Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Auto |
|

Platforma de ride-sharing Uber a fost lansată și în București

Compania americană de tehnologie Uber, prezentă în peste 50 de ţări la nivel global, lansează pe piaţa din România o aplicaţie care îi pune pe utilizatori în legătură cu şoferii dispuşi să le ofere servicii de transport.
masini_trafic_oras__a3p.jpg

Platforma UberX conectează în timp real pasagerii cu diverşi şoferi din Bucureşti, care doresc să ofere servicii de transport, contra cost.

„Obiectivul uberX este să contribuie la îmbunătățirea mobilității locuitorilor din București, oferindu-le posibilitatea să călătorească cu mașini personale care, altfel, nu ar fi utilizate la adevărata lor capacitate. Mai exact, noi ne propunem să utilizăm mai bine mașinile aflate deja în circulație, ajutând la reducerea frecvenței ambuteiajelor în oraș și a presiunii asupra infrastructurii de transport”, susţin oficialii companiei.

Aplicaţia este disponibilă atât pentru Android cât şi pentru iOS şi poate fi descărcată gratuit. Utilizatorii îşi creează un cont şi pot intra în legătură cu şoferii dornici să îşi ofere serviciile lor. Toţi aceşti şoferi au creat un profil care poate fi vizualizat prin intermediul aplicaţiei.

Şoferii înregistrați pe platforma uberX trebuie să aibă peste 21 de ani, un permis de conducere valid, sa nu aibă cazier şi să fie proprietarii unei mașini asigurate conform legii. Iar fiecare dintre ei este verificat înainte de acceptarea înregistrării lor pe uberX  de personalul companiei Uber.

Compania a anunţat că pasagerii vor putea face primul drum comandat prin intermediul aplicaţiei, gratuit, în limita a 30 de lei, după introducerea unui cod special. Iar apoi taxa de transport este de 1,39 lei pe kilometru, dar traseul trebuie să acopere un cost de cel puţin 6 lei. Plata se face cu ajutorul cardului prin intermediul aplicaţiei.

„Cu o medie de ocupare a mașinii de doar 1,3 persoane, utilizând mai eficient mașinile prin ridesharing, același număr de drumuri zilnice ar putea fi realizat folosind doar 250.000 de autovehicule. Completând opțiunile existente de transport cu o variantă prietenoasă și de încredere, mobilitatea urbană din București poate fi îmbunătățită, reducând problema ambuteiajelor și impactul călătoriilor asupra mediului”, mai spun reprezentanţii companiei.

Aplicaţia, lansată în peste în peste 280 de orașe din peste 50 de țări, a iscat controverse  în câteva dintre oraşele în care este utlizată, mulţi taximetrişti fiind nemulţumiţi de modificările pe care le-ar putea aduce aceasta în piaţă.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii