Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Pledoarie pentru offline

Trăim vremuri foarte interesante. Multă lume îmi spune tot timpul cât suntem de norocoși pentru că vremurile sunt atât de incredibil de interesante. Nicio clipă să te plictisești, nicio clipă să fii singur cu tine și cu gândurile tale, niciun risc să te deconectezi de la viaţa online atât de palpitantă.
Raluca_Life New_edito

Mereu se întâmplă ceva, mereu vezi ceva, mereu cineva spune ceva atât de interesant sau de strigător la cer, încât te simţi obligat să comentezi. Apoi să te contrazici. Apoi să te cerţi. Apoi să te insulţi cu unul sau doi sau zece alţi comentatori care nu sunt de aceeași părere cu tine. Nu contează că poate au și ei argumente sau experienţe la activ, importantă este certitudinea ta că tu ai dreptate, că părerea ta are valoare de sentinţă și că ceilalţi, ei, interlocutorii deveniţi adversari, sunt niște încuiaţi, niște înapoiaţi, niște necitiţi.

Mă sperie epoca aceasta atât de virulentă, în care social media ne-a cocoţat pe toţi la tribunele personale, de unde pontificăm cu sârg în fiecare zi, din ce în ce mai agresiv. Pentru că noi știm. Pentru că e normal să îi insultăm pe cei care ne contrazic, de la înălţimea minţii noastre deschise, de om destupat, evoluat, progresist.

Îmi este și teamă și milă de oamenii care împart sentinţe – pe Facebook, pe blog, pe mail, pe foaie. Ei știu, mai bine decât oricine altcineva, și taie în carne vie. Nu au copii, dar știu despre vaccinare. Nu au vreo credinţă, dar știu cum e cu un Dumnezeu pe care îl vând oricum atunci când interesele o cer. Sunt educaţi și liberali, dar ar ucide pe oricine are o părere care nu se aliniază cu a lor. Ar face-o pentru o lume mai bună, mai sigură, mai sterilă. Vă sună cunoscut?

Oamenii care au numai certitudini – mai presus de toate, certitudinea că ei sunt centrul universului și că părerea lor și numai a lor contează – sunt cei care cad primii victimă îndoctrinării de orice fel. Dar să nu le spuneţi așa ceva, pentru că vă vor anihila cu niște cuvinte „bine alese”, de la înălţimea tribunei lor de Facebook.

Habar nu aveam că în noi mocnesc atât de multe păreri care se cer exprimate virulent, că ardem de dorinţa de a face atât de multe selfie-uri în timp ce ne asigurăm că suntem bine noi cu noi înșine, că nu ne mai ducem în vacanţe frumoase decât ca să postăm de acolo zeci de poze pe zi, să ne valideze urmăritorii alegerile și destinaţiile. Că dacă nu se vede, nu contează.

Eu una nu cred că am evoluat foarte mult de când aveam 14 ani – ideea mea de paradis terestru este, în continuare, o carte bună și ceva dulce. Nu am poze cu mine citind și mâncând kilograme de cireșe sau de ciocolată, în timp ce plâng pentru că eroina își sabotează viaţa. Și dacă am, le voi ţine pentru mine.

Citește și Să ne bucurăm

În continuare, îmi place să trăiesc nu să vorbesc (postez) non-stop despre viaţa mea, îmi place să fiu eu cu mine și cu gândurile mele, cu întrebările mele, cu dubiile mele, cu fericirile și cu disperările mele.

Da, îmi place să mai spun câte ceva interesant (sper) pe Facebook sau să postez câte ceva frumos (sper) pe Instagram. Care mă ajută să mai aflu ce fac cei dragi mie când nu suntem aproape sau să mai cunosc oameni noi.

Dar viaţa adevărată tot în offline este. Iar discuţiile pasionante tot acolo sunt. Și călătoriile adevărate, și prietenii, și relaţiile, și dramele, și bucuriile.

M-aș bucura să reinvăţăm arta de a trăi, de a discuta, de a ne contrazice, de a ne certa și de a ne împăca, de a călători, de a ne bucura de viaţă – în lumea reală.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii