mac ține mai mult dacă i se arde rădăcina cu bricheta. Folosirea aspirinei – un alt mit floral românesc – are și ea o logică parțială. Principala cauză a ofilirii florilor din vază o reprezintă bacteriile dezvoltate în apă și provenite de la frunze sau de la tulpină, care încep rapid să putrezească. Pentru că aspirinele combat bacteriile, remediul poate funcționa în anumite cazuri, dar, explică Dhaniel, e mai mult o chestiune de noroc și de nimereală. „Este un mit, totuși“, zâmbește el.

Pe lângă plicurile cu hrană specială pentru fiecare tip de plantă, care se pot găsi la florărie, o modalitate de a face florile din glastră să dureze mai mult este îndepărtarea completă a frunzelor care ating apa, astfel încât bacteriile să nu mai apară atât de rapid. „La multe flori, precum hortensia sau viburnum, frunzele chiar mănâncă din energia florii, deci cu cât sunt mai puține, cu atât mai bine“, explică Dhaniel. Totul trebuie rupt cu mâna, astfel încât să nu lezeze tulpina care – că veni vorba – trebuie tăiată în diagonală cu un cuțit, pentru ca floarea să se poată hidrata pe o suprafață mai mare. Cuțit, nu foarfecă, fiindcă aceasta din urmă, indiferent cât de profesională sau de ascuțită este, zdrobește inevitabil tulpina.

În timp ce mă străduiesc să prind cât mai artistic crenguțele de cornus în buretele din fața mea, aflu lucruri dintre cele mai interesante, de la realitatea că iedera nu „ține“ în buchete și că eucaliptul (mult mai frumos mirositor și rezistent) este o variantă net superioară, până la faptul că una dintre cele mai noi varietăți de flori germini create în laborator și aprobate de comunitatea internațională se numește „Lady Gaga“, după galbenul intens pe care îl avea părul artistei în videoclipul piesei „Telephone“. Că lalelele românești, mari și minunate așa cum sunt, nu vor fi niciodată mai frumoase decât în curtea casei (în buchete varietatea românească de lalea nu rezistă), că în prezent cel mai mare producător de flori este Kenya (cine ar fi crezut, știu…) și că tradiționala Olandă, cu toate cele patru burse florale ale ei, tinde să rămână în ultima vreme în urma Asiei și mai ales a Chinei, la capitolul comerț de flori.

Am luat o înghițitură de prosecco, în timp ce încercam să potrivesc cât mai bine orhideea Vanda între bulbii de zambilă și firele de echeveria, aganathus și panicum. Orhidee și prosecco, în condițiile în care, până în seara atelierului, eram convinsă că orhideele „nu sunt pentru mine“, că nu rezonăm, că sunt niște flori care pur și simplu nu-mi exprimă mare lucru. Odată ce ne-am împrietenit, am constatat taman contrariul: îmi place la nebunie versatilitatea nuanțelor lor, textura aspru-mătăsoasă a petalelor, ba chiar am deja favoritele mele între varietățile cymbidium, vanda, phalaenopsis, dendrobium, oncidium și alte denumiri latinești. Oricum s-ar numi, sunt absolut fascinante!

Și, recunosc, am inima puțin mai ușoară după acest atelier, știind că nu eu sunt sută la sută de vină pentru trecerea prematură în ofilire a plantelor mele în ghiveci. „Faptul că planta e crescută în pământ nu înseamnă și că a fost hrănită doar cu apă“, îmi explică Dhaniel. „Există substanțe speciale, iar în momentul în care tu duci planta acasă și în loc de acele substanțe îi dai apă, e posibil uneori să moară“. Firește, ține și de alți factori, precum umiditatea din casă, temperatura sau pur și simplu un climat propice, care face unele flori crescute artificial să răzbească chiar și cu apă de la robinet. În cele mai multe cazuri însă, ele se ofilesc, fără ca asta să însemne neglijența posesorului. Și iată cum, brusc, mă simt mult mai liniștită.

În final, iată unul dintre cele mai deștepte sfaturi florale, de aplicat acasă: dacă niciodată forma buchetului primit nu pare să se potrivească defel cu vaza în care îl așezăm – și, scenariu binecunoscut, florile migrează pe o parte sau pe alta, contribuind la un aspect neglijent și descentrat al aranjamentului – avem la îndemână două variante, pe grade de dificultate. Avansați: plasa de iepure, o plasă fină, cu ochiuri mari, care se poate cumpăra din florării. Se taie câte o bucată și se lipește discret pe gura vazei, florile fiind apoi plasate cu atenție în ochiurile plasei. Pentru cine nu are răbdare sau timp să cutreiere florăriile pentru plasă de iepure, există însă o variantă mai simplă, executabilă cu un material pe care îl avem cu toții în casă: bandă scotch. Lipind câteva bucăți perpendicular pe buza vazei, obținem același rezultat pe care l-am fi avut cu plasa de iepure.

La finalul serii, am plecat acasă cu buchetul creație-personală, pe care aș vrea să spun, măcar de dragul poveștii, că l-am muncit din greu, că l-am sucit și l-am învârtit în neștire și că mi-a mobilizat toate resursele de atenție și de concentrare, plus toată energia vitală.

Chiar dacă toate cele de mai sus sunt adevărate, realitatea este că am plecat acasă mai odihnită decât venisem după o zi lungă de muncă, luând cu mine un – cum ar zice Dhaniel – „dubios“ sentiment de relaxare. Deadline-uri, predări, lucruri de făcut până târziu în noapte? Nu. Doar orhidee, zambile, trandafiri White Naomi, bulbi și alte minunății florale pe care da, acum le știu după nume. Lucrul cu mâinile, mai ales când încerci să realizezi ceva ce ai fost convins că nu e pentru tine, poate fi cea mai bună terapie din lume.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii