
Ioan Niculae și-a făcut debutul în afaceri în 1990, când a înființat compania Interaction, o societate cu capital româno-britanic. În acel an a avut un profit de 12.000 de dolari, după ce, în iarnă, a importat dulciuri și ciocolată pentru Crăciunul din acel an. A dat produsele unor fabrici de îngrășăminte și unei fabrici de geam din Mediaș, iar în schimbul lor a primit mărfuri pe care ulterior le-a exportat.
În 1994, Ioan Niculae a pus bazele companiei InterAgro, în jurul căreia s-a format grupul de firme cu același nume. Domeniul principal de activitate a fost comerțul exterior cu îngrășăminte chimice pentru agricultură, însă a activat și în alte domenii, precum agricultura și industria alimentară.
Un an mai târziu, omul de afaceri a achiziționat pachetul majoritar de 51% din acțiuni la rafinăria Astra Română Ploiești, pentru 16 milioane de dolari.
Afacerile sale au început să se diversifice din 1997, când a achiziționat două combinate chimice și câteva fabrici de producție din industria alimentară. Anul următor, Ioan Niculae a participat la majorarea capitalului social al Asirom, în urma unei investiții de 21 milioane de dolari, dar a ieșit din acționariat nouă ani mai târziu, acțiune în urma căreia a obținut 86 de milioane de dolari prin vânzarea acțiunilor.
VEZI ȘI: MĂRIREA ȘI DECĂDEREA LUI IOAN NICULAE
În 2000. Ioan Nicolae a devenit primul patron al fostei Societăți Naționale Tutunul Românesc (SNTR), după ce a câștigat licitația de privatizare a firmei de stat, iar în paralel, omul de afaceri a cumpărat și a concesionat mai multe terenuri.
Din 2008, omul de afaceri care mai deține și clubul de forbal Astra Giurgiu a mai demarat investiții importante și în domeniul energiei electrice.
În aprilie 2015, Ioan Niculae a fost condamnat definitiv la doi ani și jumătate de închisoare în dosarul „Mită la PSD”, în care este acuzat că a finanțat ilegal o campanie electorală din 2009. În aceeași perioadă, fabricile de îngrășăminte deținute de grupul Interagro (Donau Chem, Chemgas Slobozia, Viromet Victoria, Amurco Bacău, Nitropos Făgăraș și Ga Pro Co au fost închise.
Între anii 2012 – 2014, Ioan Niculae a fost cel mai bogat român în fiecare dintre edițiile Forbes 500 Miliardari, iar până în 2015 a fost singurul român care figura pe lista miliardarilor lumii, editată de ediția americană a publicației Forbes.
VEZI CARE A FOST AVEREA LUI IOAN NICULAE ÎNTRE ANII 2012 – 2015:
AVEREA LUI IOAN NICULAE ÎN 2012
AVEREA LUI IOAN NICULAE ÎN 2013
AVEREA LUI IOAN NICULAE ÎN 2014