Șoferul român a povestit la începutul acestei luni pe site-ul trafictube.ro cum Poliţia Rutieră suedeză a rezolvat cazul și cu ce sumă a fost amendat șoferul suedez, scrie Digi24.
Anul trecut, un șofer i-a tăiat fața pe un pod din Goteborg și apoi a frânat brusc. Șoferul de TIR a fost nevoit și el să frâneze, pentru a nu provoca un accident grav, dar și-a pus încărcătura în pericol.
„Urma o porţiune de drum în lucru, iar în poziţia în care mă aflam, îmi era imposibil să observ din timp maşinile ce veneau din dreapta mea, drumul era în V, unghiurile moarte, vedeam maşinile doar în momentul în care mă depăşeau, în oglinzi văd doar ce e paralel cu camionul! Mă bazam doar pe intuiţia şi înţelegerea celor care veneau că or să mă lase să intru, dar ce a urmat se poate vedea în videoclip, mai bine zis doar o parte. După ce o trecut de mine cel cu Volvo-ul, ce şi-o zis, stai că îţi arăt eu ţie, şi mi-o frânat în faţă, am reuşit cu greu să opresc la timp, am auzit cum marfă din container s-a rearanjat”, a povestit șoferul român de TIR.
Bărbatul l-a sunat pe șeful său și i-a spus întâmplarea. Ulterior, atât el cât și șoferul suedez au fost chemați la poliție.
„Șoferul camionului nu a tras spre d-voastră niciun moment, a semnalizat din timp, iar d-voastră aţi avut viteză până în momentul când aţi ajuns în dreptul camionului unde aţi încetinit brusc, i-a spus poliţistul șoferului suedez“, povestește șoferul de TIR.
Însă șoferului suedez i-au fost arătate filmările de pe camerele montate pe pod, plus cea făcut de șoferul de TIR. La final a rămas cu permisul suspendat pe trei luni de zile plus o amendă de circa 12.500 de euro.