FacebookTwitterLinkedIn

Gala Iubitorilor de Artă sintetizează întregul fenomen la care asistăm pe piaţa de artă din România: arta plastică domină în continuare gusturile românilor (şi nu numai). Anul 2012 a confirmat interesul cumpărătorilor pentru „arta de prim rang”, reprezentată de valorile necontestate ale picturii românesti. Acest lucru înseamnă o alegere prudentă, dar sigură pe timp de criză. În paralel, pe parcursul întregului an 2012, trend reflectat în Licitaţia de Crăciun de aseară, am asistat la o întărire a „eşalonului 2″, reprezentat de nume tot mai căutate, aflate  în plină ascensiune (Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Dărăscu, Octav Băncilă), dar care vin puternic din urmă, targetând popularitatea „primului rang”.

Gala Iubitorilor de Artă, organizată la aniversarea a patru ani de Artmark, confirmă interesul crescut al românilor pentru investiţia în opere valoroase din primul etalon, chiar şi în vreme de criză. Comparativ, în cadrul Licitaţiei de Iarnă 2011, totalul operelor adjudecate a atins valoarea de 1.605.350 €, iar în 2010 – 1.289.400 €. Sfârşitul lumii nu-i aici nici pentru creatorii, nici pentru iubitorii de artă.

Seara de 19 decembrie a fost una deosebit de antrenantă pentru cei aproximativ 500 de invitaţi aflaţi în sala Hotelului J. W. Marriott din Bucureşti, cărora li se adaugă aproximativ 100 de participanţi online, prin telefon sau oferte scrise. Ritmul paşilor de licitaţie a fost unul intens pe parcursul a mai bine de cinci ore, timp în care s-au adjudecat 191 dintre cele 200 de loturi propuse (dintre care numai o operă de artă plastică neadjudecată), distingându-se 226 de palete diferite.

Cele mai mari valori au fost atinse de către binecunoscutul „eşalon 1” al picturii româneşti: Nicolae Grigorescu, Corneliu Baba, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, capodoperele primului dintre artişti monopolizând podiumul Licitaţiei de Crăciun cu trei dintre cele patru opere propuse în cadrul evenimentului: „Întoarcerea de la târg” (165.000 €), „Ciobănaş pe Valea Doftanei” (57.500 €), respectiv „Han în Bretania” (60.000 €).

În clasamentul Licitaţiei de Crăciun, următoarele valori au fost atinse de către pictorii Theodor Pallady – „Natură moartă cu lalele, evantai şi mască roşie” (52.500 €), Corneliu Baba – „Spaime” (50.000 €), Nicolae Tonitza – „Plajă la Mangalia” (42.000 €). 

Licitaţia de Crăciun a adus 10 recorduri de autor. Se remarcă ascensiunea pictorilor: Corneliu Baba („Spaime”, 50.000 €, recordul anterior fiind de 32.000 €), Carol Hubner („La şipot”, 22.000 €), Petre Iorgulescu Yor („Natură statică tradiţională”, 13.000 €), Mina Byck Wepper („Puiul mamei”, 9.000 €) şi Alexandru Ţipoia („Turci la Balcic”, 8.500 €).