Cautare




, Editor Coordonator

Explorator. De vocație, om. De profesie, povestitor. www.georgianaciofoaia.ro

Lifestyle |
|

Poezia vie a verdelui

Început ca o metodă personală de vindecare prin natură și meșteșug, CRESC reprezintă bio-art făurit numai cu VIU. M-am întâlnit cu Ana Constantinescu, ideea, mintea și mâinile din spatele brandului CRESC, într-o după-amiază umplută cu soare în care am aflat cum te poate îmbogăți un strop de verde.
portret

Ana întârzie. Stau chiar la geamul cafenelei și-mi las degetele să se joace cu soarele. E o întâlnire pe care o aștept de ceva vreme, mai ales că i-am admirat munca în multe locuri din București. N-apuc să visez prea mult, căci Ana apare solară și energică, purtând la gât o Tillandsia pe care mi-o dăruiește, împreună cu povestea ei.

A studiat arhitectura, dar nu și-a dat licența din motive personale. Între timp însă, Ana nu a lenevit, ci a lucrat în diverse proiecte și workshopuri, iar în 2012, la doar 24 de ani, a făcut parte din echipa care a creat pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneția. Cea mai mare bucurie? „Am ajuns la una dintre petrecerile de la Veneția doar pentru că am avut curajul de a intra în vorbă cu artistul Olafur Eliasson.“

Bienalei i-a urmat un internship la Zeppelin, unde Ana s-a dus pur și simplu, creându-și singură oportunitatea: „Am fost sinceră, m-am dus la ei și le-am spus că n-am ce face, că vreau să vin și să lucrăm împreună“. A început prin a se implica mai întâi în asociație, în proiecte pentru depuneri de fonduri, apoi în organizarea evenimentelor, unde era responsabilă de timpul liber al arhitecților invitați la conferințe, iar în cele din urmă s-a lăsat cucerită de secția de proiectare.

Citește și povestea The Home

Ana a contribuit la mai multe proiecte, printre care și VTree, copacul solar de la Street Delivery din 2015 până când, în 2016, a luat o pauză. Cea mai lungă din viața ei, în care și-a permis să se dedice unor provocări personale, care îi blocau capacitatea de a-și implementa ideile.

 

Ana are plante…

Astfel a descoperit Ana, bucuria de a experimenta designul de produs. A găsit plantele potrivite și instrucțiunile necesare, realizând o primă ramă, numai din plante vii. „După ce am creat-o, am pus-o pe Facebook și am fost copleșită de mulțimea de reacții pozitive, iar prima comandă nu a întârziat să apară. Așa mi-am dat seama că nu face nimeni ceva asemănător, la noi în țară. Și m-am pus pe treabă. Primul lucru a fost să mă ocup de branding – cunoșteam deja instrumentele, pentru că în pauzele de lucru mă jucam cu programele de graphic design. Numele a venit de la sine. Știam doar că-mi doresc ceva românesc și CRESC m-a inspirat de la prima ascultare.“

Foarte fermă când vine vorba despre creațiile sale, Ana lucrează doar cu plante vii, nu cu flori tăiate sau stabilizate. Așa a dezvoltat, ca experiment, metode alternative de a include plante și medii naturale în cotidian, urmărind principiul estetic al conceptului japonez wabi-sabi: „frumusețea este imperfectă, impermanentă și incompletă“. De altfel, CRESC caută să mixeze dragostea pentru floră cu designul minimalist, în produse precum ghivecele, ramele de perete sau terariile, noua pasiune a Anei.

cresc studio

CRESC a început ca soluția salvatoare pentru a o scoate pe Ana dintr-o stare latentă, dar a continuat firesc, având ca temelie bucuria de a lucra cu mâinile, acea inteligență specifică dexterității și exercițiului în lucrul cu viul. Momentan, pe Ana o fascinează terariile, aceste mini-ecosisteme, independente în proporție de 90%. Planta respiră ziua, transpiră noaptea și își produce astfel singură apa. Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, planta are nevoie de mai multe straturi de pământ special și de un filtru de cărbune activ care să împiedice devoltarea bacteriilor. „Pentru mine a fost trial and error. Aveam nevoie și de mușchi vii și, pentru că în București nu găseam, am mers acasă, în Pitești, unde există o pădure – parc, Trivale. Îi aleg, îi aduc acasă, îi curăț, îi ud, apoi îi închid în mini-terarii și îi păstrez pentru viitoarele creații.“

Citește și La cafea cu… Sonia Năstase

Ana își produce singură inclusiv bazele din ciment. „Am făcut prima dată forma din lemn, nu mi-a plăcut așa că mi-am cumpărat silicon, mi-am creat matrița și acum torn ciment de fiecare dată când am un proiect care necesită asta.“

Cresc studio

… și planuri

Cel mai mare vis? Să transforme terariile în medii naturale în miniatură. Răspunsul pe care mi-l dă când o întreb cine cumpără CRESC mă face să zâmbesc: „Persoane care, dacă mi-aș extinde cercurile sociale, probabil că s-ar intersecta cu mine, la un moment dat. Cumva, îi cunosc. De asta mi-am și serializat terariile, căsuțele și bonsaiul, care este propriu-zis, o bijuterie într-un glob“.

Dacă prima mare investiție a Anei, în iulie anul trecut, a fost reprezentată de cele câteva rame mari de perete expuse în cadrul unui eveniment la Point, în prezent CRESC se autofinanțează, ba chiar există și un profit care motivează. Nimic copleșitor, dar e un început.

Cu Ana nu m-am plictisit nici măcar o clipă. Am vorbit despre bonsai și despre creșterea lor, despre următorul proiect pe care îl pregătește la Kube Musette, curatoriat de Elvira Lupșa și care implică o grădină urbană unde va reinventa cu ajutorul plantelor specifice zonei (pătlagină, buruieni, rostopască), o geografie poetică ieșită din comun. În timpul liber, Anei îi plac jocurile video și acasă o așteaptă o pisică albă și un ficus imens, până în tavan. Iar dacă ar fi să aleagă, i-ar plăcea să fie înconjurată de gardenii și iasomie.

Văd în CRESC o ambiție și o lecție pentru toți cei care se tem de ideile lor. Mie, Ana îmi servește drept exemplu că se poate, că încă mai este valabilă zicala „munca este brățară de aur“. De data aceasta, o brățară verde și vie.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii