Cautare




, Contributor

Modă |
|

Poeta Amanda Gorman va fi unul dintre amfitrionii Met Gala

Amanda Gorman îi va avea alături pe cântăreața Billie Eilish, actorul Timothée Chalamet și tenismena Naomi Osaka.
FCB_55806299419267_n

În vârstă de 23 de ani, poeta și activista Amanda Gorman este autoarea poemului The Hill We Climb, pe care l-a recitat în luna ianuarie, la învestirea președintelui american Joe Biden.

Preocupată de subiecte precum opresiunea, feminismul, rasismul și marginalizarea, Amanda Gorman a debutat ca poetă în 2015, cu volumul The One for Whom Food Is Not Enough. După prestația de la ceremonia de învestire, cartea a devenit best-seller, iar revista Time a inclus-o pe Amanda în lista 100 Next, cu un profil scris de Lin-Manuel Miranda (actor, regizor, autor al musicalului Hamilton și deținător a două premii Tony, trei Grammy și al unui Pulitzer).

O altă consecință a acelui moment unic de la ceremonia de învestire a fost faptul că Amanda a devenit un trendsetter în… modă: bentița roșie de la Prada cu care și-a prins părul a dispărut peste noapte din magazine, iar căutările online pentru pardesiul galben (tot de la Prada) pe care ea l-a purtat la ceremonie au crescut cu 1.328%, potrivit Lyst, un motor de căutare specializat în modă.

Și lucrurile nu s-au oprit aici: agenția IMG Models i-a oferit Amandei un contract de reprezentare. În luna mai, tânăra poetă a apărut pe coperta ediției americane a revistei Vogue, purtând o rochie de inspirație ghaneză, creată de Virgil Abloh, directorul artistic al casei Louis Vuitton.

„Îmi place că îmi pot exprima moștenirea africană prin modă, pentru mine este un motiv de mândrie”, spune Amanda Gorman despre noul său statut.

Ediția de anul trecut a Met Gala a fost anulată din cauza pandemiei. Anul acesta însă Gala revine în forță, ceremonia desfășurându-se în două părți: prima, intitulată America: A Lexicon of Fashion, va avea loc pe 18 septembrie, iar cea de-a doua, In America: An Anthology of Fashion, se va ține pe 5 mai anul viitor.

Met Gala, denumită anterior Costume Institute Gala, este un eveniment organizat anual în scopul strângerii de fonduri în beneficiul Institutului de Modă al Muzeului Metropolitan de Artă din New York. Prima ediție a avut loc în 1948, iar biletele costau 50 de dolari.

Din 1973, Met Gala a devenit un eveniment exclusivist, considerat „perla coroanei” de pe calendarul social al elitei new-yorkeze. În 2019, prețul unui bilet a fost de 30.000 de dolari, iar suma totală adunată în beneficiul Institutului a fost de aproape 200 de milioane de dolari.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii