Cautare




, Contributor

Energie |
|

Pony Car Sharing achiziționează 15 BMW i3

Compania va fi prima care va include în flota de car sharing automobile electrice şi va oferi un program dedicat mediului de business în Bucureşti şi Cluj.
 aboneaza-te
bmw i3 baneasa

Pony s-a remarcat deja cu lansarea primului serviciu de car sharing din România, care a debutat la Cluj în toamna anului trecut. În prezent, compania are în flotă un număr de 50 de automobile în Cluj-Napoca și se pregătește de intrarea pe piața bucureșteană. Astfel, Pony Car Sharing are în plan achiziţia,până la sfârşitul anului a 15 modele BMW i3 care vor fi folosite într-o serie de programe în Cluj şi Bucureşti. Este un record pentru o astfel de achiziţie în România. Flota include atât automobile electrice cât şi range extender.

BMW M Performance, părţile nevăzute ale unui automobil

„Ne bucurăm că BMW România crede în proiectul Pony, în soluţii moderne de mobilitate, pentru că dincolo de aspectul estetic deosebit, BMW i3 se dovedește cea mai potrivită mașina pentru serviciile de car sharing din orașele aglomerate cu un nivel ridicat de poluare”, spune Demis Ghindeanu, unul din fondatorii Pony.

Pony Car are un plan amplu de extindere a serviciilor şi propune o serie de premiere absolute pentru România. Astfel, compania va fi prima care va include în flota de ca sharing automobile electrice şi va oferi un program dedicat mediului de business în Bucureşti şi Cluj.

„BMW i3 s-a dovedit o alegere foarte interesantă pentru programele de car sharing din Europa de Vest şi Statele Unite. Prin programul DriveNow, mai bine de 150.000 de clienţi au avut posiblitatea să conducă electric, acoperind deja peste trei milioane de kilometri. Suntem foarte încântaţi de colaborarea cu Pony Car Sharing care a dezvoltat un pachet de servicii modern, la nivelul celor oferite de BMW în alte părţi ale lumii”, explică Dana Popescu, manager BMW i România.

BMW i, premiu din partea Organizației Națiunilor Unite

Pony car sharing a creat un program dedicat pentru clădirile de birouri, care presupune preluarea şi returnarea maşinii într-o zonă fixă (station based car sharing). Acesta se poate dovedi o soluţie ideală pentru companiile care au nevoie de un automobil pentru deplasările zilnice de serviciu de la birou. În aceste condiţii, un automobil electric se poate dovedi o formulă facil de implementat – de fiecare dată cursa terminându-se cu returnarea maşinii la staţia de încărcare. Automobilul electric poate să fie o soluţie ideală pentru oraş, costurile de utilizare şi întreţinere fiind semnificativ mai mici.

ALD Automotive și BMW livrează oficial primul BMW i8 în România

„Vrem să oferim o alternativă la automobilele din flota proprie a companiilor. Obiectivul nostru este să asigurăm un cost lunar sub nivelul unei rate de leasing. În plus, avantajul nostru este că sistemul nostru de aplicații oferă transparență, claritate şi flexibilitate. Considerăm că serviciul are potenţial de dezvoltare pentru Bucureşti şi luăm în calcul să construim formule asemănătoare şi pentru complexele rezidențiale de la marginea Bucureștiului. După orele de program şi în weekend mașinile vor putea fi folosite şi în sistem privat”, explică Demis Ghindeanu.

Sursa foto: Photoliu

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii