FacebookTwitterLinkedIn

Tranzacția de vânzare a activului a fost finalizată conform strategiei de valorificare aprobate de creditorii RAFO Onești, în cadrul procedurii de insolvență, cu obiectivul de a dezvolta cel mai mare centru logistic din Moldova, se arată într-un comunicat remis la redacție.

Tranzacția a fost coordonată de CITR, liderul pieței de insolvență din România.

Roserv Oil este o societate nou-înființată care se va concentra pe dezvoltarea la nivel național de terminale logistice atât pe partea de containere, dar și depozite pentru produse petroliere, susțin reprezentanții companiei.

Așadar, odată cu preluarea de către Roserv Oil, activele RAFO Onești devin active productive, parte din activitatea comercială a Grupului GRAMPET. Mai mult, reprezentanții companiei Roserv Oil susțin că, pe termen lung, platforma ar putea genera, pe termen lung, cel puțin 600 de locuri de muncă iar prima fază a proiectului care implică activele tranzacționate va genera peste 200 de locuri de muncă.

În ultimii 3 ani CITR a propus spre vânzare platforma RAFO derulându-se peste 10 proceduri de valorificare. Platforma RAFO a fost promovată atât în România, cât și internațional și au existat peste 100 de contacte directe pentru acest activ.