Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Energie |
|

Polonia ar putea cumpăra tehnologie nucleară în valoare de 18 miliarde de dolari din SUA

Polonia ar putea cumpăra tehnologie nucleară în valoare de cel puţin 18 miliarde de dolari de la companii americane, a anunțat Departamentul de Energie din SUA.
Centrala nucleara

SUA concurează cu China şi Rusia precum şi cu alte ţări pentru a furniza tehnologie în domeniul energiei nucleare ţărilor care doresc să îşi construiască primele lor centrale nucleare sau să îşi extindă programele în acest domeniu, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Secretarul pentru Energie din SUA, Dan Brouillette, a precizat că reactoarele nucleare vor permite reducerea dependenţei Polonia de Rusia pentru aprovizionarea cu energie.

Polonia este un important cumpărător de gaze naturale ruseşti care speră să pună capăt acestor achiziţii după anul 2022. În schimb, va primi gaze naturale printr-o conductă din Norvegia şi gaze naturale lichefiate din SUA şi alte surse.

Polonia construiește șase reactoare nucleare

Departamentul american al Energiei a precizat că pe parcursul următoarelor 18 luni, SUA şi Polonia vor lucra la un program destinat construirii a şase reactoare nucleare precum şi la posibilele acorduri de finanţare.

Primul reactor este programat să devină operaţional până în 2033, în cadrul unui program estimat la 40 de miliarde de dolari, a adăugat oficialul american.

Grupul Westinghouse, o companie deţinută de Brookfield Asset Management, Bechtel&Southern Co şi guvernul american, va participa în prima fază a acordului cu un studiu de inginerie pentru centralele nucleare avute în vedere.

La începutul acestei luni, Dan Brouillette şi ministrul român al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, au parafat un proiect de acord interguvernamental în valoare de opt miliarde de dolari pentru a coopera la extinderea şi modernizarea programului de energie nucleară civilă din România. Acest acord istoric va pune bazele pentru ca țara noastră să utilizeze expertiza şi tehnologia SUA cu o echipă multinaţională care construieşte unităţile de reactor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie al SUA.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii